Odiseea sinagogii din Vidin se apropie de un sfârșit fericit

Publicat de CristiNedelcu pe

În 2019, participam la un proiect al ARoTT de promovare a turismului în zona trasfrontalieră România-Bulgaria, prilej cu care descopeream obiectivele turistice din Vidin. Printre acestea se număra și sinagoga din acest oraș, pe atunci o ruină. Din tot ce vorbeam cu cei din Vidin, nimeni nu avea vreo speranță ca lucrurile să se schimbe prea curând.

Clădirea care odinioară fusese impunătoare părea sortită unui sfârșit trist. Trei ani mai târziu, când am ajuns din nou în Vidin am avut surpriza să văd că se lucra de zor la reabilitarea ei.

Sinagoga din Vidin în 2019
și în 2023

Vidinul a avut una dintre cele mai importante comunități de evrei din Bulgaria. Aceștia au sosit în Peninsula Balcanică la sfârșitul secolului XV, din Spania și Portugalia. Migrația lor a fost provocată de Decretul de la Alhambra (emis în 1492 de  Isabella de Castilia și de regele Ferdinand al II-lea de Aragón), prin care evreii din Peninsula Iberică erau obligați să se creștineze. Sute de mii de evrei s-au refugiat atunci în zona Balcanică. Acest lucru a dus la o creștere a comerțului la nord și la sud de Dunăre. Multe dintre localitățile din această parte a Europei au cunoscut o dezvoltare economică însemnată odată cu sosirea evreilor aici.

Vidinul s-a numărat printre orașele care au beneficiat de această migrație și timp peste 300 de ani, comunitatea evreiască s-a dezvoltat și a ajutat la creșterea orașului.

În timpul Primului Război Ruso-Turc (1877), vechea sinagogă din Vidin este distrusă. După război, evreii din Vidin strâng bani și încep construirea unei noi sinagogi. Aceasta a fost inaugurată în 1894 și era la vremea acea cea de-a doua sinagogă din Bulgaria ca mărime, după cea din Sofia, și asemănătoare cu cea din Budapesta.

Sinagoga din Vidin într-o imagine de epocă

În timpul celui de-al doilea război mondial, Bulgaria s-a numărat printre puținele țări europene care și-a protejat într-o mare măsură evreii, astfel încât în 1948, populația evreiască din țară era aceași cu cea de la începutul războiului. În schimb, după instalarea comuniștilor la putere populația evreiască părăsește în masă țara.

În 1948, ultimii 12.000 de evrei din Vidin pleacă în Israel, iar singoga este predată autorităților locale. Abia acum începe odiseea acestei clădiri. Autoritățile comuniste o transformă într-un depozit și o lasă să se deterioreze. Până în anii 70 dispare acoperișul, iar zidurile devin o ruină. În anii șaptezeci are loc o tentativă de a renova clădirea și de a o transforma într-o sală de concerte, dar lucrurile se opresc la stadiul de intenție. În 1986, este declarată monument cultural la recomandarea Comitetului pentru cultură care finanțează restaurarea. În 1991 renovarea este oprită, iar proprietatea transferată din nou comunității evreiești din Vidin, pe baza contractului încheiat între organizația evreilor din Bulgaria „Shalom” și Ministerul Culturii. Comunitatea se angajează că va repara sinagoga, dar nu reușește să facă rost de fonduri.

În 2012, Ministerul Culturii pune la punct un plan pentru adaptarea clădirii și transformării ei în complex muzeal care să poarte numele pictorului Jules Pascin (Julius Mordecai Pincas), născut în Vidin și devenit celebru în Franța.

Centrul urma să fie compus dintr-un muzeu, o bibliotecă, sală de conferințe și spațiu de rugăciune în memoria Holocaustului. Timp ce 10 ani totul rămâne doar la nivel de proiect, iar clădirea ajunge în starea în care se poate vedea în aceste imagini pe care le-am realizat în 2019.

În 2021, lucrurile se schimbă și guvernul alocă fondurile necesare pentru reabilitarea clădirii, care va deveni centru cultural. De atunci se lucrează în ritm susținut și sinagoga arată acum așa, iar în luna mai este prevăzută inaugurarea.

Chiar și atunci când am fost noi, deși era sâmbătă seara, în interior erau muncitori care roboteau de zor.

Așadar, odiseea sinagogii din Vidin se apropie de un final fericit. Iar una dintre cele mai frumoase clădiri de pe cele două maluri ale Dunării își va regăsi măreția de odinioară.

Pentru că unor oameni le-a păsat de istoria lor și de clădirile care păstrează vie această istorie. Poate nu ar strica să învățăm ceva din asta.

Cristi Nedelcu


0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *