Trebuie să știi albaneză pentru a înțelege evoluția limbii române?

Publicat de CristiNedelcu pe

Am inaugurat acum ceva timp o nouă rubrică pe blog – Anticariat, unde mi-am propus să scriu despre cărți vechi, găsite în biblioteci sau anticariate. Azi voi scrie despre cursul ”Limba albaneză în raporturile ei cu limba română” pe care Ion Aurel Candrea l-a ținut în anii 30 la Facultatea de Litere din București.

Am găsit acest curs litografiat în biblioteca casei de la Plenița (despre care probabil voi scrie odată, pentru că este o sursă nesecată de astfel de comori). Ce m-a făcut să scriu despre curs, a fost următoarea frază.

”Fără cunoștințe aprofundate de limbă albaneză nu se poate face, cu temei, filologie romînească”

IA Candrea

Mai citisem la Dan Alexe despre legăturile dintre limba română și cea albaneză, dar, sincer să fiu, nu știam că, în perioada interbelică, acest lucru era atât de comun, încât făcea obiectul unui curs la facultate.

Înainte de a scrie despre curs, am căutat câteva informații despre autorul lui. Așadar,

Cine a fost Ion Aurel Candrea?

Născut  în 1872, sub numele de Iancu Hecht, în București, cel care avea să fie cunoscut sub numele de Ion Aurel Candrea a fost unul dintre marii lingviști, filologi și folcloriști români de origine evreiască. El face parte din pleiada de specialiști evrei în lingivistica și folcloristica română alături de Lazăr Șăineanu (Eliezer Schein), Moses Gaster, Heimann Hariton Tiktin, Moses Schwarzfeld sau Alexandru Graur.

Fost elev al lui Bogdan Petriceicu Hașdeu la Universitatea din București. Candrea și-a susținut doctoratul la Paris în 1902 cu teza Les éléments latins de la langue roumaine. Le consonantisme (Elementele latine ale limbii române.Consonantismul). Revenit în țară, predă timp de 10 ani la Liceul ”Frații Buzești” din Craiova și ”Mihai Viteazul” din București. Abia în 1913 este numit conferențiar la Universitatea din București, pentru ca în 1922 să devină docent și, din 1927, profesor universitar la catedra de dialectologie și folclor românesc.

Opera sa este una extrem de vastă și cuprinde studii de folclor, cercetări despre limba veche, studii de dialectologie, dicționar de rime. A avut, de asemenea, o contribuție esențială la două lucrări monumentale – „Dicționarul etimologic al limbii române ” (în colaborare cu Ovid Densușianu, 1914 ) și Dicționarul enciclopedic ilustrat Cartea Românească (în colaborare cu Gheorghe Adamescu), tipărit între 1926 și 1931.

În tot ce am citit pe internet despre el, nu am găsit nimic despre acest curs, dar este posibil ca el să fie menționat în studiul publicat de Florica Dimitrescu în 1974 ”I.A. Candrea – lingvist și filolog”. Oricum ar fi, este o informație mai puțin cunoscută despre activitatea lui.

Limba română – limbă balcanică

De remarcat faptul că I.A Candrea vorbește despre dialectele limbii române, idee care acum multora li se pare un adevărat sacrilegiu. Știți probabil acel text care circulă pe net sub titlul Limba Română, o limbă unică în lume! 11 motive care saltă limba de baștină a lui Brâncuși pe podiumul „pietrelor” rare ale omenirii. Unul dintre motive sună așa –

La cât de veche e pe teritoriul european, româna ar trebui să aibă dialecte – adică limba locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi triada spaniolă-bască-catalană din Spania). Și totuși, nu-i cazul limbii române, în „curtea” căreia există graiuri și regionalisme, însă nu dialecte.

nu am găsit autorul acestui text mult distribuit, dar el poate fi citit aici

Candrea vorbește însă despre dialectele limbii române, ceea ce arată că autorul acestui text habar nu are despre ce vorbește.

De altfel și Dan Alexe atrage atenția

argumentul cu absența dialectelor le-ar fi și defavorabil partizanilor continuității fără oprire la nord de Dunăre, pentru că o limbă fără dialecte (ceea ce româna nu este, oricum) arată doar o descălecare recentă, o sosire relativ recentă istoric pe locurile acestea.

Dan Alexe – Pentru ce este absurd și imbecil acel text în 11 puncte care caută să dovedească unicitatea limbii române

Revenind la cursul lui Candrea, acesta susține că limba română s-a format în același spațiu și timp cu cea albaneză. Una are origini latine și alta ilirice, dar ambele au multe elemente comune. Candrea face următoarea statistică

Într-o analiză lexicală, în limba română el regăsește cam 2.100 de elemente latine și în albaneză 620, dintre care 360 sunt comune cu româna.

Explicația? Ambele limbi au evoluat împreună. Mai mult, susține Candrea, venirea slavilor la sud de Dunăre a rupt în două ”această masă romana balcanică”

dacă slavii n-ar fi venit în aceste părți și n-ar fi despărțit aceste două popoare, care duceau o viață comună, având aceeași îndeletniciri atunci, continuînd să trăiască la un loc, limba lor, cu mici deosebiri, s-ar fi desvoltat comun și acel popor, din două, care ar fi fost mai puternic ar fi înghițit pe cel mai puțin puternic.

IA Candrea

Cam diferit față de ce învățăm noi despre formarea limbii române, nu?

Argumente în favoarea acestei idei

Formarea viitorului

În toat limbile romanice, scrie Cândea, viitorul latin cu sufix a fost înlocuit cu infinitv+indicativul verbului ajutător.

În limba română, forma literară este cea în care indicativul prezent al verbului ”a voi” e urmat de infinitiv fără prepoziție.

Același mecanism se întâlnește în neo-greacă, bulgară, dar și în sardă sau în câteva dialecte din Franța.

”Limbile romanice  întrebuințează verbul ”a avea” + infinitivul, pe când în limbile balcanice  avem indicativul verbului ”a avea” + infinitivul sau subjonctivul respectiv.”

Condiționalul

În limba albaneză, condiționalul se formează cu do (va) + imperfectul subjonctivului, asemănător cu modul în care se formează în aromână (vrea să am, vrea să ai, etc). Aceeași construcție se întâlnește și în bulgărește, iar condiționalul din greacă este identic cu cel din aromâna de sud.

Participiul

Participiul trecut din albaneză este identic cu forma din limba română veche care s-a păstrat în aromână.

Supinul

Se întâlnește în mod identic și în română și în albaneză.

fata e bună de măritat – vaizë për tu martuare

Exemplele pe care Candrea le aduce cuprind și adverbul (nicicând – as+kur . nici+când) sau locuțiunea adverbială când și când care în albaneză este kur e kur, ceea ce înseamnă exact același lucru). În franceză, de exemplu, expresia este de temps en temps care tradusă literal înseamnă din timp în timp.

În loc de concluzie

reiese din cele înșirate până aci că nu întâmplarea a făcut ca în aceste două limbi (română și albanesă) să se producă aceleași fenomene linguistice, absolut streine latinei și lb. romanice.

I.A. Candrea

Aceste fenomene se întâlnesc și la alte limbi balcanice, scrie Candrea adăugând că există două explicații. Fie că popoarele balcanice le-au împrumutat de la români sau albanezi, fie toți le-au preluat dintr-o limbă comună balcanică dispărută azi.

Și adaugă, cu scrupulozitatea unui cercetător care nu are dovezi

Această limbă nu poate fi decît vechea iliră, despre care, din lipsă de documente, nu ne putem pronunța.

I.A. Candrea

Nu știu câte dintre ideile pe care Candrea le susținea în 1930 în cursul său mai sunt valabile azi, dar trebuie remarcat că el ridica probleme care sunt puțin cercetate în ziua de azi.

Cristi Nedelcu


0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *