Variațiuni pe o temă din Hamlet

Publicat de CristiNedelcu pe

 

 

Este, într-un fel, ironic să serbăm Ziua Cărții de ziua (presupuse) nașterii unui autor de la care nu s-a păstrat niciun manuscris, ci doar șase semnături care, nici ele, nu seamănă una cu alta.

Un autor care deși a îmbogățit patrimoniul literar mondial ca nimeni altul, la moartea lui nu avea nicio carte de lăsat prin testament.

Un autor care deși nu avea prea multă școală a lăsat o operă în care se regăsesc toate cunoștințele epocii sale.

În fine, un autor despre care nu știm mare lucru, dar el părea să știe totul despre noi.

 

 

Variațiuni pe o temă de Hamlet

 

A fi sau a nu fi, aceasta era întrebarea

Pe vremea când neființa exista cu adevărat

Iar alegerea avea sens

Să dormi, să mori părea același lucru

Dar nu era, ci mai înspământător

Era să treci prin vama neștiută.

Acum doar ființa este și  pare eternă

Căci neființa însăși a murit

Ucisă de credința că totul este azi

Și că ziua de mâine e tot un fel de azi, dar mai încet.

A fi sau doar a fi, aceasta e acum întrebarea

Iar numele de faptă l-am pierdut.

 

Cristi Nedelcu


0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *