Budapesta sub sărutul vacanței

Budapesta are renumele unui oraș trufaș. Nimic mai departe de adevăr. Este un oraș care își etalează cu nonșalanță bogăția arhitectonică, dar fără să te copleșească, așa cum face Veneția. Dimpotrivă, te primește, te invită să-l cunoști, să-l descoperi, și să î(ț)i promiți că vei reveni.

Budapesta merită vizitată toamna sau primăvara. Când soarele și-a pierdut din putere, sau când încă nu a căpătat-o îndeajuns încât să transforme plimbarea pe străzi într-un calvar. Când lumina se prelinge ușor pe clădiri, pe parcuri, pe poduri, sau pe statui.

În Budapesta este multă istorie, deși orașul în sine este unul nou. Marile clădiri, de la cetatea Budva, la Palatul Parlamentului, sunt de la miljocul secolului XIX sau începutul secolului XX (fie construite, fie refăcute), dar asta nu le împiedică să fie purtătoare de istorie. Pentru că istoria, mai ales, cea turstică, este cea povestită.  Iar un oraș povestește, în primul rând, prin clădiri și monumente. Clădirile sunt spectaculoase – au dantelării în piatră, alternând liniile fluide cu unghiuri drepte. Majoritatea sunt impunătoare , de parcă malul Dunării nu ar putea fi străjuite decât de clădiri înalte care să îngrădească apele în felul acesta, și să nu permită fluviului să facă ce vrea el. În Budapesta, Dunărea este supusă. Își va recăpăta măreția când scapă din chingile orașului.

Statuile sunt și ele monumentale. Personajele aflate pe socluri impunătoare vor să impresioneze și să domine. Istoria spusă de ele este gravă. În replica, statuile la nivelul străzii spun istoria mica, aproape de om, pe care uneori o simți mult mai bine.

Budapesta este ca un puzzle, prin urmare instantaneele o caracterizează cel mai bine.

Oamenii. Sunt relaxați, prietenoși, zâmbitori. De parcă nu ar trăi într-o capitală, și nu ar fi supuși stresului zilnic. Poate nici nu sunt. În mod sigur nu la nivelul bucureștenilor.

Peluzele. Cu excepția celei de lângă Parlament, care este păzită de soldați, celelalte sunt deschise publicului. Oamenii, în special tinerii, stau relaxați oriunde întâlnesc un colt de iarbă și citesc, se uită pe telefon, sau ascultă muzică. Asta este partea bună. Partea dark se vede vineri seara, când, în centru, lângă roata imensă, grupurile de tineri devin atât de numeroase, încât toate peluzele sunt pline. Deși mulți nu au 18 ani, stau câte 3 sau 4 în jurul une sticle de vin, sau a unor pahare de bere și discută, râd, ascultă muzică. Nu deranejază pe nimeni, și nici nu sunt deranjați de nimeni. Nici măcar de poliție.

Restaurantele. Bupapesta este și un festin gastronomic. Dacă eviți meniul pentru turiști și îți dai osteneala să cauți puțin, găsești localuri dintre cele mai diverse – cu specific mexican, arăbesc, muntenegrean, cafenele dintre cele mai sofisticate sau  populare. Totul este să fii deschis și să încerci mereu ceva nou. Merită.

Întâlnirile. Pe străzile din Budapest ate poți întâlni cu o vedetă asiatică în plină ședință foto (sau video), un trabant al cărui proprietar își etalează cu mândrie sloganul ”Go Traby”, sau un artist care cântă la ferestrău. Totul pare firesc, nimic forțat, nimic căutat. Doar ești în vacanță și e normal să fie așa. Întâlnirile de genul ăsta fac parte din vacanță.

Petrecerile  Și pentru că tot suntem la acest subiect, am avut ocazia să văd cum se organizează o mini-petrecere de stradă în Budapesta. În hotelul în care eram cazați (undeva aproape de stadionul Ferencvaros) am fost anunțați vineri seara că a doua zi strada va găzdui un party, deci suntem rugați să mutăm mașinile. Strada a fost închisă pe o porțiune de  nici 100 de m, au fost aduse două toalete ecologice, instalată o miniscenă, și câteva mese de lemn. Au venit între 50 și 100 de oameni. Unii au făcut grătar, alții și-au adus mâncare în plase. Pe miniscena ridicată cineva interpreta la chitară concertul de Aranjuez.

Câteva sute de metri mai încolo se mai auzea doar un zumzet. Între timp, în capătul străzii începeau să fie parcate mașini din care coborau familii îmbrăcate în alb-verde. Peste puțin timp începea meciul celor de la Ferencvaros. Suporterii păreau înfocați, dar relaxați.

Am plecat din Budapesta cu imaginea unui oraș cosmopolit și relaxat. Când am ajund în țară am aflat că Ferencvaros făcuse remiză.

Cristi Nedelcu