La poveşti cu sora soarelui

O expoziţie comună este o provocare, pentru că lucrările nu sunt judecate doar în interiorul operei artistului, ci şi în modul cum se îmbină, completează sau se contrapun. Asta şi pentru că o expoziţie, şi cu atât mai mult una comună,  este mai mult decât suma tablourilor de pe simeze. În această cheie am „citit” cea mai recentă expoziţie semnată de Aurora Speranţa şi Gabriela Boangiu, intitulată „La poveşti cu sora soarelui”.

Lucrările Aurorei Speranţa sunt un amestec de suprarealism á la Marc Chagall şi transpunere în planul picturii a esteticii onirice.  „Visul nu este sursă și nici obiect de studiu; visul este un criteriu (…) Eu nu povestesc un vis, ci încerc să construiesc o realitatea analoagă visului.” spunea Dumitru Ţepeneag definindu-şi estetica onirică. Şi acelaşi lucru îl face şi Aurora Speranţa – creează o lume a cărei coerenţă este situată la intersecţia dintre vis, fantezie şi lume a copilăriei. Pentru că majoritatea motivelor vin din această zonă a primilor ani de viaţă, când logica este alta decât a oamenilor mari – inorogii pot să zboare înconjuraţi de o graţioasă furtună de lalele, clovnii fac echilibristică sprijinindu-se de lună, stelele se aliniază după sunetul unui saxofon, iar floarea soarelui creşte peste case de turtă dulce, cu o vitalitate ce o aseamănă cu vrejul fermecat de fasole al lui Jack.

O astfel de exuberanţă a temelor şi o libertate absolută a motivelor este dublată de un colorit tare ce duce tablourile Aurorei Speranţa spre fovism, în care nuanţele nu îşi au locul. Visul copilăriei operează cu culori în toată puritatea şi strălucirea lor cu un efect de potenţare a motivelor şi temelor.

Lucrările Gabrielei Boangiu merg în altă direcţie. În primul rând, din punct de vedere tehnic, pentru că este vorba despre pictură pe sticlă. Tematic, pe de o parte avem o serie în care este folosit stilul de desen şi culoare din arta populară tradiţională pentru a comenta, în cheie uşor umoristică, un motiv urban contemporan – zodiacul.

Pe de altă parte sunt motive din realitatea rurală – cocoşul, casa tradiţională – pictate de asemenea pe sticlă, dar care sunt ulterior ansamblate pe lemn în obiecte ce devin un amestec de eleganţă şi vitalitate.

Puse alături pe simezele de la Arta 1, lucrările celor două artiste se completează într-un mod fericit pentru că au aceeaşi atitudine de libertate şi exuberanţă faţă de o realitate pe care şi-o asumă în mod propriu.