Prin intermediul Asociației DANROM Făurei am primit două dicționare despre limba romani – ”Dicționar dialectal al limbii romani” și ”Dicționar trilingv rrom român englez”, editate în 2019 de Centrul Național de Cultură a Romilor – Romano Kher.

De ce mi se pare importantă tipărirea unor astfel de dicționare? Pentru că limba romani este o parte importantă a diversității lingvistice de pe teritoriul țării noastre, iar mult dintre cuvintele provenite din această limbă au intrat în vocabularul limbii române.

Existența unor instrumente care să facă accesibilă această limbă oricui dorește este de apreciat.

Limba romani sau limba țigănească?

Înainte de a discuta despre limba și dialectele limbii romani, să lămurim problema terminologiei limba țigănească/limba romani, respectiv țigan/rom.

Cuvântul ”țigan” este un exonim, adică un nume dat unui grup etnic de către cei din afara acestui grup. Cuvântul ”țigan” nu există în limba romani, unde termenul prin care membrii acestei etnii se identifică (endonim) este cel de ”rom”.

Termenul ”țigan” vine din limba greacă – Athinganos, Ἀθίγγανος și îi desemna pe membrii unei secte maniheiste a care ajung în Imperiul Bizantin din Asia Mică. Sensul cuvântului era ”de neatins”. Sosirea membrilor sectei coincide cu apariția romilor în aceeași zonă și, ca urmare, populația majoritară îi va desemna cu acest exonim. Termenul de Ἀθίγγανος se va transmite în toate limbile ”cigano”, „çingene”, „cigány”, „zigeuner”, „tzigan”, „țigan”, „zingaro”, ”gitan”, etc.

Prin urmare este legitimă dorința romilor de a fi numiți așa cum doresc ei, și nu așa cum vor celelalte grupuri etnice.

Desigur, se poate spune că mai sunt situații în care grupuri etnice sunt denumite prin exonime. Chiar eu am scris recent despre cazul meglenoromânilor, care se identifică drept vlași.

Așadar, de ce putem spune meglenoromâni, dar nu țigani? Deoarece un cuvânt transmite semnificație nu doar prin denotație, ci și prin conotație. Iar secolele de sclavie și de marginalizare a acestei etnii a încărcat termenul de ”țigan” cu profunde conotații negative. Dovadă stau multe dintre proverbele și zicătorile noastre privitoare la această etnie.

Romani – limbă și dialect

Timp de sute de ani, limba romani a fost una exclusiv orală. Primele încercări de a fixa această limbă în scris datează din anii 1930. La început limba romani a fost scrisă folosindu-se alfabetele latin, chirilic și arab. În deceniul opt al secolului XX lingvistul Marcel Courthiade impune grafia latină pentru scrierea acestei limbi, iar la cel de-al patrulea Congres Internațional al Romilor de la Varșovia din 1990 această grafie este adoptată în mod oficial.

De fapt romani este mai curând o macro-limbă. De-a lungul istoriei lor zbuciumate, romii s-au răspândit pe întreg teritoriul Europei și limba pe care ei au vorbit-o a evoluat în mod diferit în contact cu diferitele limbi europene. În prezent există numeroase dialecte care, împreună, formează macro-limba romani.

Dialectele sunt, în mare parte, specifice grupurilor ocupaționale. Este o caracteristică unică a romilor ca grupele în care s-au divizat să fie caracterizate în funcție de ocupație – ursari, cărămidari, spoitori, căldărari, lingurari, etc. Diferențele dintre aceste grupuri sunt semnificative, în funcție de modul în care membrii lor au interacționat cu populația majoritară. În unele cazuri, ei au fost asimilați și nu mai vorbesc limba.

Conform unui curs multimedia de limba romani pentru promovarea diversităţii lingvistice şi îmbunătăţirea dialogului social elaborat de Romaninet, se consideră că romii se împart în patru mari arii dialecticale.

• romii din Balcani, cu o influenţă a vocabularului turc;
• romii vlahi care au migrat până în România şi a căror dialect este influenţat de limba română;
• romi carpatici, din republica Cehă şi Slovacia, din Ungaria şi din Austria cu o influenţă mai puternică din partea lexicului slav;
• romii nordici, cu o puternică influenţă germană.

În fiecare această arie, există numeroase dialecte sau subdialecte (graiuri). Dicționarul dialectal despre care aminteam la început cuprinde patru dialecte – al romilor căldărari, dialectul spoitoresc, carpatic și ursăresc din satul Băcioiu (Bacău).

Uneori diferențele dintre acestea sunt semnificative

Cazul ”mișto” – despre o falsă etimologie

Cuvântul ”mișto” stă la originea unuia dintre cele mai persistente și mai răspândite cazuri de falsă mitologie.

În mare vogă printre mulți internauți este legenda că acest termen ar proveni din germanul ”mit stock” (cu baston). (alte legende similare sunt legate de cuvintele ”șmecher” și ”fraier”)

În realitate, după cum se vede în ambele dicționare, cuvântul provine din limba romani.

De notat că traducerea cuvântului ”mișto” este mai ”bine” și nu ”frumos”. Doar în dialectul ursăresc, ”bine” este echivalat cu ”șucar” pe care, prin retroversiune, îl găsim tradus ca ”frumos”.

În loc de concluzie

Cele două dicționare ale limbii romani se alătură altor 12 publicate din 1992 și până acum. Din păcate nu știu să existe un studiu coordonat de Academia Română, deși pentru lingviștii de la Institutul „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” ar fi fost un subiect extrem de ofertant. Nu știu când ar mai fi avut ocazia să participe la studiul unei limbi care își caută forma scrisă după sute de ani de circulație exclusiv orală.

Și încă ceva. Google translate nu are în portofoliu limba romani. În schimb se pot găsi ate limbi ca Bambara, Ewe, Sepedi, Twi sau XHosa.

Cristi Nedelcu