Am descoperit Serbia încetul cu încetul. Mai întâi, am vizitat localitățile din imediata vecinătate a graniței. Mai exact cu Kladovo, unde am făcut cu Diana o excursie de o zi. A urmat un city break în Belgrad, apoi un infotrip pe malul drept al Dunării Albastre. Cu fiecare călătorie am mai pus o piesă la un puzzle care înseamnă imaginea acestei părți de Balcani.

Așa că noul infotrip care ne-a oferit posibilitatea să descoperim încă o zonă din Serbia a fost mai mult decât bine venit. De data aceasta am descoperit o zonă balneară, Sokobanja, una dintre cele mai populare din Serbia.

Aerul curat, peisajele încântătoare, legendele locului și, nu în ultimul rând, facilitățile de cazare la cele mai înalte standarde sunt tot atâtea motive să alegeți zona Sokobanja pentru un sejur. Până atunci, vă invit să ne însoțiți în acest infrotrip.

Să începem cu stațiunea

Sokobanja

Este una dintre cele mai populare destinații turistice din Serbia. Situat în valea cu același nume, orașul este înconjurat de munții Ozren, Rtanj, Devica, Bukovic, Slemen si Krstatac și străbătut de râul Moravica. Supranumită ”Inima verde a Serbiei”, Sokobanja are reputația de fi una dintre cele mai importante stațiuni balneare din această parte a Europei. Datorită peisajelor pitorești, aerului încărcat de ozon și a băilor termale ,Sokobanja este unul din cele mai vizitate centre turistice din Serbia, cu cel mai mare grad de ocupare. In medie 200.000 de turiști sosesc aici în fiecare an, iar numărul de înoptări trece de un milion.

Istoria stațiunii este străveche. Romanii au fost primii care au construit aici băi termale. Ca și la Herculane, după ce cucereau un teritoriu, romanii exploatau toate resursele, în special cele balneare. Apoi otomanii au folosit băile romane și pe ruinele lor au construit băile turcești, care sunt funcționale și azi.

În 1883, când Serbia și-a câștigat independența, una dintre primele măsuri pe care Miloš Obrenović le-a luat, la doar 20 de zile de la eliberarea orașului de trupele otomane, a fost numirea lui Đorđe Novaković ca medic curant al stațiunii. De altfel, Miloš Obrenović a acordat o atenție deosebită stațiunii, iar în fostele băi turcești se mai păstrează o încăpere care îi era rezervată prințului sârb.

Acum Sokobanja are reputația unui loc cu proprietăți aproape miraculoase. De altfel unul dintre scriitorii sârbi, Branislav Nušić, a scris după un sejur aici Sokobanja, Soko-grad, dođeš mator, odeš mlad (Sokobanja, Soko-grad, aici vii bătrân și pleci tânăr)

Hotel Sunce

Primul hotel pe care l-am vizitat este și cel în care am fost cazați – Sunce. Situat în imediata vecinătate a râului care curge prin stațiune, hotelul oferă toate facilitățile pe care și le-ar dori cineva care vrea să petreacă o vacanță aici.

Este un fost hotel din perioada comunistă, care a fost închis mai bine de 10 ani, după care a fost preluat de investitori și modernizat complet,la standarde din cele mai ridicate.

După ce a fost renovat, hotelul a fost deschis în urmă cu 4 ani. Are 155 de paturi în camere single, cu 2 sau 3 locuri. Spațiile sunt generoase, iar camerele luminoase și confortabile

Hotelul mai are două restaurante și două săli în care se pot organiza banchete și de 100 de persoane. În plus există și camere de joacă pentru copii

Dar, punctul forte al hotelului este centrul spa. Construit de la zero, centrul wellnes oferă tot confortul necesar.

Facilitățile cuprind o saună uscată și una umedă, trei cabine de masaj, o piscină interioară și una exterioară unde poți să faci baie admirând munții.

Și pentru că am amintit de munți, să vorbim acum despre principala atracție naturală a zonei.

Muntele Vrăjit

Muntele Rtanj are reputația unui loc magic, asemănător cu zona Sfinxului din Munții Bucegi. Motivul este forma sa de piramidă aproape perfectă. Vlahii îi spun Artan, un nume care se întâlnește frecvent în Albania. Legendele care susțin că aici era tărâmul vechilor zei l-au inspirat pe scriitorul Miodrag Pavlović să scrie în 1971 poemul Divno čudo (Un miracol minunat). Încet, încet legenda a căpătat amploare și acum există o mulțime de oameni care cred fie că muntele este de fapt o structură artificială creată de extraterești, fie un portal către o altă dimensiune. În 2012, când mulți au așteptat sfârșitul lumii după calendarul mayaș, mii de persoane din toată lumea au venit aici, convinși că Muntele Vrăjit îi va apăra de Apocalipsa Mayașă. Apocalipsa nu a venit, dar turismul paranormal înflorește în zonă. Oamenii vin convinși că aici se manifestă anomalii magnetice benefice organismului. Anomalii sau nu, cert este că peisajul este unul minunat care te încarcă de energie. Ca orice colț de natură.

Numele muntelui vine de la o floare care crește doar aici, în această zonă. Nepeta rtanjensis este una dintre cele peste 200 de specii ale genului Nepeta. Descoperită în 1974, ea a contribuit la legenda care însoțește Muntele Rtanj.

Din ea se prepară un ceai promovat ca fiind principalul produs local. De aceea nu e de mirare că se găsește pe toate tarabele cu produse artizanale.

Lepteria

Lepteria este cea mai cunoscută zonă de picnic și de promenadă prin natură din apropierea stațiunii. Situată la 2 km de centrul orașului Sokobanja, ea oferă un cadru minunat în care poți să petreci câteva ore în natură.

Mergând de-a lungul râului care curge, poți vedea ruinele cetății Soko Grad, ceea ce în traducere înseamnă ”Orașul Șoimului”. Numele vine de la o străveche îndeletnicire a oamenilor locului, vânătoarea cu șoimi. Locuitorii cetății chiar își plăteau taxele în șoimi.

Fortul a fost construit la sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul secolului al XIV-lea, folosit pentru o perioadă scurtă de timp iar în 1412 a fost cucerit și distrus parțial de Musa Çelebi (cel care a fost aliat și ginere al lui Mircea cel Bătrân). În perioada luptelor din secolele XVI -XVII, cetatea a trecut pe rând de la turci la austrieci și invers, până când și-a pierdut importanța strategică. Ultimul care a cucerit-o în 1808 a fost haiducul Veljko unul dintre conducătorii sârbi din prima răscoală sârbă împotriva Imperiului Otoman. De altfel, urmele acestui vestit haiduc se regăsesc în zonă și sunt marcate peșterile unde se ascundea.

Pe urmele lui Ivo Andrić

Pe același traseu se găsesc și mărturii ale trecerii celui mai cunoscut scriitor sârb, laureatul cu Nobel, Ivo Andrić. Născut în Sarajevo în 1892, Andrić a făcut parte din mişcarea revoluţionară Tânăra Bosnie, care milita pentru unirea cu Serbia. După asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand în 28 iunie 1914 este arestat timp de un an pentru legături cu mișcarea naționalistă sârbă. După eliberare devine unul dintre cei mai cunoscuți scriitori și diplomați sârbi, iar la sfârșitul celui de-al doilea război mondial este cooptat în guvern. Pentru opera sa, o adevărată frescă a vieții din Balcani, a primit în 1961 Premiul Nobel pentru literatură.

Biografia pe care o găsești pe net în limba română spune că, în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, Ivo Andrić a stat ascuns în Belgradul ocupat de naziști în casa unui prieten. La Sokobanja aflăm că marele scriitor iugoslav a stat ascuns în peștera Lepterija, de pe muntele Rtanj. Aici și-a scris mare parte din cele două cărțile publicate după război care i-au adus celebritatea și premiul Nobel – Cronică din Travnik  şi E un pod pe Drina..

Nu doar pe drumul spre Sokograd se întâlnesc urme ale trecerii scriitorului. Și în parcul din oraș, amintirea lui este păstrată. Pentru cei de aici este o mândrie că Andrić a fost atras mereu de aceste locuri.

Cascada Ripaljka

Este unul dintre obiectivele care nu trebuie ratate. Cascada Ripaljka este situată la aproximativ 5 km de centrul orașului Sokobanja. Are originea pe râul Gradašnica și este una dintre cele mai înalte cascade din Serbia. Este formată din 11 căderi de apă succesive, a căror înălțime totală este de aproximativ 40 m, iar înălțimea celei mai înalte secțiuni este de 11 m. Numele ei înseamnă ”săritoarea” în limba torlacilor. Aceștia formează un grup etnic puțin studiat, care se găsește în Serbia, Bulgaria, Macedonia și Kosovo și care vorbește un dialect slav acum pe cale de dispariție.

Restaurantul Ripaljka

După plimbarea prin natură, a venit vremea mesei, așa că ne-am îndreptat spre restaurantul situat în imediata vecinătate a cascadei, căreia îi poartă și numele.

