Pentru că se apropie Jocurile Olimpice de la Paris, vă propun o incursiune în istoria jocurilor care l-au inspirat pe Pierre de Coubertin să reînvie această tradiție. Se întâmpla la sfârșitul secolului XIX, o perioadă în care moștenirea Greciei Antice era tot mai mult valorizată. Deja Renașterea făcuse acest lucru în arta plastică, dar acum lucrurile deveneau mult mai concrete. Heinrich Schliemann descoperise Troia, demonstrând că miturile antice aveau o bază reală.

Prin urmare, în 1896 a avut loc prima ediție a Jocurilor Olimpice Moderne. Dar haideți să vedem cum arătau Jocurile Olimpice Antice.

Începuturi

Este general acceptat că Jocurile Olimpice Antice au început în anul 776 î.H. Data a fost stabilită de Hippias, cel care în jurul anului 400 î.H., în timpul celei de-a 75-a Olimpiade (perioada dintre două Jocuri Olimpice) a fost însărcinat cu scrierea primei istorii a jocurilor. Tot el a lăsat și numele primului campion olimpic – Coroebus din Elis, care a căștigat proba de stadium (alergare pe distanța de 192 m). De notat că în viața de zi cu zi, Coroebus era bucătar.

Conform lui Hippias, Jocurile Olimpice au fost ințiate de Iphitos, regele din Elis. Era perioada veche a Greciei Antice, în care apăreau primele orașele-state (Atena, Sparta, Corint sau Argos), începea colonizarea grecească a țărmurilor Mării Mediterane și a Mării Negre și se punea bazele civilizației care avea să influențeze decisiv cultura europeană.

La fel ca teatrul, Jocurile Olimpice Antice își au rădăcina în ceremoniile religioase închinate lui Zeus care aveau loc pe câmpia din Olimpia.

Unii istorici consideră că grecii s-au inspirat din jocurile taurokathapsion pe care cretanii le organizau în perioada de maximă înflorire a civilizației minoice. Este vorba despre anii 1700–1450 î.Hr când sunt construite marile palate ale căror urme se mai văd și azi în Cnossos și când arta și cultura cretană ating apogeul. Taurokathapsion despre care avem doar mărturii arheologice (artefacte și fresce care înfățișează aceste jocuri) presupuneau un fel de ritual care consta într-un salt acrobatic peste un taur.

Reprezentări ale acrobaților din jocurilor cu taurii. Lucrări existente în Muzeul din Heraklion, Creta.

După prăbușirea civilizației minoice a urmat ceea ce unii istorici numesc ”Era întunecată a Greciei Antice”. Rutele comerciale sunt întrerupte, nu mai sunt clǎdite monumente din piatră , pictura murală a încetat sǎ mai fie practicatǎ , scrisul de tip „Linear B” (dezvoltat de cretani) a încetat sǎ mai fie utilizat , legăturile comerciale vitale s-au pierdut , și diferite orașe și sate au fost abandonate. În aceste condiții civilizațiile minoice și miceniene au rămas în conștiința grecilor ca o epocă de aur și, când lucrurile au început să se așeze, grecii s-au întors la multe dintre lucrurile pe care cretanii le dezvoltaseră. Așa cum Europa avea să se întoarcă la modele grecești în Renaștere.

Jocurile Olimpice aveau să devină unul dintre cele mai importante evenimente din Grecia Antică. În timpul desfășurării lor, toate conflictele dintre polisuri se opreau și orașele își trimiteau reprezentanții la aceste concursuri.

Tradiția acestei ekecheiria (pace olimpică) era atât de puternică încât după Bătălia de la Termopile, când regele persan Xerxes a vrut să afle de ce grecii avuseseră atât de puțini soldați, doi prizionieri i-au răspuns că toți ceilalți soldați participau la Jocurile Olimpice. ”Ce neam mai sunt și grecii ăștia care, în loc să își apere țara, stau la Olimpia să își apere doar onoarea?” ar fi exclamat atunci un general persan.

Cert este că pentru greci, Jocurile Olimpice erau sacre, la propriu. Tulburarea sau întreruperea lor erau de neconceput.

Femeile și Jocurile Olimpice Antice – Jocurile Herei

Participarea femeilor la Jocurilor Olimpice era, în principiu, interzisă. Există, totuși câteva legende legate de prezența unor femei la acest eveniment. Cea mai cunoscută este cea a Ferenikei din Rodos.

