După cum am promis în articolul precedent, am revenit cu un material despre altă experiență din cadrul călătoriei #Prin HD, Hunedoara Neștiută. Este vorba despre Punctul Gastronomic Cutin.

Acolo ne aștepta o familie de pădureni care urma să ne prezinte mai multe dintre tradițiile lor.

Drumul până acolo a fost o adevărată aventură. După cum am mai scris, comuna Peștișu Mic are trei sate pe culmile dealurilor, în Ținutul Pădurenilor.

Punctul Gastronomic se află în satul Cutin, adica la vreo 9 km de pensiunea unde stăteam, drum care urcă neîncetat. Desigur, puteam să mergem cu mașinile, dar parcă nu avea niciun haz. Pe jos nu ne încumetam, așa că am ales același mijloc de transport pe care l-am folosit și pe drumul spre Schitul Sf. Nectarie – ATV-urile pe platformă. Experiența a fost una specială.

Sincer să fiu, înainte de călătoria de săptămâna trecută nu știam mare lucru despre Ținutul Pădurenilor. Evident gândul îmi fugea, în primul rând la nuvela lui Slavici ”Pădureanca”, dar nu am fost niciodată mare fan al lui Slavici. Acum cred că aș reciti nuvela mai mult ca document etnografic.

După cum ne-a povestit profesorul Dorin Petresc, cel care are în lucru o monografie a comunei, Ținutul Pădurenilor este una dintre cele mai interesante zone din întreaga Transilvanie. Pădurenii trăiau în sate risipite prin pădurile din zona Poiana Ruscăi. Acum există aproximativ 40 de sate care fac parte din acest ținut și sunt surprinzător de unitare ca zonă etnografică deși se întind pe o suprafață atât de mare și sunt atât de risipite.

Primele documente care vorbesc despre acest ținut sunt de prin anii 1600 și ele dezvăluie faptul că satele erau unite într-o structură socială foarte puternică. Pădurenii aveau propria organizare, inclusiv judecătorească, reminiscență a vechii orânduiri, când dreptatea era stabilită de comunitate. Exista chiar un pârcălab al pădurenilor, care decidea în caz de litigii și cu care nobilii de la castel discutau despre problemele comunității.

Gospodăria care ne-a găzduit poartă numele de ”punct gastronomic”, dar eu l-aș numi mai curând ”punct gastronomic și etnografic”. Și asta pentru că turiștilor li se oferă o experiență amplă în care pot admira costumele tradiționale pădurenești, pot asculta muzica și, pour la bonne bouche, pot degusta produsele tradiționale.

Membrii familiei Mircea ne-au primit îmbrăcați în costume pădurenești. Costumele sunt spectaculoase și diferite față de costumele populare din zona Olteniei.

Costumele bărbătești sunt sobre, cu alb și negru. Influența austriacă se vede în ciorapii colorați și în pălăria verde.

Costumele femeilor sunt foarte colorate și sofisticate. Cămașa se diferenția în funcție de vârstă. La fetele necăsătorite cămașa și baticul erau roșii, cu multe înflorituri. După căsătorie, cămășile aveau culori pale, se folosea mai curând albastru, iar baticul roșu era înlocuit cu o năframă albă.

Pădurencele nu poartă podoabele la gât, ci la brâu. Acestea sunt obiecte de cositor în formă de V sau chei. Atunci când pădurencele jucau în horă, podoabele zdrăngăneau și atrăgeau atenția tuturor. După vârsta de 40 de ani femeile renunțau la aceste podoabe, iar portul devenea foarte sobru, cămășile având doar alb și negru.

În timp ce ceaunul era pe foc, noi am degustat din tăria pregătită de gazde.

Apropo, știți când au descoperit oltenii țuica?

Când au spălat paharele de pălincă.

După un pahar (nu mai mult, că apoi nu mai simți gustul mâncării), ne-am așezat la masă unde am fost serviți cu o delicioasă tocana făcută la ceaun.

Bineînțeles că nu a lipsit mămăliga, evident cu brânză.

Iar la final, bunica ne-a pregătit plăcinte pădurenești. Aceste plăcinte reprezintă cel mai reprezentativ preparat culinar din zonă. În 2018, când a fost editat un volum intitulat ”Zestrea Culinară a României”, plăcintele pădurenești au fost incluse în volumul doi al acestei adevărate enciclopedii gastronomice tradiționale românești.

Rețeta acestor plăcinte o găsiți aici. Eu vă pot spune că sunt delicioase, și foarte consistente. De altfel, toată mâncarea pădurenească este așa, și cu un motiv întemeiat. Pădurenii aveau nevoie de energie, pentru că munca lor era deosebit de grea.

Până la urmă, s-a dovedit că și noi am avut nevoie de energie, pentru că drumul până înapoi la pensiune, l-am făcut pe jos.

Două ore de coborâre, prin pădure, peste deal.

Drumul ne-a oferit prilejul să admirăm nu doar peisajul ci și casele localnicilor.

Multe dintre ele mai păstrează vechea arhitectură tradițională.

Am ajuns în vale înainte de a se însera. Peste dealuri soarele cobora încet, învăluind Ținutul Pădurenilor într-o lumină molcomă.

Trebuie să revenim în acest ținut.

Vizita la punctul gastronomic local Cutin, ca întregul eveniment Hunedoara Neștiută au fost organizate de Primaria Pestisu Mic, Pensiunea Fanu si Calin Bobora.

Cristi Nedelcu