Conspirație la Cairo

Filmele politice au fost la modă în anii 60-70, iar cel mai cunoscut dintre ele este, fără îndoială Z regizat de Costa Gavras care a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 1968. El a născut o întreagă serie de filme inspirate din realitățile politice tumultoase ale acelor ani, fie că vorbim despre Europa, SUA sau America Latină. Spațiul cultural musulman nu a fost, la vremea aceea, de interes pentru genul acesta de pelicule.

În zilele noastre, după Primăvara Arabă lucrurile s-au schimbat radical și filmul politic a pătruns și în acest spațiu mai curând exotic pentru noi.

Conspirație la Cairo este un astfel de film, realizat după toate regulile de gen, și care a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de la Cannes de anul acesta.

Filmul este regizat de Tarik Saleh, un fel de Costa Gavras al zilelor noastre. Născut în Stockholm, dintr-un tată egiptean și o mamă suedeză, Tarik Saleh este scriitor, regizor, jurnalist, producător de televiziune. Până acum cel mai cunoscut film ale său a fost  The Nile Hilton Incident , laureat în 2017 la Guldbagge Awards (premiile oferite de Institutul Suedez de Film), și la Sundance Film Festival. Conspirație la Cairo (titlul original Boy from Heaven) a fost nominalizat la Premiul Palme d’Or și a primit premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes de anul acesta.

De ce spuneam că Tarik Saleh este un Costa Gavras al zilelor noastre? Pentru că filmele sale sunt eminamente politice. Ele se desfășoară în lumea musulmană, în special în Egipt și pun sub lupă realitățile unei lumi despre care, noi , știm prea puține.

Rețeta pe care o folosește este destul de simplă și folosită în multe filme politice – un tânăr neștiutor este atras într-o conspirație politico-religioasă a cărui miză pare a fi mult prea mare pentru el.

Personajul principal se numește Adam și este fiu de pescar, astfel încât referințele biblice sunt (cam prea) evidente. Admis la cea mai mare universitate islamică din lume, el se va trezi într-un vârtej de crime, comploturi și lupte pentru putere.

Dacă aveați impresia că doar Vaticanul poate fi scena unor intrigi politico-religioase, vă înșelați. Universitatea-moschee Al-Azhar îi este un rival pe măsură.

Nu este de mirarea că filmul a fost interzis în Egipt. Modul în care analizează relațiile dintre politică și religie într-o țară musulmană dar care nu a devenit încă islamică, adică puterea laică și cea religioasă nu au fuzionat este extrem de tăios. Miza întregii acțiuni este tocmai aceasta – încercarea de a concentra puterea în mâna unui singur om. Este ceea ce reușise fostul președinte Mohamed Morsi (acuzat că ar fi devenit un nou faraon al Egiptului) și ceea ce încearcă și actualul președinte
Abdel Fattah el-Sisi. Pentru că după cum se știe ”Puterea corupe. Puterea absolută corupe în mod absolut”.

Ce este interesant este că filmul se ferește să devină unul moralizator. Nu există ”băieții buni” și ”băieții răi”. Unii luptă să oprească infiltrarea organizațiilor islamice teroriste în Egipt, dar metodele sunt cu totul reprobabile (inclusiv tortura sau asasinatul politic). Alții vor să oprească fuzionarea dintre politică și religie, dar cu prețul promovării terorismului islamic. Lumea pe care Tarik Saleh o zugrăvește pare a nu avea altă soluție.

Finalul este puțin forțat. Regizorul îi oferă lui Adam o cale de a scăpa folosindu-se de , iar acesta se va întoarce la îndeletnicirea lui pe care o părăsise și care îi oferă liniștea ce o credea pierdută.

Filmul rulează la Inspire Cinema și merită văzut de cei care doresc să înțeleagă mai bine lumea musulmană.

Cristi Nedelcu