Când vizitez un oraș, am trei să le spun ținte – obiectivele turistice, mâncarea specifică și graffitiurile. Prima îmi vorbește despre istorie, a doua îmi dă gustul zonei și a treia îmi descoperă zona de underground, cea mai efervescentă și vie a unui oraș. Așa am făcut în Belgrad, sau în Salonic și, ca urmare, așa am făcut și cu ocazia excursiei pe care am făcut-o cu Diana în Veneția.

Orașul milenar, născut și crescut pe ape își așteaptă turiștii cu o atitudine relaxată în care aroganța face, în mod paradoxal, casă bună cu ospitalitatea. Pe străzile înguste și în piațetele care se deschid uneori surpinzător după ce ieși dintr-un gang, sau după ce ai trecut un pod, se amestecă zeci de nații, rase și credințe, așa cum s-a întâmplat mereu în istorie. Odinioară erau negustorii, acum sunt turiștii.

Putem spune că în Veneția sunt două orașe – cel al canalelor pe care aluneca gondole sau ambarcațiuni, și cel al piațetelor acoperite de tot felul de graffiti – de la throw up, la taguri.

• 

• 

Bineînțeles că nu lipsesc mesajele ideologice, pentru că zidurile au fost din cele mai vechi timpuri locul preferat de exhibare a sloganurilor.

Și tot în seria ideologiilor de pe ziduri se înscriu și mesajele conspiraționiste, pentru că antivaxeri se găsesc pretudindeni.

Pentru venețieni istoria nu este o povară, ci o haină care se poate purta în același timp cu mândrie și neglijență. Pe zidurile unei case care mărginesc un pod din secolul XV poți vedea taguri alături de afișe care anunță o expoziție istorică eveniment.

Veneția este primul oraș în care am văzut graffiti cu mesaje feministe. ”Serenissima ”, așa cum se intitula în vremurile ei de glorie, luptă pentru femei, așa cum alte orașe nu o fac.

”Lăsați femeile să îmbătrânească” scrie pe una dintre case, aluzie la faptul că în, spațiul public, imaginea femeii este asociată exclusiv cu tinerețea și frumusețea.

”Societatea ne iartă totul, cu excepția unui singur lucru: îmbătrânirea. Este interzis să îmbătrânești”

Francesca Barra

Iar Veneția știe mai bine ca oricine că poți îmbătrâni elegant

Mai simplu un alt graffiti cere libertate pentru femei, iar lângă el stă, deplin democratic, sigla echipei de fotbal FC Venezia.

Am lăsat pentru final un mesaj care nu este graffiti, ci este afișat pe un banner, amplasat deasupra unei cafenele de lângă Podul Rialto. El se află acolo din 2019, și a ajuns suficient de cunoscut încât să fie menționat și pe wikipedia.

Bannerul face referire la  Nuova Mala del Brenta, așa cum este cunoscută Mafia Venețiană. Tradițional, Veneția nu a avut grupări de crimă organizată. Acestea au apărut în zonele de sud ale Italiei, în Sicilia – Cosa Nostra, în Apulia – Sacra Corona Unita, în Napoli – Camorra, în Calabria – ‘Ndragheta.

În anii 60-70 ai secolului XX, lucrurile s-au schimbat. Mai mulți membri de rang înalt din Cosa Nostra au fost trimiși în exil în regiunile Friuli și Veneto, în încercarea de a îi separa de restul organizației. Numai că decizia autorităților a avut un efect total neprevăzut – practic au ”exportat” crima organizată din Sicilia în Veneția. Până la sosirea acestor lideri (Gaetano Fidanzati, Antonino Duca, Giuseppe Madonia) în Veneția existau câteva bande criminale (clanul Giostrai, grupul Mestrini, sau Cartelul San Dona di Piave), dar care erau izoltate. Odată cu venirea membrilor din Cosa Nostra aceste grupuri capătă know how și, în scurt timp, vor fuziona într-o singură grupare cu numele Nuova Mala del Brenta, al cărui prim lider a fost Felice Maniero.

Dar, spre deosebire de zonele sudice, unde mafiile apărute încă de la mijlocul secolului XIX au beneficiat în permanență de sprijinul populației locale, care au văzut în aceste grupuri criminale un fel de guvern local, venețienii nu s-au împăcat niciodată cu existența lor. Asta pentru că organizațiile de crimă organizată sunt specifice zonelor sărace și înapoiate. Veneția a fost din totdeauna un oraș bogat. Venețienii sunt cei care au inventat impozitul pe venit și au fost mereu mândri de statutul lor diferit față de restul lumii.

Bannerul care a devenit cunoscut în toată lumea arată că, deși și-au pierdut măreția de odinioară care făcea din orașul lor unul dintre centrele comerciale și economice ale lumii, venețienii își păstează mândria (pe care unii o numesc chiar aroganță) și nevoia de a arăta că ei sunt altfel decât restul italienilor.

Dincolo de imaginea de muzeu în aer liber, Veneția rămâne un oraș viu care trăiește în propriul ritm, râde, greșește, iubește și are ambiția de a arăta că este cu totul altfel decât orice alt oraș din lume.

Cristi Nedelcu