Jurnal de vacanță (4)

Obruk Han

Turcia are o relație aparte cu propriul patrimoniu istoric. Este o situație întâlnită destul de frecvent ca situri care te-ai fi aşteptat să fie în patrimoniul şi grija statului sau a comunității locale să aparțină unor persoane sau firme private.
În multe cazuri, construcții care datează din perioada selgiucizilor, sau chiar mai vechi sunt concesionate unor firme care deschid magazine, cafenele sau bazare.
Una dintre aceste construcții are o poveste interesantă, pentru că arată cum pot evolua lucrurile într-o astfel de situație.

În apropierea uneia dintre cele mai interesante formațiuni geologice aflate pe Drumul Mătăsii, o dolină (un fel de pâlnie prin care apa care acoperea odinioară întreaga zonă s-a scurs în adâncuri) , se află Hanul Obruk.

Construcție este masivă, aşa cum erau toate care străjuiau Drumul Mătăsii, care îți dă senzația unei basilici şi pentru ridicarea căreia s-au folosit blocuri de piatră luate din templele greceşti sau din bisericile bizantine.

Ultimele cercetări arheologice au fost făcute în 1996, după care Ministerul Culturii a făcut o înțelegere cu o firmă privată care ar fi urmat să susțină financiar reabilitarea monumentului, urmând să primească în concesiune clădirea pe câteva zeci de ani.

Aranjamentul a deranjat localnicii care au dat în judecată Ministerul. De atunci procesul trenează (doar suntem în Balcani) iar şantierul restaurării este părăsit.

Antalya

Oraşele turceşti, în special cele din podişul Anatoliei, seamănă toate între ele. Lipsite de individualitate, ele se mărginesc la un conglomerat de cartiere recent construite şi magazine înghesuite unele în altele, ce amintesc de oraşele româneşti ale anilor 90.
În schimb, în zona litoralului, în special cel mediteraneean, lucrurile stau puțin altfel.
Antalya este un exemplu în acest sens.

Vechi port roman, construit pe malul unui golf în formă de U (ceea ce permitea o apărare mai bună în fața piraților care amenințau mereu coastele Asiei Mici), Antalya şi-a păstrat acest rol până în zilele noastre, chiar dacă acum funcția principală a portului este cea turistică.
De altfel croazierele pe Mediterana, sau chiar pe râurile care se varsă în mare sunt nelipsite din orice pachet turistic.

Din perioada romană, oraşul păstrează turnul (acum cu ceas) şi un Arc construit în sec I d.H. în onoarea lui Hadrian cu ocazia vizitei acestuia în oraş.

În rest, oraşul vechi înseamnă străzi înguste care şerpuiesc spre port sau paralel cu țărmul, străzi străjuite de case tipic târgurilor balcanice, cu prăvălii la parter şi etaje de locuit care se lasă în cornişe peste stradă.

Belvederea oraşului este reprezentată de parcul aflat pe faleză. De aici este o privelişte perfectă către casacada care dă un aer de rezervație naturală unei aglomerări urbane.

Oraşul este un adevărat furnicar – cafenele, magazine de bijuterii sau suveniruri şi nenumărate magazine de haine şi care pare că trăieşte în ritmul grupurilor de turişti care vin şi pleacă grăbiți căutând mereu experiențe, dar, de fapt, căutându-se pe ei.

Tot ce am scris până acum sunt mici fragmente dintr-o realitate pe care am încercat să o simt în răstimpul unei călătorii de câteva zile în acest tărâm a cărui istorie are mai multă reverberație decât credem cu propria noastră istorie.
Dar toată această realitate trăită va fi ulterior completată de amintirile care se sedimentează şi transformă câteva zile de călatorie într-o experiență care te clădeşte.
Pentru că orice călătorie către alte tărâmuri este, în primul rând, o călătorie către şi în tine.
( vor urma impresiile)

Cristi Nedelcu