Am profitat de vacanța pe care am petrecut-o în Uranopolis (despre care a povestit Diana aici) pentru a termina de citit ”Republica” lui Platon. Nu sunt un mare cititor de filosofie, și ca urmare să luați cele ce urmează exact ce sunt – note de lectură. O lectură făcută mai curând prin prisma unui cititor obișnuit cu literatura decât cu filosofia. Nu e mai puțin adevărat că, pe vremea când Platon scria, apele nu fuseseră atât de bine despărțite ca acum, când lucurile sunt împărțite foarte strict.

Platon scrie la începuturile istoriei, când nu doar că științele nu se desprinseseră încă din trunchiul comun al filosofiei, dar nici măcar marile evenimente istorice nu avuseseră loc. O banală încăierare între două triburi, care acum ar trece neobservată, căpăta atunci proporțiile unui eveniment mitologic în care erau implicați până și zeii.

Omenirea nu apucase să facă marile ei descoperiri, sau tragicele ei greșeli. Pământul însuși se reducea doar la Grecia și la vecinii ei, restul rămânând învăluit în mister.

Așa cum se întâmplă cu toate marile cărți ale omenirii, citită acum, ”Republica” are cu totul alt sens decât atunci când o scria el. Pentru că, și asta o știm de la Umberto Eco încoace, fiecare cititor contribuie la opera pe care o citește prin propria grilă pe care o aplică lecturii. Iar de la scrierea ”Republicii” s-au întâmplat suficient de multe lucruri încât noi să le căutăm orginea în gândirea din vremea aceea.

Asta pentru că unul dintre sporturile preferate ale oricărui cititor de cărți vechi este să caute reflexii ale lumii de azi în cuvintele de ieri. Astfel, privind spre lumea de ieri, înțelegem mai bine lumea de azi. Pentru că, așa cum spunea Spinoza

”ideile pe care le avem despre corpurile exterioare ne arată mai curând alcătuirea propriului nostru corp decât natura corpurilor exterioare”

Despre cărțile lui Platon s-a scris și se va scrie enorm, pentru că este piatra de început a filosofiei europene. Filosoful englez Alfred Whitehead chiar spunea că toată filosofia europeană este o notă de subsol la opera lui Platon.

Prin urmare, mi-am notat câteva domenii în care Platon a avut intuiții geniale și a prefigurat unele dintre ideile care vor modela, în bine sau în rău, gândirea în mileniile care vor urma.

Platon și Piramida lui Maslow

În 1954, psihologul american Abraham Maslow publică lucararea ”Motivation and Personality” în care face o ierarhizare a nevoilor umane. El pornea de la ideea că acțiunile oamenilor sunt rodul unor nevoi pe care caută să și le satisfacă. Primele nevoi sunt cele primare, urmând ca, pe măsură ce acestea sunt satisfăcute, oamenii să avanseze la nivele superioare.

Grafic, această piramidă arată așa, și de atunci este folosită pentru a explica, în mare parte, comportamentul uman.

Această idee pare doar dezvoltarea unui paragraf din ”Republica”, cel în care Platon decide care sunt motivele pentru este nevoie de construirea unei cetăți ideale.

Patru rânduri care cuprind sâmburele unor întregi teorii psihologice viitoare.

Platon, feminist sau misogin?

În mai multe rânduri. Platon vorbește despre ”proprietatea asupra femeilor și copiilor”, ceea ce ar fi teoretic suficient încât să îl încadrăm în rândul misoginilor. Există, însă, acest paragraf în care el răstoarnă tot ceea ce și astăzi reprezintă construct de gen.

Să nu uităm că Platon scrie când femeile nu aveau ceea ce noi numim astăzi drepturi civile (nu votau, etc). Cu toate astea, Platon scrie negru pe alb că nu există ocupație care să fie proprie bărbatului ca bărbat sau femeii ca femeie. Singura diferență pe care el o recunoaște este cea fizică.

Nu știu cum s-ar încadra poziția lui în standardele de azi. dar cert este că era mult mai progresist decât mulți gânditori din secolele XIX sau XX.

