Cum a inventat Pitagora cupa anti-bețivi (cupa lăcomiei)
Ce ați zice despre o cupă care se golește singură, dacă vrei să bei prea mult din ea?
Când vorbim despre Pitagora, imediat ne duce gândul la celebra lui teoremă pe care o știm din gimnaziu. (de fapt un caz particular al Marii Teoreme a lui Fermat, enunțată de celebrul matematician francez în 1637 și demonstrată abia în 1994 de englezul Andrew Wiles).
Dar, Pitagora nu a fost doar matematician. A fost una una dintre cele mai luminate minți ale antichității și a lăsat o moștenire neprețuită lumii. Renumit ca matematician, Pitagora din Samos a fost de asemenea, filozof și mistic. Nu îl ultimul rând, Pitagora a fost un genial inventator, deși despre această latură a activității lui nu se vorbește atât de mult ca în cazul lui Arhimede.
Cupa Lăcomiei
Una dintre multele sale invenții este cupa lui Pitagora, cunoscută drept cupa lăcomiei. Cupa este astfel construită încât să păstreze cantitatea optimă de vin și obligă oamenii să îl bea cu moderație (o virtute foarte importantă la grecii antici.)
Dacă cineva era prea lacom și turna vin peste un anumit nivel, aceasta își vărsa întregul conținut.
Evident, cel în cauză nu știa ce ”proprietăți” are cupa, așa că vă puteți imagina consternarea și stupefacția trăită de nesăbuitul în cauză când tot vinul se risipea pe podea.
Cum funcționează?
Care este misterul acestei cupe care, la exterior arată ca orice altă cupă?
O secțiune transversală ne lămurește.
Centrul cupei este construit după cum se vede în imagine. Atât timp cât cupa este umplută ca în figura 2, totul este în regulă. Dacă, însă, umpleți cupa peste linia orizontală de la nivelul cotului (fig3) , lichidul va începe să curgă și se va vărsa întregul conținut al cupei, chiar dacă lichidul coboară sub linie.
De ce se întâmplă asta? Ca urmare a interacțiunii dintre gravitație și presiunea hidrostatică. Apa tinde să curgă din zona cu presiune mare spre cea cu presiune joasă. Când nivelul lichidului crește astfel încât să umple camera în formă de U, lichidul va începe să scadă din cauza gravitației. Pe măsură ce gravitația trage coloana de apă în jos pe conducta cupei, se crează o presiune mai scăzută la celălalt capăt care ”trage” restul lichidului. Unele toalete moderne funcționează pe același principiu: atunci când nivelul apei din vas crește suficient de mult, se creează un sifon, care spală toaleta.
De ce a inventat Pitagora Cupa Lăcomiei?
Legenda spune (când vorbim desre Pitagora, cam totul este legendă, pentru că de la el nu a rămas nimic scris) că matematicianul a avut ideea pentru cupa sa legendară în timp ce supraveghea muncitorii la un proiect de alimentare cu apă în insula Samos. Ca toți muncitorii din toate timpurile, și aceia aveau năravul de a bea cam mult, așa că Pitagora a decis să îi învețe cum să bea cu cumpătare.
Astăzi, cupel pitagoreeice pot fi cumpărate în toată Grecia de la magazinele de suveniruri și pot fi chiar comandate de pe eBay. Dacă ești pregătit pentru farse, acesta este un cadou grozav. Aveți grijă totuși la vin, deoarece pătează.
Cristi Nedelcu
Materialul a fost inspirat de un articol publicat pe siteul www.thearchaeologist.org, pe care Diana l-a tradus și adaptat.
0 comentarii