”Cazul” Cărtărescu, sau cum supraviețuiește capra vecinului în lumea literară

Publicat de CristiNedelcu pe

Inițial voiam să scriu un articol despre Cărtărescu după ce terminam de citit ”Theodoros” . Desigur, cartea ar fi fost în prim planul articolului, dar mai aveam câteva observații legate de situația lui Mircea Cărtărescu, pentru că am senzația că tinde să devină un ”caz” în literatura română.

sursa foto

Acest plan mi-a fost dat peste cap de o știre care a făcut oarecare vâlvă, e drept într-o bulă mai restrânsă – Mircea Cărtărescu a fost propus ca membru al Academiei Române, dar în cadrul Secției de Filologie a primit doar două voturi (din 11 membri plini și membri corespondenți câți are secția).

Știrea în sine este una de natură să arate care este situația caprei vecinului în literatura noastră. Cărtărescu este unul dintre puținii scriitori contemporani al cărui nume a depășit sfera lumii literare și este cunoscut și la nivelul oamenilor care se plâng de incultura generală, dar nu au mai deschis o carte de ani de zile.

Numai acest lucru și este suficient să provoace invidii în rândul scriitorilor, care se simt personal atacați când un confrate reușește ceea ce ar visa și ei. Dacă mai adăugăm faptul că, în străinătate, cărțile lui Cărtărescu sunt tipărite la marile edituri, că este invitat la cele mai importante festivaluri din lume, și că numele lui circulă frecvent la casele de pariuri în preajma acordării Premiului Nobel, avem un tablou clinic complet al nevrozelor pe care le provoacă colegilor.

Cărtărescu alături de Mario Vargas Llosa la Festivalul literaturilor din America și Europa „Escribidores” – Malaga 

Multe lucruri iartă scriitorii români confraților lor – de la ticăloșie, până la lipsa de talent. Un singur lucru este de neiertat – succesul. Când un scriitor are succes, și acesta poate fi de orice fel – premii , succes de public, recunoaștere internațională – atunci devine ținta sigură a tuturor frustrărilor confraților săi de condei.

Iar rezultatul este cel pe care îl puteți vedea în comentariile de mai jos.

Știrea privind respingerea candidaturii lui Cărtărescu la Academie a generat un val de hate la adresa.. da, ați ghicit, chiar a lui Cărtătescu. Motivul ? ”Ce îi trebuia lui Academie?”

Evident, prima acuză a fost că vânează bani.

Apoi o întreagă discuție a fost legată de faptul că două femei au primit votul (Rodica Zafiu și Gabriela Adameșteanu), iar el nu. Așadar, la defectele lui s-a adăugat și faptul că este bărbat.

Prin urmare, Cărtărescu are toate defectele pe care un scriitor le poate avea – are succes, a avut opțiuni politice, este bărbat. Și, în plus, ultima lui carte, ”Theodoros”, pare a fi una cu impact puternic la public.

După cum spuneam la început, eu o citesc acum și pot spune că se numără printre cărțile, nu foarte multe, care te fac să îți amintești că principala calitate a literaturii trebuie să fie plăcerea lecturii. Avem aici și poveste, și reflecție asupra poveștii și mod de a spune o poveste și inovație lexicală și ironie textuală și istorie ficțională și suprarealism, totul într-un amestec fermecător și baroc.

Te-ai fi așteptat ca o astfel de performanță scriitoricească să fie salutată de scriitori și critici. Nimic mai fals. Așa arată cronica romanului din România Literară.

Și, evident, după ”eșecul de la Academie, au apărut vocile care pun în legătură acest eveniment cu romanul.

Pentru a fi drepți, romanul se bucură de apreciere, e drept nu neapărat din partea criticilor și a confraților, ci a cititorilor mai ”necultivați” (cum îi numește Radu Voncu), adică a cititorilor care contează și care fac ca un roman să aibă sau nu succes.

Situația seamănă, într-un anume fel, cu cea din 2009, când Herta Müller a primit mult râvnitul, comentatul și controversatul Premiu Nobel pentru Literatură. Lumea literară de la noi s-a trezit în fața unui eveniment pe care nu a știut să îl gestioneze și a preferat să îl arunce în derizoriu.

Pentru că, nu-i așa, succesul altuia este cea mai mare ofensă.

În loc de încheiere am să las o poezie de Boris Pasternak, în traducerea lui Marin Sorescu

Nu e frumos să fii celebru
-De parcă asta-ţi dă avânt!-
Să strângi hârtii, să-ţi faci arhivă,
Să te tot bâţii pe-un cuvânt.

Creaţia-i o dăruire
Şi nu scandal şi împrumuturi
E ruşinos, o nulitate
Pe buzele oricui să fluturi.

Trăieşte fără impostură
Încât, când n-o să mai ai vreme,
Să te-ndrăgostească depărtarea
Şi viitorul să te cheme.

E bine să laşi spaţii albe,
Nu în hârtii,ci în destin,
Dar adnotând pe marginalii
De zile ce se duc şi vin.

Şi în necunoscut te-afundă
Şi pierde-te-n el, ascuns,
Cum se ascunde-o casă-n ceaţă
Când ceaţa e de nepătruns.

Alţii-or veni,pe urma-ţi vie,
Supusă vieţii şi erorii.
Tu însuţi, nu deosebi
Înfrângerile de victorii.

Şi nu te-abate cu o iotă
Tu de la tine – hotărât,
Ci numai să fii viu, viu – simplu –
Viu pân„`ă la capăt – şi atât.

Boris Pasternak – Nu e frumos să fii celebru

Cristi Nedelcu


0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *