Oameni sau principii?

sursa foto – typetoy.com

Îl cunoști de mult timp. Chiar poți spune că îți este prieten. Aveți afinități intelectuale sau sociale, rezonați la lucruri comune, împărtășiți experiențe plăcute. Apoi, deodată, societatea este străbătută de o falie și vă regăsiți pe maluri opuse acele acesteia. Tu de o parte, el de alta – două tabere ireconciliabile. Desigur, tu ești de partea bună, el de cea rea. Cum ar putea fi altfel, dacă dorești să rămâi consecvent cu ceea ce ești și ceea ce susții tu? El greșește, tu ai dreptate. Și te întrebi, de ce a ales el cealaltă tabără.

Cel mai simplu este dacă reușești să îi identifici un interes. Are un post de care ține cu dinții, vrea o promovare, îi este teamă de cineva etc. Genul acesta de explicație îl acceptăm cel mai ușor, pentru că, în sinea nostră, ne recunoaștem în el. Și noi facem la fel în alte situații. Chiar dacă vrem să ne credem mai curajoși, mai fermi, avem lașitățile noastre, compromisurile zilnice, fără de care societatea nu ar putea funcționa.

Robespierre poate duce la discursuri epocale, și poate fi o extraordinară figură literară, dar în viața reală, face ca societatea să fie ne-funcțională. Mai greu este, însă, când prietenul nostru a ajuns pe celălalt mal al fluviului din convingere. Iar, pentru el, convingerile lui sunt cele adevărate, în timp ce tu ești de partea greșită. Nu vă ia mult să constatați că, de fapt, nu prea mai împărtășiți valori comune. Și decizi că nu mai trebuie să depui niciun efort să construiești o punte către el. Ai pierdut un prieten, dar am rămas fideli principiilor noastre.

Fiat justitia, pereat amicitia.

Alteori se întâmplă invers. Știi că un om are o relație să spunem mai puțin apropiată cu moralitatea sau cu normele sociale acceptate. Pe scurt, este o persoană mai puțin frecventabilă, din punctul tău de vedere și al valorilor pe care le susții. Dar, întâmplarea (care joacă un rol mult prea mare în viețile noastre) face ca respectivul să fie de partea ta într-o împrejurare destul de critică.

Atunci, dai puțin deoparte valorile și spui că, totuși, omul trebuie să treacă înaintea ideilor. Desigur, psihologii pot explica genul acesta de comportament prin ceea ce ei numesc disonanță cognitivă – capacitatea noastră de a ne justifica acțiunile atunci când suntem inconsecvenți.

Dar, dincolo de explicațiile psihologice, rămâne întrebarea – în definitiv ce are prioritate pentru noi – oamenii sau principiile?

(text apărut în Prăvălia Culturală)

Cristi Nedelcu