A devenit deja o tradiție ca juriul Nobel pentru literatură să facă alegeri care să provoace controverse. Cele mai vehemente din ultimii ani au fost cele legate de Bob Dylan și Svetlana Aleksievici când Nobelul pentru Literatură a premiat opere care depășeau granița strictă a literaturii.

Anul acesta tradiția a fost respectată și juriul a premiat o cvasi-necunoscută, Louise Glück. Dacă în SUA ea este destul de apreciată, dovadă numeroasele premii pe care le-a obținut peste Ocean, dincolo de Atlantic, ea nu a fost prezentă.

Dovadă că nicio casă de pariuri nu a inclus-o în lista posibilelor câștigătoare. Este drept că nu există niciun criteriu de alegere al scriitorilor care se află pe aceste liste, dar este singurul indiciu pe care lumea literară îl are înainte de anunțarea premiilor. Și, în 80% din cazuri, indiciile sunt eronate,

Cine este câștigătoarea de anul acesta

Louise Glück provine dintr-o familie de evrei unguri care au emigrat în SUA. Tatăl scriitorei a fost primul din familie născut pe pământ american și și-ar fi dorit să devină scriitor, dar a intrat în afaceri cu cumnatul său. Cei doi au dat lovitura când au lansat gama de cuțite X-Acto, unul dintre cele mai puternice branduri de gen din SUA.

 Louise s-a născut în 1943 în New York. A urmat cursuri la Sarah Lawrence College și Columbia University, dar nu a terminat studiile. S-a angajat ca secretară, pentru a se putea întreține. În 1968 a publicat primul volum de versuri, Firstborn, care se bucură de critici pozitive. Urmează o perioadă de blocaj pentru poetă, care trecuse în adolescență printr-un episod depresiv ce lăsase urme. În 1971 începe să predea poezie la Goddard College în Vermont. Patru ani mai târziu publică The House on Marshland, carte considerată de mulți critici drept momentul în care Louise își găsește adevărata voce. Publică în mod constant și volumele ei încep să fie tot mai apreciate în SUA și nu numai.

În 1993 a obținut Premiul Pulitzer pentru The Wild Iris. A primit numeroase premii și distincții, dar majoritatea în SUA.

Foarte puțin cunoscută și tradusă în afara Americii, Louise Glück este un caz tipic de surpiză totală la care juriul Nobel îl oferă periodic.

Rămâne de văzut dacă se va mai vorbi despre ea și după acest premiu.

Ce scrie Louise Glück

Louise Glück este poetă și unt destul de puțini poeți și, mai ales, poete care au câștigat Nobelul. Îmi vin acum în minte Bob Dylan și Wisława Szymborska. Probabl că mai sunt, dar în niciun caz la fel de mulți ca romancieri. Iar un autor de proză scurtă abia în 2013 a primit Nobelul – Alice Munro.

Versurile Louisei sunt austere, vehicule ale unei atmosfere apăsătoare. Craig Morgan Teicher, poet și critic american, spune despre versurile ei „words are always scarce, hard won, and not to be wasted”.

Poezia Louisei este, în cea mai mare parte, una a confesiunii și a amintirii. Aproape previzibil pentru o poetă, am putea spune dacă nu am fugi de clișee.

The Past

Small light in the sky appearing
suddenly between
two pine boughs, their fine needles

now etched onto the radiant surface
and above this
high, feathery heaven—

Smell the air. That is the smell of the white pine,
most intense when the wind blows through it
and the sound it makes equally strange,
like the sound of the wind in a movie—

Shadows moving. The ropes
making the sound they make. What you hear now
will be the sound of the nightingale, Chordata,
the male bird courting the female—

The ropes shift. The hammock
sways in the wind, tied
firmly between two pine trees.

Smell the air. That is the smell of the white pine.

It is my mother’s voice you hear
or is it only the sound the trees make
when the air passes through them

because what sound would it make,
passing through nothing?

Trecutul

O luminiță apare din cer

deodată între

două ramuri de pin, acele lor fine

întipărite pe suprafața radiantă

și deasupra acestui

rai înalt, împănat –

Miroase aerul. Acesta este mirosul

pinului alb, 

cel mai intens când vântul bate

prin el

și suntul pe care-l scoate la fel

de ciudat,

ca sunetul vântului într-un

film-

Umbre mișcându-se. Frânghiile

scoțând sunetul pe care îl scot. Ce

auzi acum

va fi sunetul privighetorii,

Chordata,

Masculul curtând femela-

Frânghiile se schimbă. Hamacul

se leagănă în vânt, legat

strâns între doi pini.

Miroase aerul, Acesta este mirosul

pinului alb.

Este vocea mamei mele pe care o auzi

sau este doar sunetul pe care copacii

îl fac

când aerul trece prin ei

pentru că ce sunet ar scoate

trecând prin nimic?

Cristi Nedelcu