Vidinul, văzut altfel

Pentru cei din generația mea, Vidinul era prima (și, în cele mai multe cazuri, ultima) variantă de ieșit peste graniță.  Așa că, alături de ”lekă noci deța”, ”Studio X” și BT, Vidinul era unul dintre elementele ce constiuiau mitologia Bulgariei în imaginarul nostru.

După 89, această mitologie s-a schimbat, iar acum Vidinul rezonează mai curând cu un week-end petrecut pe malul Dunării, la prețuri și condiții mai convenabile decât la noi.

Și totuși, Vidinul are mult mai multe de arătat. Ne-a demonstrat-o infoturul organizat recent în cadrul proiectului ”Renaşterea trecutului arhitectural al județelor Vidin şi Dolj”. Proiectul, finanțat prin Programul Interreg V-A România – Bulgaria, axa prioritară nr. 2 „O regiune verde”, este derulat de Asociaţia pentru Promovarea Turismului  Vidin și Asociaţia Română pentru Industrie Electronică şi Software, Filiala Oltenia și își propune să promoveze patrimoniul cultural din Dolj și Vidin și, astfel, să atragă un număr mai mare de turiști. Pentru că, și asta o dovedește din plin experiența țărilor din Occident, turismul a încetat de mult să fie doar o simplă plimbare la mare sau la munte. Turismul începe din ce în ce mai mult să fie un mod de a cunoaște locurile pe care le vezi, o experiență cât mai completă care să includă și cultură, și relaxare și gastronomie, într-un cuvânt să îți ofere o fărâmă din viața acelui colț de lume.

Infoturul ne-a arătat o altă față a Vidinului, pe care nu o poți descoperi de unul singur. Orașul este unul dintre cele mai vechi din Bulgaria, și cel mai importanat port de pe cursul inferior al Dunării. De-a lungul istoriei a cunoscut etape de înflorire, sau de decădere, în funcție de contextul istoric al Balcanilor, atât de zbuciumat. Acum este un oraș de 35.000 de locuitori, mic după standardele de la noi, mediu după cele bulgărești.

Din punct de vedere turistic, două sunt principalele atracții ale Vidinului – Dunărea și Cetatea.

Cetatea Baba Vida – poarta de acces

Baba Vida cum este ea cunoscută, reprezintă cea mai veche construcție de apărare (castel sau cetate) medievală din Bulgaria conservată atât de bine. Nu e de mirare că a fost locul de filmare pentru multe pelicule istorice. Castelul a fost ridicat, după retragerea aureliană, pe fundația unei foste cetăți romane ( așa cum s-a întâmplat și la Belogradgik, de altfel) și a fost, de-a lungul timpului, un important centru de apărare.

În timpul celui de-al doilea țarat bulgar (sau Țaratul Vlaho-Bulgar care s-a extins și pe teritoriul Olteniei, având drept graniță chiar orașul Craiova), Baba Vida a fost principala fortificație din nord-vestul Bulgariei. În această perioadă au fost făcute cele mai mari îmbunătățiri, dar actuala înfățișare datează din perioada otomană (sfârşitul secolului al XVII-lea)

Cetatea Baba Vida

Cetatea ocupă o suprafață de 9,5 ha, iar şanțul de protecție este de 12 m lățime şi adâncime de 6 m. Are formă de patrulater neregulat, fiecare parte având o lungime de aproximativ 70 de metri. Construcția are 9 turnuri, dintre care 2 construite pe zidul exterior.

Orașul s-a dezvoltat inițial în interiorul zidurilor cetății. Accesul se făcea prin zeceporți (kapia): Syurgyun şi Telegraph, Su Capusu, Top kapia, Sarai Kapia şi Aralak kapiaBokluk (Enichar), Pazar (Londzha) Kapi, Stambul Kapia şi Florentin Kapu. Majoritatea porților sunt păstrate, iar din șanțul de apărare doar jumătatea nordică precum și o mică parte a zidurilor.  Sub stăpânirea otomană, orașul începe să se dezvolte și în afara zidurilor, în special din cauza interdicției de a părăsi incinta după ce se închidea cetatea.

Una dintre porțile cetății, păstrate și azi

După cucerirea independenței, Vidinul intră în altă dinamică, pe care o cunosc toate orașele balcanice, la sfârșitul secolui XIX și începutul de secol XX. Clădirile sunt în cele mai diverse stiluri, dar predomină art nouveau-ul și neo-clasicismul. Clădirile, publice sau private, sunt construite în ritm susținut, iar printre cei care aduc influențele Occientului se numără arhitecții Nikola Neshov, Meyer Aladzhemov, Toma Varhota, Kosta Nikolov, Iliya Popov şi inginerii Dimităr Zahariev și Todor Kozhuharov.  Acum sunt ridicate mai: Școala de Vinuri (1883), prima de acest fel din Bulgaria, Banca Comercială Vidin, clădire proiectată de Nikola Neshov și renovată complet în 1994 de către arhitectul Stancho Vekov, Clubul Militar (astăzi galeriile de Artă), ridicate pe fundațiile uneia dintre porțile cetățeii (Kaleto), Liceul “Țar Simeon Veliki”, Museul Epigrafic Lapidarium din Vidin, precum și numeroase case ale unor comercianți – Ionița Nikolov, Vanko Dzhonov, Hadzhi Ivan Hadzhi Valchev, și mulți alții, care au făcut din Vidin orașul pe care îl cunoaștem astăzi.

Case din Vidin – sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX

În timpul regimului comunist, multe dinte casele negustorilor au fost distruse. Atunci s-a construit noul palat administrativ, de inspirație sovietică. Și tot atunci a fost amenajată piața centrală în care tronează monumentul închinați soldaților uciși în Războiul din 1912-1913.

Primăria din Vidin

Ca și în România, ambiția comuniștilor a fost de elimina orice amintire a perioadei recente, motiv pentru care interesul lor pentru clădirile cu valoare arhitecturală a fost destul de scăzut. Ce s-a făcut pentru păstrarea și salvarea lor a fost mai curând rodul unor pasionați care au înfruntat indiferența sau chiar ostilitatea autorităților.

Nu putem vorbi despre Vidin, fără să amintim de Osman Pazvantoğlu. Dacă pentru noi, numele are rezonanțe mai puțin plăcute, (în folclorul nostru a rămas doar expresia ”de pe vremea lui Pasvante Chiorul”), pentru bulgari lucrurile stau cu totul altfel. Fost mercernar în slujba domnitorului muntean Nicolae Mavrogheni, Pazvantoğlu, prieten cu Napoleon, care l-a și inspirat, el a organizat o revoltă armată împotriva lui Selim al III lea în urma căreia a declarat un stat independent cu capitala la Vidin. Era perioada în care Imperiul Otoman era numit ”bolnavul Europei”, iar slăbiciunea lui a fost exploatată de Pazvantoğlu. În timp ce organiza expediții de jaf în teritoriile din jur, în Vidin el construia clădiri care fac și acum parte din patrimoniul aritectural al orașului. Așa a apărut Moscheea, care are în vârf nu o semilună, ci o inimă întoarsă invers (semn de sfidare a sultanului), biblioteca (în care s-au aflat peste 20.000 de cărți) sau cazarma în formă de cruce (construită în 1801, la un an după ce jefuise și incendiase Craiova). Toate acestea, fac din Pazvantoğlu (adversarul lui Iancu Jianu, dar și al Pașei din Ruse) unul dintre cei mai importanți eroi ai Vidinului.

Moscheea lui Pazvantoğlu

Nu putem să nu amintim și de fostul cartier evreiesc, unul dintre cele mai mari nu doar din Bulgaria, ci din toată zona. Din păcate, el a fost demolat, iar acum mai supraviețuiește doar Sinagoga, aflată însă, într-o stare avansată de degradare. Construită în 1894, prin contribuția negustorilor evrei, sinagoga este monument istoric, dar, din păcate, nu sunt fonduri pentru renovarea ei.

Un alt punct de interes îl reprezintă Konakul turcesc „Koluka, „construit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Folosit de otomani drept sediu de poliție, a fost apoi sediul primăriei Vidin,  în anii 70 ai secolului al XIX-lea, pentru ca în final să devină muzeu.

Konakul turcesc „Koluk”

Și acestea sunt doar câteva dintre poveștile pe care Vidinul le are de arătat turiștilor. Sper că v-am convins că un week-end aici merită cu prisosință. Și se dovedește, încă odată, că, mergând în alte locuri, îți descoperi mai bine locul de unde vii.

Istoria Craiovei are multe în comun cu Vidinul și, aflând poveștile de acolo, aflăm mai multe și despre noi.

Cristi Nedelcu