I.D.Sârbu și Mihai Șora – etica trăită

Centenarul I.D.Sârbu organizat acum câteva zile le-a prilejuit puținilor craioveni care au participat șansa de a îl redescoperi pe Gary (cum era numit de prieteni), una dintre marile conștiințe ale României în întunecata jumătate de secol a regimului comunist. I.D.Sârbu a avut un destin desprins din romane (de altfel a și inspirat cel mai curajos roman publicat înainte de 89 despre închisorile comunise) și este un exemplu despre cum poate istoria să pătrundă în cele mai aparent inofensive cotloane ale vieții unui intelectual.

foto – Mihai Barbu

Tot cu ocazia acestui centenar, craiovenii au mai avut posibilitatea unei întâlniri cu puternice semnificații – aceea cu Mihai Șora, o altă voce a conștiinței noastre dinainte și de după 89.

Șora la cei 103 ani, vorbind la centenarul lui I.D.Sârbu – o imagine care înseamnă pentru Craiova mai mult decât toate festivismele tembele ale autorităților, cu serbări galante și concursuri de daci și romani.

Ce îi apropie pe cei doi, dincolo de erudiție, inteligență și pasiunea pentru filosofie? Etica trăită. I.D. Sârbu povestește la un moment dat că, după apariția Trilogiei lui Blaga (singurul sistem filosofic închegat din cultura română), discipolii care își doreau desprinderea de maestru i-au reproșat că sistemului îi lipsea o etică. Atunci, Blaga nu a răspuns nimic, dar, după ce a fost scos de la catedră, când istoria venise peste ei, iar filosofia era strivită de tăvălugul ideologiei, într-una dintre plimbările lor prelungi, Blaga le-a răspuns cu ironie amară ”Și acum, fiecare dintre noi își va scrie propria etică.”

Iar I.D.Sârbu și-a scris-o pe a lui. Plătind cu o carieră care se anunța strălucită (începuse înainte de război un doctorat despre funcția epistemologică a metaforei, care l-ar fi putut duce în direcții pe care alți intelectuali mai norocoși, trăind în libertate, le-au putut explora) refuzul de a își trăda maestrul, și apoi plătind chiar cu libertatea această atitudine.

sursa foto 

La Craiova, I.D.Sârbu s-a simțit toată viața un exilat, aidoma lui Ovidiu pe malul Pontului Euxin. Dar, așa cum Ovidiu a continuat să scrie printre barbari, și chiar în limba lor, și Gary și-a luat în serios rolul de secretar literar al Teatrului din Craiova și a lăsat în urmă nu doar piese de teatru, ci și amintirea aunor conferințe strălucite și o muncă de arhivar care a salvat multe amintiri ale teatrului craiovean.

Dar, adevărata lui dimensiune avea să fie descoperită abia după 1989, când, post-mortem, I.D.Sârbu le-a mai dat o lecție contemporanilor săi. A fost printre puținii care s-a dovedit a avea o operă de sertar. O operă ce curprinde cel puțin două cărți de referință (”Jurnalul unui jurnalist fără jurnal” și ”Adio, Europa”) care acum îl situează în primii scriitori din ultima jumătate de secol XX a literaturii române.

Destinul a fost crud cu I.D.Sârbu până la final, iar Gary a părăsit această lume în septembrie 89 cu doar câteva luni înainte de Revoluție. Ca și în cazul literaturii, și acum Gary și-a luat revanșa, și, la Craiova, în acele zile de Decembrie 89, actorii de la Teatrul Național purtând drept manifest afișul spectacolului lui Sârbu ”Arca bunei speranțe”.

În același timp, Mihai Șora își scria și el propria etică. Refuzul de a face orice compromis în legătură cu textele sale a făcut ca, după debutul său strălucit la Gallimard, care anunța un filosof cu o voce puternică și distinctă, odată întors în țară, să nu mai poată publica nimic vreme de aprope 20 de ani. La fel ca și Gary, Șora și-a găsit refugiul în ceea ce acum am numi ”management cultural” și a conceput cel mai important produs editorial dinainte de 1989 – ”Biblioteca pentru toți”.

foto – Albert Dobrin

I.D.Sârbu și Mihail Șora au făcut parte dintr-o generație cum poate cultura românească nu va mai întîlni prea curând. Unii au plecat la timp din țară și au devenit celebri peste hotare. Alții au sfârșit în temniță sau în uitare. Ei și-au împlinit destinul trăindu-și, așa cum le spusese Blaga ”propria etică” și au demonstrat că filosofia nu este o vorbă în vânt, ci, în momente de cumpănă, poate fi un bun îndreptar de a face alegeri în viață, atunci când istoria are tendința de a te călca în bocanci.

Vorbind despre I.D.Sârbu, Șora a făcut o remarcă ce explică apropierea lui Gary față de sistemul filosofic al lui Blaga, față de modul de a face filosofie al lui Noica. ”Există mai multă angajare efectivă în Blaga, decât spectacol. Blaga este profund atașat lucrurilor pe care le gândește, nu speculează și nu se joacă cu ideile. Lui Noica i se întâmplă să se joace cu ideile”.

Așadar, dincolo de afinitatea personală față de Blaga (pe care Sârbu îl recunoștea ca al doilea model al vieții sale după tatăl său), există un atașament mai profund față de modul în care acesta a înțeles că ideile îți îndrumă destinul.

Mihai Șora spunea despre I.D. Sârbu că era, în esență, un om bun. Este poate cea mai potrivită caracterizare pe care cineva i-a făcut-o. Un om care a rămas bun, chiar și atunci când vremurile au fost mult prea rele cu el.

Cristi Nedelcu