Meniul a fost extrem de bogat, așa cum se întâmplă de regulă în restaurantele din Serbia. De remarcat brânzeturile și mai ales kaymakul. Acesta este un produs lactat cremos, asemănător cu smântâna închegată. Originar din Asia Centrală a pătruns în Balcani adus de otomani. Kaymakul se obține prin fierberea laptelui timp de peste două ore, până se ajunge la o cremă groasă cu peste 60% grăsimi și extrem de gustoasă. Totul a fost stropit cu un pic de Nostalgie. Un vin care purta acest nume și care a mers de minune cu aperitivele și friptura.

Baia turcească

După masă, a urmat o plimbare prin centrul stațiunii și o vizită la baia turcească.

După cum spuneam, în Sokobanja se găsește singura baie turcească din Serbia. Funcționează de câteva sute de ani și conține apă termală cu urme de elemente radioactive (radon și kaliu). De aceea nu este indicată expunerea pentru o perioadă prea îndelungată. Este recomadată pentru tratamentul astmului, bronșitei, infecțiilor respiratorii, alergiilor, bolilor cardiovasculare, reumatismului și bolilor neurologice.

Ridicată în sec XIII pe locul unei foste băi romane, construcția păstrează piscinele originale. Una dintre ele are fundul bazinului din epoca romană, iar țevile și robineții sunt din Imperiul Otoman. În 2002 aici s-a turnat o parte din filmul Zona Zamfirova, considerat cel mai de succes film sârb din toate timpurile (1,2 milioane de spectatori)

Zeleni Grad

Seara am vizitat Zeleni Grad, un hotel deschis din luna decembrie, care a fost gândit după un concept modern – clădiri verzi, care să aibă cât mai multe suprafețe acoperite cu iarbă.

Ideea clădirilor pe acoperișul cărora se se amenajeze grădini urbane prinde din ce în ce mai mult contur. De acolo, de sus am admirat nu doar panorama orașului, ci și un răsărit superb de lună.

Dincolo de conceptul ecologist, hotelul oferă tot confortul necesar – are 47 camere și 120 paturi

De asemenea, are o piscină cu apă salină și o saună. De altfel în Sokobanja centrele spa sunt extrem de căutate de turiști.

După ce am vizitat întregul hotel a urmat cina, care a fost o experiență pe cinste.

Elementul surpriză al serii din punct de vedere gastronomic ne-a fost oferit de chef Dusan, care a preparat în fața noastră un biftec tartar. Mărturisesc că până acum am mâncat o singură dată biftec tartar. Mai bine spus am gustat. Credeam că este doar carne de vită crudă tocată. Acum, urmărindu-l pe chef Dusan cum îl prepară am înțeles că pentru un dish de calitate trebuie folosite nu mai puțin de 10 ingrediente. Nu mă puneți să le enumăr, că nu le mai țin minte. Dar rezultatul este delicios.

Onomad

A doua zi, deși o ploaie încăpățânată s-a ținut de noi, ne-am urmat pogramul stabilit. Am început cu vizitarea unui spațiu de cazare amenajat într-o fostă casă tradițională.

Grație unor investiții importante, casa a fost transformată într-un loc ce poate găzdui până la 12 persoane în cele mai bune condiții.

Locul este o adevărată oază de liniște, ceea ce face spațiul ideal pentru petrecerea unui weekend sau organizarea unui team-building.

Am mai văzut și în infotripul trecut genul acesta de spații de cazare, în care case vechi sunt modernizate astfel încât să ofere tot confortul, dar păstrând aerul rurstic de odinioară. Dar este pentru prima dată când văd un astfel de loc cu piscină cu apa incalzita și pool bar.

Muzeul Ilino

Satul în care se află complexul Onomad se numește Ilino. Situat în apropierea Muntelui Rtanj, în vechime localitatea avea ca zeu protector pe Perun, zeul tunetului în mitologia slavă. După creștinarea slavilor, satul l-a adoptat ca patron spiritual pe Sfântul Ilie.

Principala atracție turistică a zonei clădirea care adăpostește Muzeul Ilino și Casa Memorială Ljubinka Savić Grasi.

În muzeu sunt expuse obiecte care descriu viața cotidiană a țăranilor din această parte a Serbiei. Majoritatea obiectelor de aici pot fi întânite în orice muzeu al satului din România sau Bulgaria – război de țesut, obiecte de uz casnic – de la vârtelniță, la pieptăn de scărmănat lâna, șamd. Pentru că viața în gospodăriile țărănești era aceeași în toată zona balcanică.

Ce mi-a atras atenția este un proiector de filme din anii 50 cu ajutorul căruia se organizau celebrele caravane de filme (întâlnite și în România în anii de după război) – un mijloc de educație dar și de propagandă.

Casa memorială Ljubinka Savić Grasi

Muzeul din Ilino este amenajat la ceea ce astăzi am numi demisolul, iar pe atunci era pivnița casei natale a uneia dintre cele mai cunoscute artiste din Serbia – Ljubinka Savić Grasi.

Născută la Ilino în 1922, Ljubinka Savić Grasi și-a făcut studiile în Belgrad, specializându-se în sculptură. A fost căsătorită cu un alt sculptor renumit din Serbia, de origine italiană, Giuseppe Pino Grassi. A fost o artistă prolifică, lucrând în metal, piatră și teracotă. În anii 50 a realizat numeroase lucrări de mari dimensiuni (peste 3 metri) de vizibilă inspirație realist-socialistă.

Ulterior, va renunța la acest stil, iar lucrările ei încep să fie apropiate de modernism. Tema principală devine corpul uman și în special cel feminin, căruia încearcă să îi surprindă esența.

În ultima parte a vieții, artista se îmbolnăvește și, pentru că nu mai poate sta în picioare, începe să lucreze medalii.

După moartea ei în 1999, casa natală a fost transformată în muzeu și casă memorială.

Centrul turistic

Merită să faceți o vizită la centrul turistic din apropiere. Aici puteți afla informații despre obiectivele din zonă, vă puteți face un plan despre ce și cum puteți vizita. Și pentru ca planul să fie complet, vă puteți bucura și de o experiență VR.

Nu lipsesc nici produsele tradiționale, pe care merită să le degustați.

Hotel Ramonda

Penultimul obiectiv a fost unul dintre cele mai luxoase hoteluri din zonă – Hotel Ramonda.

Când a fost deschis, acum 5 ani, avea 21 de camere, un loby bar și un centru spa. Conceptul de la care a pornit a fost de a integra această construcție în peisajul din jur. De aceea, principalele materiale folosite sunt lemnul și piatra. După ce a fost deschis, hotelul a devenit una dintre cele mai căutate destinații din zonă, astfel încât după 4 ani a fost extins. Noua construcție legată de cea veche printr-o pasarelă are încă 37 de camere.

Camerele sunt extrem de spațioase, și sunt gândite pe diverse categorii de la standard la cele de lux. În plus, există și numeroase apartamente. Câteva dintre ele se pot încadra la categoria de super-lux. Nu e de mirare că Novak Đoković are un apartament preferat când vine aici. Remarcabil est și faptul că există camere speciale pentru persoanele cu dizabilități.

Centrul spa este și el ultramoern și conține o piscină interioară, una exterioară, săli de masaj, etc.

Piscina exterioara este alimentată de un izvor natural, iar curățarea ei se face cu ajutorul unor plante, deci fără substanțe chimice.

Hotelul are inclusv un cinematograf care găzduiește două proiecții pe zi – una dimineața pentru copii și alta seara, de la ora 20, pentru adulți.

Ceea ce mi-a atras atenția, dincolo de facilitățile unei hotel de lux, au fost picturile care împodobesc pereții holurilor și a altor spații.

Sunt picturi în diferite stiluri și de diferite dimensiuni, care dau un aer de eleganță și rafinament hotelului. Lucrările sunt, în mare parte, rezultatul taberelor de pictură pe care hotelul le organizează periodic.

Peștera Bogovina

Am încheiat excursia în această parte a Serbiei cu o vizită la peștera Bogovina.

Este una dintre cele mai lungi peșteri din Serbia. În total măsoară peste 7 kilometri, dintre care se vizitează doar 540 de metri. Sunt suficienți, pentru că întregul traseu dus-întors, cu explicațiile ghidului durează 30-40 de minute.

Peștera este cunoscută de localnici de mult timp, dar cercetarea ei a început abia în anul 1938. Asta și pentru că inițial accesul era foarte greu – intrarea se făcea printr-o deschizătură în tavanul peșterii, de unde se cobora pe un traseul dificil și periculos. Amenajarea peșterii a presupus în primul rând săparea unei noi căi de acces. De aceea intrarea în peșteră seamănă cu o galerie de mină.

Ceea ce o individualizează față de alte peșteri, este faptul că traseul vizitabil este însoțit de cursul unei ape subterane. O auzi din când în când, dar nu o vezi niciodată. Și nici la ieșirea din peșteră nu e de găsit – dispare sub munte, cine știe către ce tărâmuri.

Peștera este spectaculoasă – formațiuni geologice ciudate, care îți lasă imaginația să zburde și să găsească tot felul de referințe zoomorfe sau antropomorfe.

Sper că v-am convins că merită să includeți Sokobanja în planurile voastre pentru un sejur de relaxare. Cred că Serbia, dar și întreaga zonă a Balcanilor merită mult mai multă atenție atunci când vine vorba de a ne programa vacanțele.

Uneori, destinațiile din apropierea noastră sunt mai surprinzătoare decât ne-am aștepta.

Cristi Nedelcu