Platon și psihanaliza

Cu aproape 2.000 de ani înaintea lui Freud, Platon are intuiția genială a existenței inconștientului și descrie aproape perfect ceaa ce mai târziu va fi numit ”complexul oedipian”.

Recitind acum fragmentul chiar te întrebi de ce a durat atâtea sute de ani, până când cineva să teoretizeze ceea ce Platon deja descrisese.

Platon și libertatea

Termenul de ”libertate” apare destul de târziu în ”Republica”, după jumătatea cărții, când credeam că nu va mai fi pomenit. Până atunci, Platon spusese în câteva rânduri că el se gândește la binele cetății, nu la binele individual. Această teorie, a binelui individual care face rău binelui public, va fi una dintre pietrele de temelie ale multor ideologii de tristă amintire ale secolului XX.

Dar, Platon merge chiar mai departe și aruncă o adevărată anatemă asupra acestui concept care, din Era Luminilor, a devenit atât de important

Formula lui Platon seamănă teribil cu unul dintre cele 3 sloganuri din ”1984” al lui Orwell – „Freedom is slavery”.

Modul în care Platon gândește libertatea care le este îngăduită locuitoilor cetății sale, seamănă mult cu ceea ce se va întâmpla în regimurile totalitare.

Platon și poezia

Probabil cel mai cunoscut paragraf din întregul volum este cel în care Platon detaliază ce soartă i-ar fi rezervată celui mai bun poet, dacă acesta ar ajunge în cetatea clădită de el.

După cum se vede, Platon nu îi izgonește pe poeți din cetate, așa cum, în mod eronat, afirmă unii. Ci doar pe cei care nu ”sunt pe linie”, care nu respectă ”canoanele” impuse de cârmuire.

Să comparăm acest text cu un fragment din tezele din iulie 1971 ale lui Nicolae Ceaușescu, prin care s-a pus capăt perioadei de dezgheț din cultura noastră.

Platon mai adaugă

”Le vom cere lui Homer și celorlalți poeți să nu se supere dacă vom tăia astfel de vorbe și altele asemănătoare (era vorba despre o descriere mult prea sugestivă a regatului lui Hades, n.m), nu fiindcă nu ar fi poetice și plăcute spre a fi ascultate de mulțime, ci fiindcă, cu cât sunt mai poetice, cu atât mai puțin trebuie să fie ascultate de către copii și bărbați”

Platon – Republica

Sau, cum avea să sintetizeze Ceaușescu tot la întâlnirea cu scriitorii ”Nu de cărțile proaste mă tem, ci de cele bune”

Cu alte cuvinte, dorința de a controla tot ce mișcă într-o societate, mai ales în domeniul artelor, duce automat la astfel de opinii.

Platon și planificarea nașterilor

Asemănarea ideilor lui Platon cu cele totalitare nu se oprește aici. Filosoful grec teoretizează

Ideea lui Platon nu este cu nimic diferită de cea a lui Aldous Huxeley din ”Minunata lume nouă” în care în Centrul de incubație și condiționare este stabilit încă la de început cine și de ce se va naște.

Iar modul în care Platon vorbește despre cum trebuie ca fiecare cetățean să aibă locul stabilit încă de la naștere, amintește de Sala predestinării sociale din aceeași operă a lui Huxeley. Diferența este că Platon scrie o utopie, iar Huxeley o distopie.

Se pare, însă, că nu există prea mare diferențe între ele.

Desigur, exemplele ar putea continua mult timp. Găsim la Platon referiri la lupta de clasă, când spune că într-o cetate sunt de fapt mai multe cetăți – una a celor bogați și alta a celor săraci, sau la metodele moderne de educație când spune că învățătura trebuie să fie făcută cu plăcere și în joacă și nu ca o corvoadă.

Aproape la fiecare pagină am întâlnit idei pe care omenirea le-a descoperit sute sau mii de ani mai târziu și le-a dezvoltat. În bine sau în rău.

Cred că pot spune, fără teama de a greși prea mult, că ”Republica” lui Platon poartă în embrion mare parte din ceea ce omenirea va deveni mult timp după ce gânditorul grec nu va mai fi.

Cristi Nedelcu