De ce plecăm de la stadion
S-a scris destul de mult despre inaugurarea noului stadion din Craiova și despre meciul prilejuit de acest eveniment. Comentariile au fost, în mare măsură, cam în aceeași zonă. ”Avem stadion modern, din păcate nu avem echipă”. Ba chiar am citit o opinie care suna cam așa ”Și cehii ăștia ce lipsiți de caracter! Îi inviți la sărbătoarea ta și te bat de îți sună apa în cap. Nu puteau și ei să o lase mai ușor, că doar nu era meci oficial”. În fine, fiecare înțelege spiritul unei competiții sportive cum dorește.
Mai puțin discutat a fost însă faptul că, după golul cu numărul 4, majoritatea spectatorilor a început să părăsească stadionul. Ceea ce începuse solemn se încheia într-o notă ridicolă. Comentariile de a doua zi au amintit puțin acest incident, în general acuzând spectatorii. Chiar așa. De ce au părăsit stadionul? Meciul era unul amical, prin urmare rezultatul chiar nu avea nicio importanță. Până la urmă, cei din tribune ar fi trebuit să se bucure de fotbal și de stadion, chiar dacă echipa lor era cea învinsă. În cazul unui meci amical funcționează (sau ar trebui să funcționeze) o altă logică a suporterilor decât într-o competiție oficială. Una în care primează spectacolul de pe teren. Iar acesta, de ce să nu recunoaștem, nu a lipsit. Și totuși, nu a fost așa. Au avut dreptate oamenii care s-au ridicat de pe scaune cu un sfert de oră înainte de fluierul final, sau au demonstrat lipsă de fair play? Pentru a răspunde la această întrebare, am să fac un mic ocol de la stadion la teatru.
Invitat să conferențieze în cadrul Întâlnirilor SpectActor acum câțiva ani, George Banu alegea o temă cel puțin inedită. În timp ce mulți oameni de teatru încercau să explice de ce venim la teatru, președintele de onoare al Asociației Internaționale al Criticilor de Teatru explica ”De ce plecăm de la teatru”. Pe scurt, domnia sa spunea că în momentul în care intră în sală, spectatorul devine parte a unui contract încheiat între el și regizor (de fapt între el și întreaga echipă care realizează spectacolul). În momentul în care simte că cei de pe scenă au încălcat contractul, este dreptul lui să se ridice și să părăsească sala. Ce înseamnă aceast contract? Lucrurile sunt destul de fluide, și este greu de stabilit o definiție clară, având în vedere că fiecare simte și înțelege altfel un spectacol, în funcție de experiențele lui anterioare, de lecturile ori de sensibilitatea lui, cum demonstra Umberto Eco apelând la conceptul de ”opera deschisă”. Dar, simplificând, putem spune că acest contract este construit de așteptările pe care spectatorul și le crează în urma unor factori exteriori lui cum ar fi: (re)numele regiorului sau al trupei, campania de PR desfășurată de teatru, locul unde are loc reprezentația (în cadrul unui festival important, etc). În momentul în care între așteptările astfel născute și realitate se cască o prăpastie prea mare, spectatorul se poate ridica să plece. Cealaltă parte a rupt contractul, o poate face și el.
Revin la meci. Situația e similară, pentru că atât teatrul cât și fotbalul funcționează după aceeași logică a contractului social. Desigur, la altă scară, dar principiul rămâne același. O echipă este legitimată, în primul rând, de relația cu suporterii. Într-adevăr, există în fotbalul românesc numeroase cazuri în care echipa și/ sau finanțatorul ei sunt în conflict cu suporterii, dar acolo este mai curând vorba despre galerii, care intră în altă logică (analiza pe larg o face Pascal Boniface în Football et mondialisation). Spectatorii/suporterii obișnuiți, care alcătuiesc, de regulă, partea numeroasă a unui public de la un meci, sunt parte a contractului de care aminteam. Așteptările pe care ei și le crează sunt de asemenea, ca și în cazul spectatorului de teatru, urmare a unor elemente exterioare – rezultatele echipei, valoarea adversarului, competiția, etc. Nu rezultatul în sine dezamăgește ci inadaptarea lui la așteptările suporterilor. În mod sigur, chiar la un scor de 5-0, suporterii olteni ar fi rămas pe stadion, dacă adversarul ar fi fost Real Madrid (mai țineți minte că se vorbea despre asta la un moment dat, și unii chiar luaseră în serios ipoteza).
Dar, care erau așteptările suporterilor față de acest meci? Pentru a răspunde la această întrebare să ne amintim de toată bâlbâiala organizatorilor (primăria? clubul?) în legătură cu data inaugurării stadionului și cu adversarul care se va opune echipei craiovene. Pentru a își ascunde incapacitatea de a pune la punct un eveniment căruia au vrut să îi dea o anvergură cât mai mare, organizatorii (folosesc acest termen pentru că nimănui nu i-a fost foarte clar cine a avut responsabilitatea meciului) au mascat totul cu o retorică exagerată. S-a vorbit mereu despre ”un moment istoric” care înseamnă un nou început, un nou prag, etc. S-a făcut apel la o istorie măreață, cu un discurs preluat din naționalismul comunist de la sfârșitul anilor 80. De altfel ”programul artistic” care a precedat inaugurarea stadionului a cuprins în egală măsură imnul echipei de fotbal și cântece patriotice. Este exact ce remarca Pascal Boniface în cartea menționată mai sus ”Fotbalul consolidează identitatea națională, mai ales în statele în care sentimentul apartanenței naționale este fragil, dar și identitatea regională, în multe state jucând un rol important în relațiile dintre regiuni și statul central”. Pascal Boniface dădea ca exemplu Belgia pentru primul caz și Spania pentru al doilea. Craiova este un exemplu perfect pentru amândouă.
Asaltați de un astfel de discurs care a proiectat imaginea unui trecut mitic ce reînvie, suporterii și-au construit pe măsură aceste așteptări. Doar că ceea ce s-a întâmplat pe teren nu a mai avut nicio legătură. Contractul a fost rupt și nu de spectatori. Nici măcar de echipă. A fost rupt de organizatorii care au vrut să lase impresia că va fi un moment istoric. În mod evident nu era deloc vorba despre așa ceva. De ce au făcut asta? Aici este o altă analiză de făcut, în care sportul are un rol foarte mic, iar politica și afacerile unul foarte mare.
Prin urmare, suporterii care au părăsit arena abia inaugurată, cu 15 minute înainte de a se termina partida, nu au făcut altceva decât să denunțe o înțelegere care nu mai era valabilă.
Cristi Nedelcu
0 comentarii