Sărbători parfumate!
Dacă este un simț la care facem cel mai des apel atunci când vorbim despre sărbători, atunci este, fără îndoială, cel olfactiv. Asta pentru că mirosul este unul dintre cele mai puternice elemente care fixează o amintire. Memoria are trei caraceristici importante – este mijlocită, selectivă și inteligibilă. Caracterul mijlocit al memoriei se referă la faptul că, pentru reţinerea şi reproducerea mai uşoara a informației folosim, de cele mai multe ori inconștient, mijloace şi instrumente de memorare. Iar mirosul este un astfel de instrument.
De aceea, când vorbim despre sărbătorile din copilărie, automat facem referire la miros. ”Și acum îmi aduc aminte de mirosul cozonacilor făcuți de mama” este una dintre frazele iconice atunci când povestim cum petreceam Sărbătorile de iarnă în copilărie.
De aceea, dacă vrei să îți pregătești casa de sărbători, aroma este un ingredient absolut indispensabil.
Am mai scris despre cei de la Aroma Land (vezi textul aici) și despre gama lor completă de produse, în special uleiurile de aromaterapie.
Acum mă voi referi doar la uleiurile parfumate pe care firma pe produce și care aduc o notă specială unei case împodobite pentru sărbătorile de iarnă.
Despre aroma de brad am amintit atunci când am adus în discuție eterna dilema ”brad natural vs brad artificial”. Sunt și alte arome care pot contribui la întregirea atmosferei de sărbători.
De exemplu portocala. Mie personal aroma de portocală îmi evocă cel mai pregant sărbătorile de iarnă, pentru că în copilăria mea, portocalele erau de găsit doar atunci (și asta cu mare efort și cu mult, mult noroc). Desigur, mai erau și bananele, dar pe acestea le cumpram aproape verzi și le punem la copt învelite în ziar. Evident că nu ajungeau niciodată să se coacă și le mâncam aproape crude.
Apoi mărul. La țară, obișnuiam să punem mere și gutui în geam pentru aromă. Era felul bunicilor de a împodobi olfactiv casa. Acum este mai greu să facem asta, deși la țară eu mai păstrez mere și gutui în camera de la stradă. În schimb uleiurile parfumate pot suplini foarte bine acest obicei.
Și nu în ultimul rând scorțișoara, care mie îmi evocă două delicatese de sărbători – plăcintele cu mere și vinul fiert.
Cum pot fi folosite uleiurile aromaterapie? Cei de la Aroman Land ne fac următoarele recomandări:
– Parfumarea florilor de potpourri
– Parfumarea săculeților parfumați folosiți în decorarea bradului
– Parfumarea aerului prin difuzare într-un vas de aromaterapie ceramic sau printr-un aroma difuzor cu ultrasunete.
Vă urez sărbători parfumate!
Cristi Nedelcu
0 comentarii