Shakespeare şi box office-ul

Publicat de CristiNedelcu pe

Pentru publicul ce merge la teatru doar pentru a se relaxa, care fuge de orice spectacol ce ar putea ridica întrebări sau dileme pe care le evită şi în viaţa de zi cu zi, Shakespeare este asociat cu lucrurile grave şi plictisitoare. Şi, de ce să nu o recunoaştem, dacă regizorul nu ştie ce vrea de la spectacol, aceşti spectatori au dreptate. Nimic nu este mai plictisitor decât un Shakespeare prost montat.  Pentru mulţi regizori, Shakespeare este doar un pretext pentru a face paradă de propria lor persoană, amestecând idei luate de ici de acolo, fără coerenţă şi fără a transmite ceva spectatorilor.

În schimb, atunci când regizorul ştie să îşi conducă spectatorii pe drumul pe care l-a văzut de la bun început, rezultatul este fabulos. Nimic nu este mai spectaculos decât un Shakespeare bine montat. Şi ca argument am să aduc „Hamletul” lui Ostermeier, prezentat la Craiova la ediţia trecută a Festivalului Shakespeare. Deşi jucat în germană (cu subtitrare), spectacolul a ţinut în priză o sală întreagă, i-a făcut pe oameni să râdă, să tremure, să se indigneze, să se întristeze, şi să urmărească toată piesa cu sufletul la gură de parcă nu ar fi ştiut nimic din drama nefericitului prinţ danez. În mod sigur, dacă atunci în sală ar fi fost o persoană despre care vorbeam la început, şi-ar fi reconsiderat drastic părerea despre Shakespeare.

 

Pentru că autorul în cauză nu are nimic plictisitor în el. Când Shakespeare şi-a scris piesele, o parte din publicul său, într-adevăr, îl alcătuiau nobilii de la lojă, dar majoritatea era formată din oamenii simpli, de la parter, majoritatea analfabeţi. Prin urmare, Shakespeare a reuşit un adevărat tur de forţă, scriind piese şi pentru cei care apreciau exprimarea sofisticată până aproape de ridicol şi pentru cei care veneau la teatru doar pentru relaxare şi amuzament. Şi astfel, „Romeo şi Julieta” piesa dragostei prin excelenţă, are replici şi pasaje aproape licenţioase, iar „Hamlet” cuprinde şi întrebările chinuitoare ale prinţului care nu ştie să îşi gestioneze răzbunarea spre care este împins, dar grefate pe o acţiune care ar face invidios orice scenarist de la Hollywood. Cu acest amestec de high culture şi low divertisment foarte bine dozate a ştiut Shakespeare să rămână nr. 1 în box office-ul vremii timp de aproape două decenii. În epoca lui teatrele nu erau subvenţionate. Trupele îşi luau numele „King’s Men” sau „Lord Chamberlain’s Men” nu pentru că primeau bani de la ei, ci pentru că astfel se puneau la adăpost de rigorile unei legi care îi putea arunca în închisoare dacă erau asimilaţi cu vagabonzii. În rest, ele trăiau din banii luaţi pe bilete.

1489

Ilustaţie – John Shelley

Iar Shakespeare a reuşit să dea naştere capodoperelor lui sub presiunea  gustului publicului de atunci, care nu era deloc mai educat decât publicul de azi. Avea, într-adevăr, alt ritm de viaţă, care făcea să nu pară 4 ore la teatru ca fiind interminabile, dar nivelul de educaţie era mai jos decât cel de azi. Şi atunci de ce în Anglia elisabetană Shakespeare făcea săli pline, iar acum pare, uneori, plictisitor? Nu demodarea temelor este de vină, pentru că oamenii vin la teatru să vadă aceleaşi poveşti şi dincolo de schimbările de gust inerente epocii, subiectele propuse de Shakespeare rămân actuale – dragostea, teama de moarte, dorinţa de putere. Ce s-a schimbat? Între timp, teatrul a căpătat un nou personaj, regizorul, care încet încet devine adevăratul creator al spectacolului. „Hamlet” nu îi mai aparţine în totalitate lui Shakespeare, dovadă că vorbim despre „Hamletul” lui Ciulei, sau al lui Vlad Mugur. Acest personaj îl poate distruge sau îl poate aduce pe autor aproape de sensibilitatea epocii. Iar dacă un autor are ghinionul unei serii de regizori care nu reuşesc să aducă opera aproape de spectatori, atunci el capătă, pe nedrept, o etichetă. Este ce s-a întâmplat de multe ori cu Shakespeare. Renumele de autor plictisitor i se datorează unor montări fie prăfuite, fie care caută modernitatea cu orice preţ.

Spectatorii care vin la teatru doar pentru a se relaxa, pot veni să vadă un Shakespeare bine montat. Cum alegi un spectacol bine montat faţă de unul prost montat, aici intrăm într-o altă discuţie, de care ne vom ocupa într-o postare viitoare.


0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *