Atena Graffiti
La început de martie, Diana și cu mine am profitat de o ofertă de la Aventurescu și am vizitat Atena, care figura de ceva vreme pe lista noastră de orașe care trebuie vizitate.
Despre vacanță, ce am văzut, ce am mâncat și tot ce este de povestit despre câteva zile petrecute în Atena a povestit Diana aici.
Eu voi scrie despre graffitiurile din Atena, așa cum am făcut-o și după ce am vizitat Salonicul, Belgradul sau Veneția.
Are Atena cea mai mare colecție de artă stradală din lume?
Sincer să fiu, îninte de a vizita Atena m-am interesat despre ce locuri merită vizitate, despre tips&tricks, așa cum se face înainte de orice vacanță, fie ea și de câteva zile. Nu știam despre reputația pe care Atena o are de ”noua Mecca a artiștilor stradali” (așa cum o numea The Guardian).
Ca urmare, am fost destul de surprins să constat că Atena este pur și simplu invadată de graffiti. Practic nu există perete din zona centrală pe care să nu întâlnești urmele acestei activități care, mai mult ca oriunde se vede că este la granița dintre artă și vandalism.
Dacă în Belgrad, cele mai vizibile graffiti sunt cele elaborate, adevărate opere de artă, portrete de artiști, sau fotbaliști, în Atena sunt vizibile haosul și dorința de a se exprima.
De la clădiri vechi sau blocuri noi, până la trenuri, totul poartă urmele acestei forme de exprimare.
Acest lucru este explicabil având în vedere că majoritatea acestor graffiti au fost realizate între 2009 și 2013 adică în perioada crizei datoriei publice din Grecia.
Toți cei care au vizitat Atena în perioada imediat următoare mișcărilor de protest din Grecia au remarcat faptul că acestea au avut ca efect dezvoltarea explozivă a artei stradale.
Într-un articol scris în 2014, o bloggeriță britanică, Becki Enright, susținea că
Street art in Athens is the biggest collection in the world, comprised of social and political messages of recent strife.
You can’t help but notice the excessive amount of graffiti that coats every available surface throughout Athens, where every available wall, shop front, brick wall or obscure alley is a canvas waiting to be filled with artistic optimism, political reference or social satire.
Becki Enright – Street Art in Athens – Visual Expressions of a Politically Troubled Greece
Nu este singura opinie de acest fel. În 2022, David Coleman, freelancer și fotograf specializat pe călătorii, dădea un verdict și mai categoric
The Greek economy might be in the toilet, but at least one group is clearly thriving in Athens: graffiti artists. It has been suggested that Athens might be the best place in the world to be a graffiti artist right now
David Coleman – Athens is Paradise for Graffiti Artists
Și exemplele pot continua la nesfârșit. De altfel google este asaltat pe acest subiect. Iată și dovada
După mai bine de 10 ani de la acele evenimente, lucrurile au început să se mai schimbe. Există, fără îndoială, încă multe graffitiuri politice sau care exprimă protest.
Altele vorbesc despre conflicte din afara Greciei.
De altfel, războiul din Gaza este singurul al cărui ecou a ajuns până pe zidurile Atenei. Cel din Ucraina, de exemplu, nu se regăsește în niciun graffiti. Asta poate și datorită faptului că în Atena comunitatea palestiniană este numeroasă, în timp ce refugiații ucrainieni nu au ajuns aici.
Dincolo de asta, însă, graffitiurile au început să fie folosite și de unii patroni de magazine.
Graffiti la poalele Acropolelor
Acropolele au scăpat de invazia de graffiti. Probabil pentru că incinta acestui sit este bine supravegheată. Dovadă – în afara perimetrului, graffitiurile deja sunt prezente.
Și nu doar pe gardurile ce împrejmuiesc șantierele de lângă Acropole sunt suporturi pentru graffiti.
Imediat lângă Acropole se află Areopagul. ”Dealul lui Ares” are o înălțime de 115 m și este locul unde în Antichitate se întrunea consiliul de judecată care decidea ce pedepse se aplică celor care încălcau legea.
Tot aici a predicat și Sfântul Apostol Pavel, cuvântare consemnată în Faptele Apostolilor.
Accesul pe deal este gratuit și turiștii urcă aici doar pentru a putea fotografia Acropolele, care, într-adevăr de aici se văd foarte bine.
Ca urmare, stâncile de pe Areopag au devenit un loc unde artiștii stradali din Atena se manifestă.
Drumul spre Lycabettus este presărat cu graffiti
Lycabettus este cel mai înalt deal din Atena, locul de unde poți admira întregul oraș.Urcușul spre vârful dealului se face pornind dintr-un cartier cochet al Atenei, răsfirat pe străzi în pantă. Pe ultimul bloc dinainte de parcul care se transformă apoi în dealul propriu zis, am surprins un graffiti al celei mai celebre grupări ultras a Greciei – Gate 13.
Înființată în 1966, gruparea fanilor lui Panathinaikos Atena are membri nu doar în Grecia ci și în toată Europa. Printre galeriile cu care este înfrățită se numără Orgullo Vikingo (Real Madrid), F-SIDE Amsterdam (Ajax Amsterdam) sau Club Atlético River Plate.
Pe măsură ce urci dealul, copacii încep să dispară și sunt înlocuiți de cactuși. Și dacă pe mulți copaci din pădurile noastre vezi scrijelit ”Ionel + Mărioara”, aici a fost pentru prima dată când am văzut astfel de inscripții pe frunze de cactus.
Ajunși sus pe culmea dealului, priveliștea este una aparte. Orașul care se întinde la picioarele noastre pare nesfârșit, revărsat de la malul mării până pe colinele din zare.
Dar, chiar și aici, sus, graffitiurile își fac simțită prezența.
Sfhir – Illegal art since 1995
Cel mai cunoscut artist stradal al cărui nume îl poți întâlni pe străzile din Atena este cel al lui Sfhir.
Născut în Spania, la Madrid, artistul își asumă cu mândrie statul de marginal prin sloganul ”Wanted for illegal art since 1995”. Lucrările lui se întâlnesc în toate marile capitale ale lumii și, în ultima perioadă, s-a făcut remarcat prin picturi murale de mari dimensiuni. La Atena, am zărit doar un stencil care să îi marchze prezența.
Atena este un oraș tipic pentru zona dintre Orient și Occident, care îmbină istoria copleșitoare cu lejeritatea balcanică și care uneori nu pare conștient de bogățiile pe care le posedă, deși este mândru de ele.
Tumultuoasă dar și delăsătoare, stârnind pasiuni, dar etalând și lene, Atena este locul ideal unde arta iese în stradă, chiar dacă o face uneori împotriva oricăror reguli.
Cristi Nedelcu
0 comentarii