Sf. Valentin versus Dragobete – un meci al aculturației –

”Eu voi sărbători Valentine’s Day când vor merge și americanii cu sorcova”.

”De ce să sărbătoresc Sf. Valentin, când noi suntem români și îl avem pe Dragobete?”.

Sunt doar câteva dintre ideile care circulă zilele acestea pe internet (la concurență cu glumele despre cupluri). Ca și în cazul altei sărbători preluate din aria culturală americană, Halloweenul, Sfântul Valentin dă prilejul unora să își regăseacă resurse nebănuite de patriotism. De fapt, preluarea acestor sărbători este un fenomen care s-a manifestat mereu în istorie și care, în literatura de specialitate, poartă numele de aculturație. Folosit de la sfârșitul secolului XIX de către John Wesley Powell (1880) care studia grupurile de imigranți sosiți în America, tremenul de aculturația a fost definit mai exact în 1936 de trei antropologi – Robert Redfield, Ralph Linton și Melville Herskovits

”Acculturation comprehends those phenomena which result when groups of individuals having different cultures come into continuous first-hand contact with subsequent changes in the original culture patterns of either or both groups (R. Redfield, R. Linton, and M. J. Herskovits, „A Memorandum for the Study of Acculturation,” American Anthropologist, XXXVIII (1936), 149-52.)

Asta nu înseamnă că fenomenul nu a existat și până atunci. El s-a manifestat din plin de-a lungul istoriei de fiecare data când două culturi au intrat în contact. Zeii pe care popoarele îi împrumutau de la unele la altele, felurile de mâncare ce se regăsesc aproape la fel în spații geografice aflate la distanțe una de alta, basmele și chiar bancurile care circulă în aceeași formă în arii culturale și lingvistice diferite, toate acestea sunt forme de aculturație.

După cum spuneam, aculturația a fost definită și studiată pornind de la grupurile de imigranți, prin analiza modului în care credințele și valorile lor se schimbă și sunt influențate de cultura cu care intră în contact. Globalizarea și dezvoltarea tehnologiilor a dus aculturația la un alt nivel, prin eliminarea condiției de contact direct, fizic, între cele două culturi care se influențează. Cinema-ul, televizunea sau internetul sunt mijloace de contact cultural care fac posibilă aculturația la distanță.

Poate să fie un fenomen enervant, dar este inevitabil. Întotdeauna la contactul între două culturi, cea mai puternică s-a impus. Iar această putere nu este, neapărat, rezultatul unei puteri financiare sau militare. Romanii s-au dovedit superiori din punct de vedere militar etruscilor, dar le-au preluat mare parte din cultură, așa cum vor face apoi și cu grecii. Aculturația a funcționat aici, în sens invers.

Legile antropologiei par la fel de imuabile ca și cele ale fizicii. Și nu am auzit pe mulți să se supere pe legea gravitației.

În cazul de față, fenomenul acesta al aculturației s-a manifestat într-un mod interesant – prin redescoperirea unei tradiții populare pe care românii o uitaseră – Dragobetele. În ”Mitologia română” Romulus Vulcănescu amintește despre ”sărbătoarea capului de primavară” care a fost ținută mult timp de poporul roman pe 3 martie.

”La această data se credea că se logodesc păsările cerului și cele domestic, adică începe perioada rutului. De la sărbătoarea simbolică a logodnei păsărilor cerului s-a extins tot symbolic la oameni, devenind astfel și o sărbătoare a erotismului” (Romulus Vulcănescu – Mitologia română, ed. Academiei, 1985, pg. 337).

La rândul său, profesorul Nicolae Constaninescu de la Universitatea din București susține că nu există atestări ale ei mai vechi de secolul XIX, moment în care ar fi avut loc acea trecere de care vorbește Romulus Vulcănescu. Cu alte cuvinte, tradiția pe care o invocă unii cu atîta patos pentru a o contrapune Sfântului Valentin nu este chiar atât de veche cum ne place nouă să ne imaginăm. În anii comunismului ea fusese, practic, dată uitării, iar singurele sărbători de primăvară erau 1 și 8 martie.

Dragobetele a fost, practic, reinventat, abia după ce importul Valentine’s Day a reușit, ca o reacție la aceasta. Este tot un fenomen specific aculturației, care presupune adoptarea și asimilarea elementelor unei culture străine. Iar acest proces de asimilare înseamnă inclusiv redescoperirea și reinventarea unor elemente din propria cultură.

Procesul de reinventare al Dragobetelui s-a încheiat în 2016, când în urma unei campanii inițiate de o companie privată cu capital majoritar austriac (OMV-Petrom) a fost ales simbolul Dragobetelui – Uniunea.

Așadar sărbătoarea tradițională pe care o prezentăm ca alternativă  la cea de import, a fost reinventată tot ca urmare a celei ”străine” și cu un sprijin ”ne-autohton”. Legile aculturației au ironiile lor.

Dincolo de toate astea cel mai bine e să ne bucurăm de orice moment prin care putem sărbători iubirea. Pentru că și Valentine’s Day și Dragobetele sunt despre iubire, nu despre ambiția de a fi cosmopolit sau tradiționalist.

Cristi Nedelcu