Serbia de Est, cea de pe malul drept al Dunării, este o zonă mai puțin cunoscută deși se află la doi pași de noi. Eu și Diana am vizitat Kladovo, într-o excursie de o zi, despre care a povestit Diana aici, și am mai trecut în drum spre Belgrad (povestea acestei minivacanțe aici și aici).

De data aceasta, am participat la un infotrip alături de bloggeri și reprezentanți ai agențiilor de turism, care ne-a dat ocazia să vedem mai multe locuri din această zonă și să ne facem o idee despre ce ar putea să cuprindă o mini-vacanță aici.

Ce poți vedea

Călătoria pe malul drept al Dunării a început la sediul Centrului de Turism din Donji Milanovac, acolo unde am obținut informații despre obiectivele turistice și locurile de cazare din zonă.

Prin urmare să începem cu ce poți vedea într-o excursie de-a lungul malului sârbesc al Dunării.

Donji Milanovac

Este un orășel cochet care, în trecut se numea Porec. Localnicii chiar se mândresc cu faptul că ar fi cel mai mic oraș din Serbia – aproximativ 2.000 de locuitori.

Odată cu construirea Porților de Fier, orășelul a fost mutat mai sus pentru a nu fi acoperit de ape. Localitatea găzduiește casa memorială a lui Miša Anastasijević, unul dintre cei mai bogați oameni din Balcani în secolul XIX.

El a făcut avere din comerț, având o adevărată flotă care număra, la un moment dat, 74 de vase. După cum scrie Pompiliju Sfera după ce a strâns bani din comerțul cu animale, în 1847 Anastasijević a obținut concesiunea pe 9 ani a tuturor minelor din Țara Românească. De aici începe fabuloasa lui avere.

• 

• 

Averea lui a crescut atât de mult încât a căpătat porecla de ”Prințul Dunării” sau Rotschildul Dunării”. Printe moșiile pe care le-a cumpărat în Țara Românească au fost cele din Vârtop (Dolj) sau Clejani. De altfel, aici va fi și înmormântat în biserica pe care a ctitorit-o. De asemenea a fost un mare filantrop, donând Serbiei Palatul său din Belgrad care a devenit ulterior Academia din Belgrad, iar României una dintre casele aflate chiar lângă Banca Națională a României.

O altă personalitate născută aici și care are rezonanță și în istoria noastră este Baba Novac. Născut în 1521, el a fost haiduc, apoi căpitanul haiducilor din oastea lui Mihai Viteazul, în slujba căruia a intrat în timpul atacului asupra garnizoanei turcești de la Ada Kaleh. În 1601 în timp ce se afla cu o solie la Cluj este arestat de către Dieta (formată din nobili maghiari), condamnat la moarte și ars pe rug.

Memoria i se păstrează nu doar în Cluj, unde există Piața Baba Novac, ci și în orașul în care s-a născut.

De altfel, autoritățile din Doni Milanovac au adoptat acest sistem prin care mashuri imense cu figuri istorice tronează pe blocurile orașului.

Un alt punct de atracție al orașului este parcul de pe malul Dunării, unde se află amplasat un mamut din plastic. Nu are nicio legătură cu vreo descoperire palentologică. este vorba despre un obiect de recuzită folosit în anii 80 la un joc de televiziune care s-a transmis în mai multe țări din Europa.

În Serbia, platoul de filmare a fost în Doni Milanovac, iar după încheierea filmărilor, locuitorii au vrut să păstreze mamutul și l-au transformat într-un punct de atracție din părculeț.

După cum se vede, simpaticul mamut a transformat parcul într-un loc ”instagramabil”.

Și pentru că suntem la capitolul filme de odinioară să mai amintim că în Doni Milanovac a fost realizat serialul TV de comedie polițistă Ćao, inspektore.

Lepenski Vir

Fără îndoială, Valea Dunării a fost un loc propice pentru dezvoltarea culturilor preistorice. Pentru că oferea un climat prietenos, surse diversificate de hrană (pește, vânat, dar și mici câmpii unde se putea face agricultură), zona a fost martora unuia dintre marile momente ale istoriei umanității – procesul de sedentarizare. Cunoscut și sub numele de Marea Revoluție Neolitică, procesul a presupus trecerea de la grupurile nomade de vânători și culegători la comunitățile sedentare de agricultori. Alimentația s-a diversificat, iar populația a început să crească. Este momentul apariției primelor forme de civilizație.

Și așa ajungem la Lepenski Vir, unul dintre cele mai importante situri arheologice din întreaga Europă. În 1960, aici a fost descoperit una dintre cele mai vechi civilizații preistorice de pe continentul european. Rămășițele găsite pe aceste meleaguri au fost datate între 9500 și 7200 îH, adică spre sfârșitul Mezoliticului, ceea ce indică faptul că ne aflăm în fața primelor încercări de sedenterizare ale lui Homo Sapiens.

• 

• 

Cea mai numeroasă comunitate se afla la Lepenski Vir și număra, în perioada de maximă înflorire aproape 200 de membri, ceea ce reprezenta o adevărată metropolă la vremea aceea. În afară de această comunitate, arheologii au descoperit rămășițele altor zece așezări, dar mult mai reduse ca număr.

Întregul complex a fost strămutat în momentul în care s-a construit Barajul de la Poțile de Fier, salvându-se astfel o mărturie prețioasă din istoria îndepăratată.

În 2011 a fost ridicat actualul complex, unul impresionant, care îți oferă o imagine sugestivă asupra unei civilizații de mult apuse.

Sunt expuse aici vasele de ceramică descoperite, dar și obiecte decorative, unele de dimensiuni destul de mari.

• 

• 

De asemenea poți vedea ceea ce a rămas din așezarea de acum aproape 10.000 de ani – ”temeliile” de piatră pe care se ridicau corturile.

Interesant este faptul că aceste temelii aveau formă trapezoidală asemănătoare cu vârful muntelui Trescovăț de peste Dunăre, ceea ce i-a făcut pe arheologi să considere că oamenii de atunci venerau acest munte.

Peste Dunăre de Lepenski Vir, arheologii au găsit urmele unei culturi din mezolitic, Cultura Schela Cladovei, iar câteva sute de km în aval, pe teritoriul Bulgariei se află peștera Măgura, singura din Balacani cu picturi rupestre. Acestea au fost realizate în neolitic, când procesul de sedentarizare se încheiase.

Ceea ce mă aduce la afirmația de mai devreme – Valea Dunării a fost un loc propice pentru dezvoltarea culturilor preistorice.

Lepenski Vir mai are însă o atracție turistică. În drumul spre muzeu, puteți admira câteva case țărănești vechi, care au fost păstrate din vechiul sat de odinioară.

• 

• 

Kladovo

Kladovo este un oraș mai mare decât Doni Milanovac, dar pe care îl parcurgi într-o oră.

În afară de cetatea Fetislam, merită să vezi biserica, să faci o promenadă pe faleză și un mic tur pe zona pietonală, unde invariabil vei poposi la unul din restaurantele de acolo.

Dar despre partea culinară, mai târziu.

Fetislam

”Porțile Islamului” (Fehtul Islam), cum a fost denumită, cetatea a fost construită în secolul 16 și făcea parte din sistemul de apărare de pe malul drept al Dunării, sistem ridicat de Imperiul Otoman, care cuprindea o întreagă serie de fortificații – Semederevo, Golubac, Ram sau Vidin.

Fetislam a fost un punct stategic important în timpul războaielor dintre Austria și Turcia (1718 – 1719 și 1737-1739, cele în care Oltenia a trecut de la turci la austrieci și înpoi).

Garnizoana turcă a rămas în cetate până în 1867, când ea a fost predată prințului Mihajlo Obrenović alături de alte 6 orașe de pe malul drept al Dunării, odată cu declararea independenței Serbiei.

Cetatea a intrat apoi în declin, și, încet-încet, a devenit o ruină care abia mai amintea de vremurile de odinioară. În urmă cu câțiva ani, cetatea a intrat într-un amplu proces de renovare grație unei finanțări europene. În 2021 când am fost cu Diana la Kladovo lucrările erau în plină desfășurare.

• 

• 

Anul acesta cetatea a fost inaugurată și arată la fel de bine ca în vremurile ei de glorie.

Zidurile fortificate și turnurile au fost refăcute în întregime, iar în fosta magazie de muniții au fost amenjate săli de expoziție și de concerte.

• 

• 

Mai mult, a fost refăcut și teatrul de vară care se află chiar pe malul Dunării unde se pot organiza concerte și spectacole.

Aici poți vedea macheta fortificației de pe insula Ada Kaleh înghițită de ape în momentul construirii barajului de la Porțile de Fier.

Podul lui Traian

Nu poți să vizitezi această zonă a Serbiei fără să vezi și celălalt picior al Podului lui Traian (de fapt, al lui Apolodor) care a supraviețuit celor 2.000 de ani care au trecut de atunci.

Am ajuns spre asfințit, astfel încât am prins un apus de soare care a încununat călătoria.

Din câte am înțeles, există o idee ca, printr-un viitor proiect să fie realizată o hologramă care să fie proiectată pe Dunăre, astfel încât să dea imaginea cât mai fidelă a acestei impresionante realizări inginerești romane.

• 

• 

Unde te poți caza și unde poți mânca

Zeleni Zaliv

”Golful verde” este un complex de 3 case țărănești care au fost modernizate și transformate în locuri de cazare.

• 

Casele sunt autentice, realizate din lemn și lut, și au fost aduse pe malul Dunării (mai exact pe malul unui golf pe care apele Dunării îl formeaz aici) din munte, dintr-un vechi sat. Casele au toate facilitățile moderne, păstrând însă arhitectura tradițională.

• 

• 

• 

• 

Amplasarea complexului în golful de pe malul Dunării oferă o priveliște aparte și te îmbie la relaxare.

Complexul are și o sală de mese de 15 locuri, precum și o cramă pentru degustări.

• 

• 

• 

Dintre felurile pe care le-am servit aici, am rămas cu amintirea a două preparate – o zacusă de ardei delicioasă și o brânză de vacă fiartă și apoi pusă pe grătar.

• 

• 

• 

Casa Dafin

Este o pensiune situată pe un deal împădurit chiar la intrarea în Tekia. Amplasată pe malul Dunării, oferă o vedere panoramică asupra fluviului și a malului românesc. Poate găzdui grupuri mici de 6 persoane și oferă o mică bucătărie și un loc de grătar.

• 

• 

• 

Atrijum Apartaments

Atrijum Apartaments este un complex care oferă diferite posibiltăți de cazare în funcție de bugetul pe care turistul dorește să îl aloce. Una dintre variante o reprezintă studio-urile pe două niveluri, cu living și chicinetă jos și patul pe platforma superioară.

• 

• 

• 

Complexul, care se află la 15 de mers pe jos de zona centrală a orașului, mai oferă și camere duble sau triple, dar și posibilitate de cazare în regim de hostel.

Crama Gamanovic

Cel mai așteptat moment al primei zile a fost degustarea de la Crama Gamanovic. Mai degustasem două dintre vinurile de aici, cu ocazia prezentării de la Craiova a acestei regiuni, dar acum urma să fie o degustare în toată puterea cuvântului.

Am început mai întâi cu un tur al cramei și al podgoriei.

Sala de degustare este amenajată astfel încât să nu îți mai dorești să pleci de acolo.

Am degustat 5 vinuri și pot să spun că ele pot fi prezente alături de orice vin din țările cu tradiție viticolă

• Grasac. Un vin alb, scurt, aproape fără post gust. Arome de fân și miere și acciditate scăzută.
• Riesling Rin.  Al doilea vin alb a fost mai puțin aromat. Un vin ușor, cu o concentrație alcoolică mai scăzută (10,3)
• Roze de Hamburg. Un vin cu o culoare aprinsă (sârbii nu par adepții actualei mode franțuzești care cer ca la vinurile roze culoarea să fie mai curând pală decât aprinsă), dar cu o aromă destul de palidă.

• Primul vin roșu a fost un cupaj – Cabernet Sauvignon 70% si Merlot 30%. Predomină aroma de prună uscată și fructe de pădure. Un vin destul de tae (alcool 14. 5), dar nu atât de corpolent pe cât te-ai aștepta de la un cupaj care cuprinde în principal Cabernet Sauvignon.
• Merlot din 2020. Un vin cu arome ușoare de vișine și condimente. Se simte că a fost baricat și are un post gust de magiun și zahăr ars. Un vin catifelat, plin, rotund

Bineînțeles că vinurile au fost însoțite de gustări care au ajutat la refacerea papilelor gustative.

Restaurantul Jezero

Jezero este, poate, cel mai popular restaurant din oraș. De altfel, în 2018, când am făcut cu Diana o excursie de o zi în Kladovo, aici ne-am oprit să mâncăm fără să știm că localul este celebru în zonă. Deschis în 1970, el este acum condus de nepotul fondatorului.

Localul a devenit cunoscut în 1972, când aici s-a turnat filmul I Bog stvori kafansku pevačicu (Și Dumnezeu a creat cântăreții de tavernă). Este o dramă a cărei acțiune se petrece în mare parte în local, iar bunicul actualului proprietar și-a jucat propriul rol.

• 

• 

Restaurantul este preferat de românii aflați în vizită în Kladovo, așa că nu este de mirare că aici se organizează frecvent petreceri la care românii reprezintă majoritatea participanților.

Kafanica Elite

Înainte de a pleca spre România, ne-am oprit să mâncăm la Kafanica Elite. O alegere excelentă, cu atât mai mult cu cât am optat pentru un meniu format exclusiv din pește.

Ciorba și platoul de pește au fost delicioase și ne-au făcut să trecem restaurantul pe lista preferințelor noastre.

• 

• 

Și atmosfera din restaurant este una aparte cu obiecte vintage folosite drept decor.

• 

• 

• 

Hotel Djerdap

Am lăsat la final hotelul care ne-a găzduit pe parcusul acestui infotrip. Djerdap este cel mai important hotel din Kladovo. Construit în perioada comunistă, în stilul pe care îl cunoaștem foarte bine și de la noi, hotelul a fost privatizat acum 15 ani fiind cumpărat de o companie care mai are în portofoliu restaurante și lanțuri de magazine.

Gazdă ne-a fost chiar managerul hotelului, Tiberiu Manafu,un român stabilit pe malul drept al Dunării și care și-a schimbat atât țara cât domeniul de activitate – de la a conduce o firmă de construcții în Germania, la manager de hotel în Serbia.

Hotelul are 120 de camere, săli de conferințe și restaurant și poate găzdui evenimente de anvergură. Și chiar o face cu succes, pentru că multe firme din România au început să organizeze aici teambuildinguri, sau reuniuni de final de an. Unele dintre acestea au avut și 600 de particpanți.

• 

• 

• 

Hotelul deține un vapor, un iaht și două bărci, astfel încât oferă plimbări pe Dunăre pentru toate categoriile de cerințe – de la standard, la lux.

În concluzie, Serbia de Est are toate atuurile pentru o vacanță de câteva zile, sau pentru un week-end reușit pe care să-l petreceți pe malul drept al Dunării.

Și încă ceva. Zona este preferată de mulți români care vor să își petreacă aici Revelionul. Cu atât mai mult cu cât în localurile din zonă se organizează două Revelioane – unul pe rit nou și altul pe rit vechi.

Vorba ceea – vin și bună dispoziție să fie, că motive de petrecere se găsesc

Cristi Nedelcu

PS Le mulțumesc Alexandrei și lui Daniel pentru fotografiile pe care mi le-au pus la dispoziție, pentru a putea ilustra acest material.