Spaima de spoilere – virală pe internet

„Spoiler” este unul dintre cuvintele care circulă cvasi-clandestin prin limba română. Căutat în ceea ce reprezintă baza de date virtuală a cuvintelor, mă refer aici la dexonline, termenul are următoare semnificaţie „Volet (2) pentru frânarea aerodinamică și diminuarea portanței aripii, în scopul pierderii rapide a înălțimii. (< engl. spoiler)”. Dar sensul cu care el se plimbă nestingherit printre textele din cyberspaţiul mioritic nu are deloc de-a face cu această definiţie. O dovadă este ştirea următoare luată de pe siteul Pro TV  – Chrome a conceput o extensie „anti-spoiler” pentru noul film „Star Wars: The Force Awakens”. Încercaţi să înlocuiţi cuvântul cu pricina cu definiţia lui şi veţi obţine un text neinteligibil. Este drept că vorbim despre un film cu navete spaţiale, dar tot nu se potriveşte. Prin urmare „spoiler” are altă identitate. Că nu doar eu am ajuns la concluzia asta o dovedeşte şi Google când ne arată că lumea se întreabă mai curând ce înseamnă „spoiler” decât ce înseamnă „spoitor”.

Care va să zică, ce este acela un spoiler? Wikipedia (în limba engleză) oferă următoarea definiţie. A spoiler is an element of a disseminated summary or description of any piece of fiction that reveals any plot elements which threaten to give away important details concerning the turn of events of a dramatic episode.

Limba română nu a reuşit încă să producă un termen care să preia această semnificaţie, iar vorbirea curentă a adoptat, în lipsă de altceva, termenul englezesc, fără să îi pese că el exista şi la noi, dar cu alt sens. Practic un spoiler, în noua accepţie a termenului,  este o scurtătură spre partea finală a unei poveşti. Vi s-a întâmplat vreodată să citiţi un roman poliţist şi, enervaţi de faptul că autorul aduna tot felul de elemente ce făcea suspect orice personaj, să daţi la final pentru a vedea cine este autorul crimei? Ei bine, acesta este un spoiler. Când cineva îţi spune cu câteva zile înainte cine a câştigat Masterchef. Este că nu te mai uiţi cu aceeaşi plăcere la show?

Spoilerele au devenit marea spaimă a industriei de entertainment fie că vorbim despre cinema, televiziune sau loto (da, există spoilere şi la loto aşa cum o dovedeşte păţania celor de la televiziunea sârbă care au reuşit să anunţe cu câteva secunde înainte ce număr va fi extras în direct).

Primii care s-au confruntat pe scară largă cu această problemă au fost producătorii serialului „Games of Thrones” . Fiind inspirat din romanele  lui George R.R. Martin Cântec de gheață și foc, era complicat ca serialul să păstreze secret, de exemplu, numele personajelor care mor. Prin urmare internetul a început să fie invadat de informaţii pe care spectatorii parcă nu ar fi vrut să le ştie, dar curiozitatea nu îi lăsa să le ignore. Lucrurile au mers până acolo încât un profesor de matematică belgian a folosit ameninţarea cu spoilere pentru a-şi cuminţi elevii. Practic el i-a ameninţat că, dacă nu fac linişte la oră, va scrie pe tablă numele personajelor din serial care sunt ucise. Şi, brusc, elevii au devenit foarte interesaţi de Pitagora şi Gauss.

Cei mai afectaţi de acest nou concept au fost cronicarii. Fie că sunt de teatru, de film, de carte, ei s-au trezit într-o mare dificultate. Să scrie despre o operă epică fără a vorbi prea mult despre firul narativ. Ceea ce odinioară nici nu era de conceput. Să luăm un mic exemplu – Eugen Simion în Scriitori români de azi, v IV, despre unul dintre romanele lui DR Popescu  „Anita (..) vrea să ştie adevărul despre tatăl ei şi această  curiozitate o va duce la moarte. Moise (..) nu se dă în lături să îşi ucidă fiica. Francisc crede că Moise şi-a ucis fata ca un Iord care….” Nu seamănă cu un spoiler din „Games of Thrones”? Practic, viaţa cronicarilor a devenit un adevărat coşmar şi nu este de mirare că numărul lor a scăzut dramatic. Meseria asta a început să fie de nefrecventat.

Cât despre filme, ce să mai vorbim? Nu este de mirare că majoritatea cronicarilor se înghesuie să scrie despre filmele româneşti în care nu se întâmplă nimic. Este practic imposibil să dai un spoiler (cred că am ales verbul corect) în cazul unui film ca „A fost sau n-a fost?”, al cărui titlu este chiar el un spoiler.

Isteria maximă în materie de spoilere de filme s-a înregistrat cu ocazia lansării celui mai nou episod din Star Wars. Pentru că investiseră 4,4 miliarde de dolari doar în cumpărarea francizei, studiourile Disney au luat măsuri fără precedent pentru a împiedica să se afle prea multe despre subiectul filmului. Practic măsurile de pază ale unui preşedinte par un joc de copii. S-a mers până acolo încât Google Chrome a lansat o extensie care îţi blochează orice site ce conţine spoilere ale acestui film (şi aşa avem explicaţia ştirii de mai devreme de la Pro TV).

De e această nevroză maximă? Pentru că entertainment-ul cultural a ajuns într-un punct al minimului de imaginaţie şi creativitate. Se mizează atât de mult pe elementul surpriză deoarece subiectele nu mai au consistenţă, iar spectatorului nu i se mai livrează decât ambalaj. Preocupaţi până la obsesie de acţiune, am pierdut interesul pentru sensul ei. Or, esenţa unei poveşti stă în sensul pe care îl dezvăluie.

În urmă cu mai bine de 400 de ani în Anglia cea mai puternică industrie de entertainment era teatrul. Practic, echivalentul Hollywoodului de astăzi. Una dintre piesele de box office a acelui moment era „Romeo şi Julieta” care se juca aşa cum am spune azi „cu casa închisă”. Cum îşi începe Shakespeare piesa? Cu un prolog în care suntem anunţaţi că „vrajba cu nenorociri cumplite/ Sfârșește prin a tinerilor moarte.” Spolier în toată regula, nu? Dacă vi se pare că ne-am întors prea mult în timp să ne aducem aminte de filmul care stors cele mai multe lacrimi „Love Story” . „What can you say about a twenty-five-year-old girl who died?” Cu o astfel de interogaţie începe filmul, şi asta nu a îndepărtat deloc spectatorii (şi mai ales spectatoarele) care l-au desemnat printre cele mai romantice din istoria cinematografului.

De unde vine această spaimă de a vorbi despre ce se va întâmpla într-o poveste, încât am inventat un termen special pentru asta şi am declanşat energii de nebănuit? Pentru că ne este teamă de propria inconsistenţă. Pentru că suntem tot mai tributari spectacularului şi mai goliţi de conţinut.

Şi, chiar dacă ne place sau nu, chiar dacă acceptăm sau nu, toţi ştim că viaţa are şi ea un spoiler şi toţi îl cunoaştem.

Cristi Nedelcu