Case, ferestre și alte întâmplări

Oltenia de sub munte păstrează încă mărturii ale unei civilizații a cărei memorie tinde să se estompeze . Chiar dacă peste aceste case au trecut 50 de ani de comunism și încă 25 de capitalism, siluetele lor care se întrezăresc de multe ori printre construcții de o modernitate prost înțeleasă sunt dovada că satul românesc era expresia unor structuri profunde care se armonizau cu mediul și nu numai. Pentru că ruralul tradițional era o sinteză a naturalului, supranaturalului și socialului. Începând cu locul de amplasare al unei construcții, care trebuia să fie în armonie cu peisajul, continuând cu alegerea materialului (lemnul pentru construcție se alegea cu mare atenție, iar copacii erau tăiați doar în lunile care se terminau în ”rie” – octombrie, decembrie, ianuarie) și terminând cu amenajarea interiorului, totul era rosul unei ordini bine stabilite.

Ferestrele aveau și un alt fel de rol în afară de cel funcțional, motiv din care în interior erau decorate cu ștergare lungi, în formă de fluture.

Îmbinând lemnul și piatra într-o manieră sincretică și adaptată realităților sociale ale vremii, casele tradiționale din Oltenia subcarpatică, care, din păcate se pierd ușor ușor sub povara nepăsării noastre, stau mărturie ale unor vremuri pe care ni le amintim cu nostalgie, dar pentru a căror memorie nu facem mai nimic.