Gheorghe Vrabie – Folklorul, obiect, principii, metodă

Mi-am propus să inaugurez o nouă rubrică a blogului meu (ca și cum nu aș avea destule) – Anticariat. Aici voi scrie despre cărțile vechi de care le găsesc în biblioteci sau anticariate, despre obiectele interesante întânite la târgurile de antichități, sau despre lucruri asemănătoare care merită readuse în atenție. Am să încep cu un volum descoperit de Diana în biblioteca de la țară – Gheorghe  Vrabie – Folklorul – obiect – principii – metodă.

Am mai scris și altă dată despre o carte chiar mai veche, de la 1897, dar volumul acela îl găsisem în format digital pe internet, pe când cartea despre care scriu acum, am răsfoit-o.

Volumul este apărut în 1947, sub auspiciile Cercului de studii folklorice. Cred că asta mi-a atras prima dată atenția. Din păcate nu am reușit să aflu nimic despre acest Cerc. Aparent a funcționat doar în 1947, când au apărut mai multe studii foarte importante, cum ar fi acesta, sau lucrarea lui Romulus Vulcănescu despre troițe.

Despre Gheorghe Vrabie sunt puține informații pe internet, deși a fost unul dintre marii folcloriști români. Pagina de Wikipedia care îi este dedicată este sumară, și în vreo două articole (aici și aici) se mai pot găsi câteva date, nu foarte multe. De exemplu se menționează că și-a luat doctoratul în Germania (unde a fost bursier al Fundației Humbold între 1940 și 1944, deci în plin război) cu teza Die Auffassung der Valksdichtung bei den Rumanen. E in deutschrumanisches Verhaltnis zur Romantik (Conceptul de poezie populară la români. O contribuție la relațiile romano-germane în epoca romantică), fără însă a se menționa îndrumătorul. Din prefața cărții, reiese că acesta a fost Adolf Spammer un foarte important folclorist german și care, după război, avea să rămână în RDG și să fie considerat fondatorul acestei științe în Germania comunistă.

Studiul deși este destul de tehnic, se citește cu ușurință și plăcere. Gheorghe Vrabie face parte din acei specialiști care știu să scrie despre domeniul lor, fără să fie plictisitori, sau să pară prea docți.

De exemplu, atunci când vorbește despre tendința de arhaizare, pe care o au comunitățile cu un ”suflet rudimentar”, Gh. Vrabie dă un exemplu neobișnuit.

”Când spunem spirit primar, acesta nu trebuie căutat numai la clasele simple, de jos. chiar clasele superioare, pătura conducătoare a unei națiuni civilizate, europene, este în stare să trăiască fenomene sufletești de care am socotit că sunt în stare numai ființele simple. N` ar fi decât sa ne gândim la starea sufleteasca pe care a avut-o întreaga țară, dela țăran și cioban, până la mulți dintre intelectualii rafinați ai noștri. când a fost vorba de Petrache Lupu de la Maglavit. (…) Ceea ce înseamnă că în chiar sufletul rafinat al intelectualului contemporan continuă să colcăe valori spirituale de esență primară.”

Gh. Vrabie – Folklorul., pg. 117

În mod evident ceea ce descrie aici Gh. Vrabie este inconștientul colectiv despre care vorbea și Jung.

Un alt subiect interesant pe care Gh. Vrabie îl abordează este cel al creațiilor folclorice ”contemporane”. Un exemplu este următorul

Pot fi astfel de creații validate drept folclor? se întreabă Gh. Vrabie. Și tot el răspunde

Desigur că da, cu o corectare însă: ca ele să corespundă și peste ani unor necesități de ordin psihologic.

Gh. Vrabie – Folklorul., pg. 83

Dacă despre influența folclorului asupra literaturii culte de la noi s-au scris numeroase cărți, tratate și teze de doctorat, despre influența inversă sunt mai puține studii. Gh. Vrabie amintește acest fenomen și dă câteva exemple.

Desigur, aș putea scrie un adevărat studiu despre cartea lui Gh. Vrabie. Mă mulțumesc, însă, cu aceste câteva considerente care, sper, că v-au convins că uneori în bibliotecile vechi se găsesc adevărate comori.

Cristi Nedelcu