Jurnal de Festival (2)
Ce rămâne după un spectacol de teatru? Dar după un Festival?
Teatrul este, poate, cea mai efemeră artă, după cum spunea și George Banu”Spectacolele mari rămîn, într-un fel, transmise de cei care le-au văzut şi devin apoi mitologice graţie textelor care au fost elaborate şi, încetul cu încetul, marea uitării, valurile uitării le şterg şi ele devin ca nişte umbre îndepărtate…” Cu toate acestea, el păstrează cel mai bine marile întrebări ale umanității, iar memoria teatrului este una extrem de ciudată, în care fotografia joacă un rol aparte, pentru că păstrează spațiul și figura încremenită a actorului, dar fără ritmul timpului.
Am mai scris despre fotografia de spectacol, cu ocazia vernisajului expoziției ”Atitudini”, dedicate actorului Marcel Iureș. Spuneam atunci că acest gen de expoziție trebuie judecată cu altă măsură, pentru că lucrările pendulează între fotografie artistică (portret) și document, suprapunând expresivitatea cu emoția unei clipe de timp încremenit. Fotografiile de festival sunt un capitol aparte al fotografiei de spectacol, pentru că readuc în memoria spectatorilor momente care au jalonat istoria acelui eveniment.
De aceea, initiativa unei retrospective fotografice a primelor zece ediții merită consemnată ca un punct de reper al actualei ediții a Festivalului Shakespeare. Nu este prima expoziție de acest gen, prima fiind organizată în 1997 de către Dorian Delureanu și Sean Hudson cu lucrările realizate de cei doi la prima ediție, cea din 1994.
Pentru retrospectiva de acum Florin Chirea și Dorian Delureanu au selectat din arhiva de imagini cele mai reprezentative momente ale festivalului craiovean. După cum a declarat Dorian Delureanu, unul dintre artizanii expoziției și membru fondator Omnia Photo: ”parte din fotografii erau realizate pe peliculă fotografică, și de aceea a fost necesară desfășurarea unor activități speciale (scanare, prelucrare, restaurare digitală). A fost emoționant să pot prelucra și aduce în expoziție fotografii realizate cu peste 20 de ani în urmă de mine sau de către alți fotografi și colaboratori ai teatrului – Nicu Dan Gelep, Mihail Raul Pîrîianu”.
Privind aceste imagini ne reamintim cuvintele lui Voltaire ”Tot ce a atins inima devine memorie”.
Cristi Nedelcu
0 comentarii