De aceea, femeilor le era interzis nu doar să participe, ci și să asiste la Jocurile Olimpice. Această interdicție pare a nu fi fost totală. Se cunoaște numele unei prințese spartane, Kyniska, considerată prima femeie care a câștigat o probă olimpică. În anul 396 î.H, a participat la o cursă de care cu caii pe care chiar ea îi pregătise și s-a impus clar. Și în ediția din 392 î.H. echipajul ei a câștigat, dar nu este menționat dacă și de data aceasta prințesa fost cea care i-a condus în concurs. Alte două femei, membre ale dinastiei ptolemeice din Egipt – Belistiche (268 și 264 î,H.) și Berenice a II-a (267–221 î.H.), au concurat și au câștigat curse de care în Grecia.

Fiindu-le interzisă în principiu participarea, fie și ca simple spectatoare, la Jocurile Olimpice, femeile aveau propriile jocuri – Jocurile Herei. Se știu foarte puține lucruri despre aceste jocuri, dar cert este că ele cuprindeau o cursă de alergare și că la ele participau doar fetele necăsătorite. Stadionul pe care se organiza evenimentul era mai mic decât cel pentru întrecerile masculine.

Când au fost inaugurate Jocurile Olimpice Moderne, femeile nu au avut acces la competiții ci doar în public. Pierre de Coubertin considera că participarea femeilor nu era potrivită pentru spiritul olimpic. La cea de-a doua ediție, cea de la Paris din 1900, lucurile s-au schimbat – femeile au avut dreptul să participe la cinci probe – tenis, crichet, navigație, călărie și golf.

Ce probe aveau loc

În primul rând trebuie să spunem că dimensiunile stadionului fuseseră stabilite chiar de Hercule, așa cum o spunea legenda – 110 m lungine și 32 de m lățime. Comparativ cu un stadion de azi, lugimea este cam aceeași, dar lățimea era la jumătate. Față de întrecerile de azi, în antichitate nu aveau loc prea multe probe.

Stadion (Cursa de 192 metri). Era prima și cea mai așteptată probă. Una dintre poveștile care însoțeau jocurile spune că un atlet din Argos după ce a câștigat cursa nu s-a oprit ci a continuat să alege până la el în oraș pentru a își anunța victoria. A străbătut astfel aproape 200 de km în fugă, ceea ce face ca Maratonul să fie doar un fel de încălzire. Și, pentru că veni vorba, Maratonul nu a fost niciodată probă la Jocurile Olimpice Antice. Ea a fost introdusă în Jocurile Olimpice Moderne, pentru că legenda lui Fidipide merita să fie pusă în valoare. De menționat că acesta nu a fugit doar de la Maraton la Atena ci, cu o zi înantea bătăliei, fusese trimis la Sparta să ceară ajutor. Practic el a alergat 240 de km în două zile.

Diaulos (Cursa de 2 stadii). O cursă de viteză pe o distanță dublă față de stadion, adică aproximativ 384 metri.

Dolichos (Cursa de rezistență): O cursă de anduranță, variind între 7 și 24 de stadii (aproximativ 1.344 – 4.608 metri).

Hippios (Cursa de 4 stadii): O cursă de 4 stadii (aproximativ 768 metri), adesea desfășurată pe hipodrom.

Pale (Lupte): Un sport de lupte corp la corp, similar cu wrestling-ul modern, dar fără categorii de greutate și cu mai puține reguli.

Pygme (Box): Boxul antic, care se desfășura fără mănuși, luptătorii având doar niște benzi din piele înfășurate în jurul pumnilor.

Pankration: Un sport de luptă combinat, cu foarte puține restricții, cunoscut pentru duritatea sa. Singurele gesturi interzise erau mușcarea adversarului sau scoaterea ochilor. În rest regula era – fără reguli. Proba fost introdusă în 648 î.H. prin fuzionarea altor două probe – boxul și luptele. Deși era un sport foarte dur, sau poate tocmai de aceea, era un sport extrem de popular. Se spune că însuși Platon a practicat în tinerețe Pankration.

Sportul a fost considerat prea violent pentru a mai fi introdus la Jocurile Olimpice Moderne.

Hoplitodromos (Cursa cu armură): O cursă în care participanții alergau echipați cu o parte din armura unui hoplit (soldat grec), inclusiv cu cască, scut și armură de piept. În toate celelalte curse, atelții trebuiau să alerge goi. Aici aveau un echipament care cântărea aproximatv 6 kg.

Aruncarea discului: O probă de forță și tehnică, unde atleții aruncau un disc. Acesta putea fi de metal sau de piatră, dar, cel mai frecvent, se foloseau fosile de amoniți.

Această probă a dat și una dintre cele mai cunoscute statui antice – Discobolul. Realizată în bronz de sculptorul grec Myron în jurul anului 450 î.H., lucrarea originală s-a pierdut. Au fost păstrate numeroase copii, în special din marmură (material mai ieftin pe atunci decât bronzul), dintre care cea mai cunoscută este Discobolus Palombara desccoperită în 1871 în Roma.

Aruncarea suliței: Similar cu aruncarea discului, dar cu sulița. Era o probă de forță și precizie.

Săritura în lungime: O probă în care atleții săreau cât mai departe posibil, adesea utilizând greutăți pentru a-și mări impulsul.

Harmatodromía (curse de care): Curse cu care trase de cai, desfășurate pe hipodrom. Existau diferite categorii, în funcție de numărul de cai (de exemplu, cvadriga, cu patru cai). Era o probă rezervată de regulă nobililor, din cauza costurilor foarte ridicate pe care le presupunea.

Curse ecvestre: Curse de călărie, unde călăreții demonstratu abilitățile de control și viteză ale cailor lor.

Cinci dintre aceste probe – stadion, săritura în lungime, aruncarea discului, aruncarea suliței și lupta (pale) alcătuiau cea mai dificilă competiție – pentlatonul. Aceste cinci probe combinate puneau la încercare abilitățile generale ale unui atlet în forță, viteză, îndemânare și tehnică. Ca atare, un câștigător al pentatlonului era considerat unul dintre cei mai compleți atleți ai vremii.

Atmosfera

Jocurile Olimpice erau nu doar o întrecere sportivă, ci și un prilej de petrecere. Atmosfera din jurul stadionului era, de multe ori mai animată decât cea de pe stadion. Mai ales că interdicția impusă femeilor nu mai funcționa și aici.

Indro Montanelli – Istoria Greciei

Poetul grec Meneandru, recunoscut prin sarcasmul său, rezuma în cinci cuvinte atmosfera din jurul Jocurilor Olimpice – înghesuială, afaceri, saltimbanci, cheflii și hoți.

Alte jocuri

Succesul Jocurilor Olimpice i-au determinat pe locuitorii altor cetăți să organizeze și ei propriile jocuri.

• Jocurile Pytice – erau cele mai importante jocuri panelenice după Jocurile Olimpice. Ele au început să fie organizate la Delphi începând cu secolul VI î.H. Ele se organizau la fiecare patru ani, în anul al treilea al Olimpiadei

• Jocurile Istmice – se desfășurau în Corint (Macedonia) începând cu anul 590 î.H. Jocurile aveau loc în primul și al treilea an al Olimpiadei

• Jocurile din Nemeea – au luat nastere în anul 573 î.H. pentru a marca victoria lui Hercule asupra leului din Nemeea. Spre deosebire de celelalte jocuri, la acestea puteau participa doar soldații și copii lor.

Sfârșitul

În anul 392 are loc ultima ediție a Jocurilor Olimpice Antice. Un an mai târziu, Împăratul Teodosie I le interzice în cadrul unei ample campanii de eradicare a oricăror manifestări care aminteau de alte religii. Cu 13 ani înainte, același Teodosie, alături de Grațian și Valentinian al II-lea, semnase Edictul de la Tesalonic care stabilea ca unica religie în Imperiul Roman era creștinismul. Orice altă religie era interzisă. Din persecutați, creștinii deveneau asupritori.

Poruncim ca cei ce respectă această lege să îmbrăţişeze numele de creştini catholici [ortodocşi], iar ceilalţi rămaşi, nechibzuiţi şi nebuni, să fie socotiţi drept eretici pentru că susţin infamia învăţăturii eretice şi nici adunările lor să nu primească numele de biserici. Aceştia vor fi pedepsiţi întâi de toate prin răzbunarea dumnezeiască, iar apoi prin acţiunea noastră de represiune pe care am început-o din cereasca voinţă.

Edictul de la Tesalonic

Primele care vor avea de suferit vor fi templele păgâne care sunt distruse sau transformate în biserici. Apoi vine rândul sărbătorilor care fie au fost interzise, fie au fost înlocuite cu cele creștine. Pe rând dispar Saturnaliile ( o sărbătoare în cinstea lui Saturn care avea loc în decembrie și în care ordinea socială era inversată, stăpânii servindu-i pe sclavi la masă), Lupercaliile (un festival de purificare și fertilitate dedicat zeului Faunus, care se desfășura la mijlocul lunii februarie), Vestaliile (sărbători dedicate zeiței Vesta, care includeau ritualuri legate de focul sacru păstrat de vestale), sau Sol Invictus (celebrarea Zeului soarelui neînvins, care era sărbătorit la solstițiul de iarnă, pe 25 decembrie. Această sărbătoare a fost treptat înlocuită cu celebrarea Crăciunului.)

În final vine și rândul Jocurilor Olimpice. Până în acel an, 393, ele se desfășuraseră fără întrerupere timp de 12 secole. Avuseseră loc 293 de ediții.

Vor trece încă 1.500 de ani până când Jocurile Olimpice să fie reluate.

Cristi Nedelcu