Călătorie în Apuseni

Publicat de CristiNedelcu pe

În urmă cu o săptămână, la inițiativa membrilor Fotoclubului ”Mihai Dan Călinescu” am participat la o călătorie în Apuseni, zonă pe care, trebuie să recunosc, că nu o vizitasem până acum. Cel mai aproape am fost acum câțiva ani, tot într-o călătorie cu același fotoclub, la Baru.

A fost un weekend plin, în care nu am reușit să ne plimbăm cu mocănița, dar, în rest, am văzut câteva dintre cele mai importante obiective turistice ale zonei.

Muzeul Aurului de la Brad

Bradul este un oraș care trăiește din trecut. Înainte de Primul Război Mondial a fost un  centru minier important, cu clădiri frumoase dintre care s-au mai păstrat câteva care amintesc de aerul de La Belle Époque. Apoi a fost transformat în perioada comunistă într-unul dintre multele orașe cu blocuri, fără identitate. Acum încearcă să își recapete statutul de oraș cu tradiție, făcând apel la imagologia istorică.

Dovadă, cele două statui din micul centru al orașului, replica lupoaicei capitoline (cu efigia lui Traian) și steagul dacilor și chipul lui Decebal.

Cel mai important obiectiv turstic este Muzeul Aurului, care este mai curând un muzeu geologic decât unul dedicat activității de minerit. Câteva exponate la intrare ilustrează, succint, modalitatea tradițională de minerit, iar restul exponatelor reprezintă minereuri dintre cele mai diverse. Multe dintre ele au fost extrase din minele din zonă, iar altele au fost obținute în urma unor schimburi cu muzee similare din alte părți ale lumii.

Cele mai importante exponate sunt cele care conțin minereuri de aur. Acestea nu sunt prelucrate, fiind expuse cum au fost găsite în mină.

Rezultatele sunt într-adevăr spectaculoase și sunt o dovadă a faptului că natura are o nesfârșită capacitate de a ne uimi.

Roșia Montană

Subiectul Roșia Montană poate fi considerat un adevărat turnesol pentru societatea românească din ultimul deceniu. În jurul acestui subiect se adună toate elementele care au făcut România să arate așa cum este : afaceriști veroși cu relații la toate nivelurile, politicieni corupți, oameni naivi, oameni interesați, oameni indiferenți, oengiști deciși să lupte cu orice mafie, agenții de publicitate, protestatari de meserie, oameni care nu știu despre ce este vorba, dar își dau cu părerea, resurse naturale cărora puțini le știu valoarea dar care bântuie imaginarul colectiv, etc.

Despre ce a însemnat scandalul Roșia Montana, începând cu oprirea exploatării și înființarea Gabriel Resources, până la declararea sitului ca patrimoniu UNESCO, puteți citit aici.

Galeriile romane

Dincolo de toate controversele politice, de dezbaterile sociale și ecologice legate de proiectul Roșia Montană, un lucru este sigur – galeriile romane reprezintă o parte importantă a patrimoniului istoric de la noi.

Dacă este să fim onești, cele mai multe vestigii romane pe care le avem sunt fie urme de ziduri, care abia se mai văd, fie edificii reconstruite (cum ar fi monumentul de la Adamclisi, sau castrul Arutela). Or, galeriile Alburnus Maior (numele roman al localității) sunt intacte, așa cum au rămas după ce romanii au scos filoanele de aur din munte. Sunt nu mai puțin de 7 km de astfel de galerii, dintre care se vizitează acum cam 200 de metri. Coborârea și vizita durează aproximativ 40 de minute și este suficient pentru a îți face o idee despre ce însemna mineritul în acele vremuri.

Mai trebuie subliniat un lucru foarte important. După cum spuneam galeriile romane de la Roșia Montana sunt, poate, cel mai important vestigiu pe care îl avem de la romani. Și, cu toate astea, acolo nu putem vorbi despre un muzeu în adevăratul sens al cuvântului. Galeriile nu au fost preluate de nicio autoritate, nici măcar după ce au fost introduse în patrimoniul UNESCO, și nu există un ghid angajat.

Vizitatorii care ajung acolo (pe un drum destul de prost, pentru că primăria nu l-a reparat de ceva timp) pot avea însă șansa să îl întâlnească pe Dorin Rus, un inginer care a lucrat o viață în aceste mine, care este pasionat de subiect, care are studii aprofundate (inclusiv doctorat) și care, pro bono, ghidează grupuri și le oferă informații.

În fața galeriei există un spațiu unde sunt expuse mai multe utilaje care au ajutat, de-a lungul timpului, la extragerea aurului din mină.

De asemenea, este în curs de amenajare un lapidariu cu exponatele găsite în mormintele romane.

Lucrările sunt realizate de un ONG, ca aproape tot ce se face în Roșia Montana.

Centrul vechi Roșia Montana

Localitatea în sine este imaginea în miniatură a României. Este o comunitate profund divizată, între cei care și-au vândut casele către firma Gabriel Resources și cei care au rezistat și au denunțat proiectul minier care punea în pericol mediul.

Majoritatea caselor din centrul istoric au fost cumpărate de firma canadiană (care aparține lui Frank Timiș) și peste tot sunt informații despre cum ar fi fost acestea reabilitate dacă proiectul minier era aprobat. În același timp, alte case au fost ”adoptate” de ONG uri din București și sunt în curs de reabilitare.

