Marea Egee și albastrul de septembrie

În septembrie, albastrul Mării Egee devine melancolic, capătă mai multe nuanțe și este mai cuminte. A obosit după o vară în care a fost dur luându-se la întrecere cu cerul pe care norii doar aruncau câte o pată. Acum se uită ușor amuzat la același cer pe care catargele corăbiilor îl zgârâie ca un copil care se joacă cu un băț pe nisipul ce străjuiește marea.

Septembrie este luna în care Marea Egee te acceptă cu un alt aplomb. A trecut valul agresiv de turiști, iar pe cei de acum îi primește cu o ușoară complicitate, ca pe cineva care știe să guste un moment aparte. Vântul, care uneori, se stârnește ca din senin, ondulează apa în valuri care te îmbie la joacă.

Verdele pomilor de pe falezele ce străjuiesc pe alocuri marea se resimte și el după pârjolul de peste vară în care soarele i-a pus rezistența la încercare. Acum razele soarelui sunt prietenoase și ating frunzele cu aceeași moliciune cu care se plimbă pe crestele valurilor.

Pescarii încă ies pe mare la prima oră a dimineții, pentru ca apoi să ancoreze barca la doi pași de plajele turiștilor pe care îi îmbie cu pește proaspăt. Știu că nu mai pot face asta pentru mult timp.

Sfârșitul lunii septembrie va goni ultimii turiști, iar Marea Egee își aduce aminte, uneori, că se poate înfuria din senin și, deși altmiteri nu îi stă în obicei, arată că este capabilă de o tornadă, chiar dacă una mai mică, făcută parcă pentru uzul turistic.

Și așa, septembrie în Marea Egee îți picură în suflet un amestec de bucurie, melancolie, liniște și încântare care fac dintr-o vacanță petrecută în Grecia în această perioadă o amintire greu de uitat.

Pentru că Grecia, la fel ca și Italia, este ca un narcotic – provoacă dependență.

Cristi Nedelcu