Copilul meu nu citește – ce mă fac?

Copiii de azi nu mai citesc. Cărţi. Este o constatare cvasigenerală care străbate internetul de la un capăt la altul. Părinţi care nu au mai pus mâna pe o carte din adolescenţă se întreabă îngrijoraţi de ce copiii lor nu se dau în vânt după lectură. Iar sfaturile despre cum să îi faci pe copii să citească sunt la mare modă. Prin urmare, mă conformez şi eu şi ofer mai jos câteva sfaturi din experienţa proprie de cititor, părinte şi observator al vieţii copiilor şi cărţilor.

Un copil care creşte într-o casă fără bibliotecă aproape sigur nu va citi. Pare o axiomă, ba chiar o tautologie, dar gândiţi-vă câte cazuri aţi întâlnit de prieteni care şi-au modernizat apartamentele şi au pus cărţile în saci pe motiv că „strâng praf”. Ei reîncep să cumpere cărţi când copilul lor a crescut, dar este deja târziu. Copilul nu a crescut într-un mediu în care cartea este ceva familiar, în care părinţii citesc şi discută despre ce citesc, prin urmare cartea este un obiect străin care le este impus. Lectura este un obicei care trebuie să provoace plăcere. Prin urmare a pedepsi un copil, obligându-l să citească ceva este cea mai proastă metodă de a îl apropia de citit.

Apoi cartea nu este importantă în sine, ci contează povestea ei. Mulţi părinţi consideră că orice carte ar citi copilul este bine. Şi aşa ajung în topul vânzărilor cărţilor pentru copii volume ca „Jurnalul unui puşti”, „Generala, cei mai naşpa ani din viaţa mea”, sau „Violeta”. Şi atunci, ce cărţi le citim/recomandăm copiilor? O regulă care nu poate da greş este ca respectiva carte să vă placă vouă. Aţi încercat să citiţi „Singur pe lume”?. Ei bine, nici copiilor voştri nu are cum să le placă o poveste de pe la 1850, care nu mai răspunde în nici un fel sensibilităţii lor. Sunt totuşi născuţi în epoca facebook-ului şi cu greu pot rezona la un stil de acum 150 de ani.

Nu înseamnă că vechile cărţi pentru copii nu mai sunt atractive. Dar sunt destul de puţine, cele care au trecut testul timpului. În definitiv, marile basme ale copilăriei ei le ştiu, în proporţie covârşitoare în varianta Disney care este mult schimbată faţă de original (luaţi doar exemplul poveştii „Mica Sirenă”). Prin urmare, chiar dacă taţii îşi aduc aminte cu nostalgie de lecturile lor din Jules Verne, aproape sigur vor înregistra un eşec dacă le vor recomanda fiilor să citească aventurile profesorului Aronax, în „20.000 de leghe sub mări”, sau ale trăsnitului geograf Paganel, cel care a învăţat portugheză crezând că este spaniola în „Copiii Căpitanului Grant”. În schimb veţi avea surpriza să constataţi că „Marry Poppins” şi-a păstrat neştirbită capacitatea de a fermeca, la fel ca şi „Peter Pann”

Cărţile cele mai potrivite pentru copiii de azi sunt cele scrise de autorii de azi. Ca scriitură au nevoie de fraze scurte, percutante, de acţiune desfăşurată în ritm rapid, de întorsături de situaţie, de lumi fabuloase, de personaje spectaculoase. Ei trăiesc într-o lume foarte colorată, agresivă, în care simţurile le sunt bombardate de numeroşi stimuli, iar pentru a putea recepta povestea dintr-o carte, ea trebuie să fie pe măsura aşteptării lor.

Pentru a nu părea că teoretizez voi da câteva exemple de cărţi, şi/sau autori, care pe la 10 11 12 ani (depinde de obiceiurile de lectură ale copiilor) nu au cum să nu placă. În primul rând Terry Pratchett, ale cărui volume sunt savuroase şi de care vă veţi bucura şi voi ca părinţi la fel de mult cum o fac copiii voştri. Poate chiar mai mult, pentru că, de exemplu, copiii nu pot să prindă substratul cu războiul din Irak transformat în spectacol TV din „Doar tu poţi salva omenirea”. În schimb lor o să le placă la nebunie personajul Tremurici, gamerul genial care sparge orice joc, indiferent cât de sofisticat este. În plus, scrisul lui Pratchett are subtilitățile lui care îi vor descoperi copilului fațete noi ale expresivității. Sigur, îi puteți explica ce înseamnă ironie, dar mai bine o va înțelege când va citi despre un personaj ”care era vizibil de la o poștă grație uniformei sale de camuflaj”.

Seria Harry Potter este puţin probabil să nu prindă, fie numai şi pentru că ecourile succesului înregistrat de ecranizări nu s-a stins nici după atâţia ani. Iar dacă „Hobbitul” le-a plăcut, merită să încerce şi „Cronicile din Spiderwick” sau „Cronicile din Narnia”.

În momentul în care încep să fie atraşi de cărţile „gotice” (unul din semne este că au urmărit serialul „Bona mea un vampir”) le pot fi sugerate cărţile din seria „Vraciul” sau „Materiile întunecate”.

Merită remarcat încă un fapt. Autorii din ziua de azi (sau mai curând editurile) exploatează la maxim personajele/situaţiile/poveştile pe care le-au construit. Prin urmare cărţile într-un singur volum sunt aproape dispărute. În cel mai fericit caz aveam de-a face cu o trilogie, dar sunt serii de cărţi care ajung şi la 7 sau 10. Prin urmare, când copilul a prins gustul uneia din poveşti aşteptaţi-vă la o serie lungă de achiziţii „tematice”. Nu are rost să strâmbaţi din nas când vă va cere al 7 lea volum din a 3-a serie.

Bucuraţi-vă că a prins gustul lecturii şi regăsiţi-l şi voi alături de el!