Gabriel Resources începuse inclusiv amenajarea unui muzeu al mineritului în centrul localității. Fără îndoială că pentru a face ca acest proiect să fie aprobat de autorități, firma canadiană a cheltuit sume importante.

Nu e de mirare că pentru unii localnici vestea că galeriile romane au fost incluse în patrimoniul UNESCO nu este o veste prea bună.

Pentru că, de ani de zile, nimeni ( și aici mă refer la autorități) nu a făcut nimic pentru a dezvolta turismul în zonă.

Ne putem imagina ușor de ce s-a intenționat să li se inducă oamenilor ideea că mineritul este singura șansă a zonei.

Nu putem decât să facem o comparație cu ceea ce s-a întâmplat la Viscri, unde implicarea prințului Charles a făcut ca zona să explodeze economic. Și acolo nu există nici pe departe potențialul pe care îl are Roșia Montana.

Ce se va întâmpla mai departe cu Roșia Montana este greu de spus. Oamenii așteaptă să vadă ce va face firma canadiană cu toate casele pe care le-a cumpărat. În acest timp, ONG-urile din București își continuă activitatea, iar autoritățile par complet nepregătite să ia decizii.

Rezervația de zimbri

După ce am părăsit Roșia Montana, ne-am îndreptat spre Rezervația de Zimbri din Hațeg. Rezervația se află într-o pădure din apropierea orașului Hațeg și merită vizitată, pentru că exemplarele pe care le adăpostește această rezervație sunt printre puținele din Europa.

Zimbrul este una dintre primele specii din Europa care a căzut victimă vânătorii fără limite practicate de om. Pe teritoriul  României, ultimii zimbri au fost uciși la sfășitul anilor 1700, iar în Europa în 1927 a fost ucis ultimul zimbru în sălbăticie. După Al Doilea Război Mondial au început eforturile de a reface specia în captivitate. În România, prima rezervație înființată a fost cea de la Hațeg, pornind de la două exemplare aduse din Polonia.

Acum sunt opt exemplare, iar înmulțirea lor este destul de anevoiasă, având în vedere că în întreaga lume mai sunt 3.000 de exemplare și cosangvinitatea le face foarte expuse bolilor.

Când am ajuns acolo, toți dormeau destul de departe de locul unde turiștii pot sta să privească. Unul singur, cel mai mare, stătea foarte aproape de gard și când ne-am apropiat de el, ne-a oferit o adevărată ședință foto.

Biserica și Castelul din Sântămăria-Orlea

În drumul spre casă, am făcut un mic popas în comuna  Sântămăria-Orlea. Este o comună ca oricare alta din zonă, dar care are două obiective care ar putea atrage zeci de turiști– biserica și castelul.

Biserica este o constucție din secolul XIII. Inițial catolică, în momentul de față este reformat calvină.

Este unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din România și, cu toate acestea, se află într-o stare avansată de degradare.

Biserica este remarcabilă pentru că, după cum spun specialiștii, prezintă caracteristicile trecerii de la romanic la gotic, fază care, în arhitectura transilvăneană, s-a consumat în cea de-a doua jumătate a secolului al XIII-lea. După detaliile aritectonice biserica a fost datată în jurul anilor 1280, fiind similară cu alte biserici de același fel ridicate în toată Europa de călugării  cistercieni. Ca să ne facem o idee, biserica a fost ridicată în perioada în care începea să fie construită catedrala din Koln și cu 50 de ani înainte ca Notre Dame de Paris să fie terminată.

 De câțiva ani au început lucrări de reabilitare, dar acestea merg anevoios, din cauză că lipsesc fondurile.

De altfel despre biserică poți să afli de la o localnică, sau de la fiul ei, care, pro bono, deschid biserica și îți oferă explicații. Ca și în cazul galeriilor romane, autoritățile sunt total absente în această poveste. Totul depinde de bunăvoința unor oameni care încearcă, după puterile lor să facă ceea ce statul nu face.

 Dovadă că, acolo unde acești oameni lipsesc, totul se rupe.

Castelul care se află foarte aproape de biserică și care este în proprietate privată este închis. Construcția a fost ridicată la sfâștiul anilor 1700 de către familia Kendeffy, una dintre cele mai bogate familie de nobili din Transilvania, care avea nevoie de o reședință în Țara Hațegului.

Naționalizat după 1945, castelul a devenit un loc unde liderii comuniști și oaspeții lor din străinătate veneau la vânătoare. După Revoluție a fost transformat în hotel, iar în anii 2000 a fost revendicat de urmașii foștilor proprietari. De atunci, castelul este închis și nimeni nu știe dacă va intra vreodată în circuitul turstic.

Ceea ce face ca un obiectiv major al zonei să fie inaccesibil.

În loc de concluzie

Acum, la final îmi dau seama că nu am scris nimic despre peisajele din zonă, depre Tăul cu Brazi, sau despre casa unde a locuit Fefeleaga (Agârbiceanu a fost preot în zonă), despre ospitalitatea oamenilor, despre apusul de soare care îmbracă în miere culmile munților, despre animalele care coboară seara agale de la păscut și despre multe altele.

De altfel, este greu să cuprinzi toate experiențele unui weekend într-un articol.

Așa că, pentru a vă convinge, nu vă rămâne decât să faceți și voi o călătorie în zonă.

Cristi Nedelcu


0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *