Apă vie, apă moartă

Sapă, frate, sapă, sapă,

până când vei da de apă.

Ctitor fii fântânilor, ce

gura, inima ne-adapă.

Lucian Blaga

foto Cristian Bassa

Civilizația rurală românească a investit apa cu proprietăți magice, lucru cât se poate de firesc dacă avem în vedere faptul că existența unui curs de apă a fost definitorie pentru înființarea oricărei așezări. În Oltenia, care are o relație aparte cu substratul ei arhaic din care i se trag exploziile de modernitate (am mai scris despre asta), apa este cu atât mai prezentă în toate ritualurile care definesc comunitatea.

Cursurile de apă în jurul cărora se nasc aşezările aveau proprietăţi magice. Ele erau, într-un fel, imaginea din lumea reală a Apei Sâmbetei. În tradiţia populară românească, acest rău este echivalentul Styxului din mitologia greacă. El izvorăște de sub Pomul Vieții (aflat în Rai), curge colectând toate apele de pe Pământ, şi, după ce înconjoară pământul de 7 ori, intră în Sorbul Pământului și se varsă în Iad. Aşadar, apa curgătoare pe firul căreia se născuse aşezarea este reflectarea în lumea reală a hotarului dintre cele două lumi. Este, poate, şi motivul pentru care în Oltenia toate localităţile se dezvoltă cu spatele la apa curgătoare pe malul căreia au luat naştere. Şi nu e vorba doar despre commune. Oraşele importante ale Olteniei (Craiova, Slatina, etc) au întors spatele râurilor ca şi cum s-ar fi temut să treacă această graniță simbolică. În timp ce, de exemplu, în Ardeal, unde oraşele au fost mai curând ridicate urmând modelul vestic, râurile au fost înglobate în aşezare, care s-a dezvoltat pe ambele maluri.

Fântănile şi izvoarele au şi ele aceleaşi proprietăţi. Aproape fiecare mânăstire, în special cele din Oltenia de sub munte, are în apropiere un izvor tămăduitor. De asemenea, fântânile care se regăseau la răscruciurile satelor, sau pe câmp erau purtătoare ale unor semnificaţii magico-religioase. Fântâna înseamnă viaţă, iar multe obiceiuri sunt legate de ea. De lăsatul secului, în unele sate din Oltenia se păzesc şi acum fântânile, semn al importanței lor pentru comunitate. Caloianul este un alt ritual pre-creştin, prin care este invocată ploaia şi care are fântâna ca element central (aici se aruncă idolul a cărui moarte se speră că va aduce ploaia). Unul dintre mijloacele prin care cineva poate căpăta iertarea păcatelor este să construiască o fântână. Iar exemplele pot continua.

Am scris acest preambul pentru a încerca să dau dimensiunea proiectului “Fântânile Olteniei” pus la punct de către un antropolog, Cristina Irian, şi doi artişti fotografi, Dorian Delureanu şi Cristian Bassa. Expoziția asociată acestui proiect este găzduită în această perioadă la Muzeul Olteniei.

Florin Ridiche – directorul Muzeului Olteniei, Dorian Delureanu, Cristina Irian și Cristian Bassa la deschiderea expoziției (foto Lucian Anghel)

Proiectul desfășurat sub patronajul Muzeului Țăranului Român, presupune cartografierea fântânilor și izvoarelor din toată regiunea, fotografierea lor și întocmirea unei hărți electronice care să le conțină. În plus, sunt strânse mărturii, povești și tot ce însoțește fântână în cultura tradițională.

În timpul călătoriilor lor prin Oltenia, cei doi artişti fotografi au realizat imagini cu fântânile din Dolj şi Mehedinţi. (este primul pas al proiectului). Fotografiile au fost realizate color (Dorian Delureanu) şi alb negru (Cristian Bassa). Diferenţele de abordare nu se opresc aici. Cristian Bassa încearcă să redea aspectul documentar, insitând asupra ansamblului şi încadrării fântânilor în locul căreia îi aparţin, Dorian Delureanu are o abordare mai modernă, căutând uneori efecte de peisaj, sau detalii care oferă o perspectivă inedită asupra obiectului fotografiat. Din îmbinarea celor două abordări rezultă o imagine caleidoscopică asupra acestui fenomen.

După cum a povestit Cristina Irian ”Proiectul a luat naștere prin colaborarea și la inițiativa Muzeului Țăranului Român. Un rol principal l-a avut Bogdan Iancu și el din Oltenia la fel ca Dorian și Cristi. Anul trecut am făcut primele trasee în Dolj și Mehedinți și dorim ca anul acesta să continuăm proiectul în celelalte județe. Prin proiect ne propunem să cartografiem Oltenia cu apele ei până la izvoare. Oltenia este un spațiu care conține multe monumente de acest tip. Este foarte important ca aceste izvoare și fântâni să fie trecute pe o hartă electronică. Ea arată vechile drumuri comerciale ale Olteniei, locurile unde drumurile vechi se întretaie cu cele noi. Am vorbit cu un bătrân fântânar din satul Puțuri care mi-au spus că fântânile ca și oamenii au o viață a lor. O fântână dacă este bine întreținută poate să dureze și 100 de ani. Noi am întâlnit fântâni mai vechi de un secol, cum este fântâna lui Jean Mihail care anul acesta face 119 ani.”

Fântânile Olteniei mor. Ca urmare a nepăsării oamenilor, pentru care apa și-a pierdut semnificația magică, dar și ca urmare a unei jumătăți de secol de agricultură comunistă care a distrus pânzele freatice de suprafață.

De aceea proiectul celor trei este fabulous. Grație lui va fi salvat, măcar în memorie un tezaur bogat al vieții de odinioară de la noi

Povestea fântânilor din Oltenia are și un post scriptum interesant. După intrarea în Uniunea Europeană, România a fost obligată să asigure pentru mediul rural condiții similar celor din urban. În primul rând apă curentă și canalizare. Prin urmare în majoritatea comunelor a început sarabanda proiectelor de introducere a rețelelor de apă. Rezultatele sunt însă departe de cele scontate de oficialii europeni. Cel puțin în Dolj, o mare parte din apa regăsită în rețelele comunale nu este potabilă (detalii aici și aici). Rezultatele sunt de multe tragice, înregistrându-se cazuri de copii care au ajuns la spital (amănunte aici). Nimeni nu a declanșat o anchetă să vadă cum s-au făcut aceste lucrări, dar nu despre asta discutăm aici. Ci despre rezultatul faptului că modernismul a eliminat un tip de gândire magic cu altul modern, rationalist și logic. Surprizător, rezultatele nu sunt atât de reușite. Cel puţin nu la noi.

Cristi Nedelcu