Viena

Palatul Schönbrunn

Palatul Schönbrunn a fost construit ca o replică a celui de la Versailles. Turistic are aceași ambiție – să rivalizeze cu Muzeul Francez. Nu cred că reușește, pentru că, mai curând te duce cu gândul la disciplina cazonă decât la strălucirea unei curți imperiale.Din cele peste 1000 de camere se vizitează între 40 și 60 și toate sunt despre familia de Habsburg.În centru sunt două femei – Maria Tereza și Sissy, cele care au construit faima dinastiei.În Palat nu se vorbește și nu se fac poze. Turiștii (foarte mulți) merg disciplinați pe un traseu bine marcat. Pentru că vorbitul nu este permis, ai posibilitatea să iei de la recepție un ghid audio (inclusiv în limba română). Doar că acesta nu îți este de prea mare folos. Fluxul de turiști te poartă într-un ritm constant care nu îți permite să zăbovești prea mult într-o cameră sau să treci mai repede prin alta.Practic stai la coadă la istorie. La istoria Habsburgilor. Din fericire noi am avut parte de un ghid (despre care am să povestesc odată pentru că este o femeie extraordinară – la 84 de ani este capabilă să vorbească ore în șir despre istorie și istoria artei, iar grupul de turiști avea serioase probleme să țină pasul cu ea) care știa toate astea, astfel încât ne – a „povestit” Palatul înainte, aproape cameră cu cameră. Ca urmare când ne-am plimbat prin cele 40 de camere știam deja ce vedeam.Dacă vizita Palatului se face într-un ritm de turism cazon, la ieșire merită să zăbovești o jumătate de ceas la cofetăria deschisă într-una dintre aripile Palatului și să deguști deliciosul ștrudel vienez.

Palatul Belvedere

Cum firea umană este astfel făcută încât judecă totul prin comparație, când am vizitat Palatul Belvedere primul gând a fost „este mult mai frumos decât la Schönbrunn”.

Și nu este doar prima impresie.

Palatul este mult mai bogat în ornamentatii , mai sofisticat și mai aproape de imaginea pe care eu o aveam despre decorul care însoțea aristocrația epocii.

Nu doar exteriorul, ci și conținutul sau regulile diferă total de Palatul Imperial. Aici ai timp să te bucuri de picturile expuse și să înțelegi că Viena nu înseamnă doar strălucitorii ani ai iluminismul ci și începuturile modernității. Palatul găzduiește pictura de secol XIX – XX în cea mai mare parte austriacă. Tablourile realizate în stil academic merită văzute doar pentru a înțelege de ce au simțit nevoia de inovare artiștii sfârșitului de secol XIX.

Iar acestă inovare reprezentată, în primul rând, de artiștii Secesiunii, în frunte cu Gustav Klimt.

Gustav Klimt – Iudita după ce i-a tăiat capul lui Holofern

Egon Schiele – Îmbrățișarea

Dar punctul central al expoziției este „Sărutul”, cea mai cunoscută pictură a lui Klimt.

Gustav Klimt – Sărutul

Pentru pictură, „Sărutul” lui Klimt înseamnă ceea ce înseamnă pentru sculptură „Sărutul” lui Brâncuși. Diferența este că la noi lucrarea lui Brâncuși este cunoscută doar de amatorii de artă, în timp ce austriecii au făcut din lucrarea lui Klimt un adevărat brand turistic. „Sărutul” lui Klimt este reprodus pe orice – ciocolată, căni, eșarfe, pixuri, etc.

Minoritenkirche

Biserica minoriților este una dintre cele mai vechi din Viena. Construirea ei a început în 1249 și s-a încheiat în 1400.Biserica are o poveste bogată, la fel ca toate lăcașurile de cult din Europa Centrală și de Vest, dar punctul de atracție îl reprezintă copia în mozaic a „Cinei cea de Taină”. Mozaicul a fost realizat de Giacomo Raffaelli la solicitata lui Napoleon. Este singura copie de acest fel din lume și păstrează strălucirea culorilor pe care originalul lui Da Vinci le-a pierdut de mult.Cam atât am reușit sa vizitez în Viena în această mini vacanță.Un lucru e sigur – așa cum am făcut și cu Budapesta, și aici voi reveni cu prima ocazie.Până atunci păstrez imaginea unui oraș maiestuos și liniștit, care nu se simte apăsat de istoria lui și își construiește prezentul relaxat și fără complexe.Cristi Nedelcu