În 2017, am scris un articol, intitulat ”Bacul și viralul” pornind de la fotografia de mai sus, pe care am făcut-o la puțin timp după anunțarea rezultatelor la bacalaureat. Gluma mi s-a părut foarte reușită, chiar dacă mulți nu au înțeles-o.

Scriam atunci despre ce înseamnă examenul de bacalaureat:

 La limba română trebuie să memoreze comentarii inutile al căror singur efect este că îi va îndepărta de plăcerea lecturii. Cred că cei mai mulți dintre noi încă mai au coșmaruri cu întrebarea ”Ce a vrut să spună poetul cu aceste versuri”?

Nu s-a schimbat nimic, iar tocirea unor comentarii în care elevii sunt puși să memoreze lucruri pe care, de multe ori, nu le înțeleg, este drumul sigur spre absolvirea unui examen care mai este numit ”de maturitate”.

Mi-am propus de mai mult timp să recitesc lista de opere ”canonice” pe care elevii o studiază pentru bacalaureat. Știam că este nemodificată de zeci de ani, dar când o revezi, ai senzația de încremenire în timp.

Înțelegi de ce pentru absolvenții de liceu, literatura pare o chestie prăfuită și care nu mai prezintă interes. Oare nu face nimeni din minister nicio legătură între piața cărții care se diminuează pe zi ce trece și lista aceasta încremenită în timp?

Elevii care dau anul acesta bacalaureatul s-au născut în aceeași perioadă în care apărea Facebook. Unii dintre părinții lor s-au cunoscut pe MIRC. Sunt scriitori care debutau la începutul anilor 2.000, când elevii de azi de nășteau și de care nu au auzit nici măcar profesorii.

Așadar, mi-am propus să mă uit pe lista în vigoare și să propun o alternativă.

Ce opere studiază acum un elev pentru Bacalaureat

• Camil Petrescu – „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”
• George Călinescu – „Enigma Otiliei”
• Liviu Rebreanu – „Ion”
• Ioan Slavici – „Moara cu noroc”
• Mihail Sadoveanu – „Baltagul”
• Ion Creangă- „Povestea lui Harap-Alb „
• I.L Caragiale- „O scrisoare pierdută „
• Mihai Eminescu – „Floare albastră „ sau „Luceafărul”
• Tudor Arghezi – „Testament” sau „Flori de mucegai”
• George Bacovia – ” Plumb”
• Lucian Blaga – ” Eu nu strivesc corola de minuni a lumii „
• Ion Barbu- „Riga Crypto și lapona Enigel”

Câteva observații pornind de la această listă.

• Toate operele așa zis ”canonice” sunt scrise de bărbați.

Într-adevăr, literatura română, în special cea de până la Al Doilea Război Mondial, este una profund misogină. Dar, nu este obligatoriu să perpetuăm aceleași stereotipuri. ”Concert din Muzică de Bach” al Hortensiei Papadat Bengescu poate cu ușusurință să înlocuiască ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a lui Camil Petrescu. Ambii sunt de extracție proustiană și nu există vreun motiv bine întemeiat pentru care Camil Petrescu să îi fie preferat.

Cât despre ”Enigma Otiliei” este un roman plat și plictisitor, iar singura calitate a lui care le este vârâtă elevilor pe gât este ”extracția balzaciană” .

În locul lui, fără nicio pierdere, ar fi putut fi studiat romanul ”Mirona” al Cellei Serghi. Și am fi avut două voci feminine, fără ca valoarea literară a operelor studiate să se schimbe prea mult.

• Cele mai recente opere sunt din perioada interbelică.

Asta induce ideea că literatură ”adevărată” (sau ”canonică” așa cum le place celor de la minister să o numească) nu se mai face de peste 70 de ani. Deși nimănui de la minister nu îi trece prin cap, această idee este unul dintre motivele pentru care se citește atât de puțină literatură contemporană.

Elevii ies din liceu cu ideea bine fixată că literatura este ceva desuet și fără nicio legătură cu epoca în care au trăit părinții lor, ca să nu mai vorbim despre zilele noastre.

• Dintre operele în proză, jumătate sunt despre sat

Asta înseamnă că elevii studiază și analizează o lume care lor nu le mai spune nimic. Nu au avut tangență cu ea și nu înțeleg de problema pământului, de exemplu, era atât de importanată. Adică o pot înțelege la nivel teoretic, dar nu o simt ca pe ceva esențial. Din nou, literatura pentru ei este ceva depășit și neinteresant.

• Lipsește orice referire la avangardă

Dacă este un curent în care literatura română a fost sincronă cu cea europeană, ba chiar a dat tonul în această direcție, acesta a fost avangarda. Un tănăr care termină liceul va rămâne cu impresia că literatura română este una a imitației și că a fost mereu în urma celei europene. Ceea ce nu este deloc adevărat. Doar că partea de literatură unde am contat pe plan european este trecută sub tăcere.

• Literatura memorialistică nu este deloc reprezentată.

Asta, cu toate, că în primul deceniu după Revoluție cărțile surpriză, care au demonstrat că, totuși, în România a existat o literatură de sertar, au fost jurnalele.

Ce opere ar trebui să fie studiate pentru Bacalaureat

Lista pe care o propun mai jos este una asumat polemică. Vreau să arăt că literatura română este mult mai bogată și mai interesantă decât lasă acum ă vadă programa de liceu.

Poezie

• Mihai Eminescu – ”Scrisoarea a III-a”

Știu că a fost folosită în exces în scop patriodard și că poate fi ușor enervantă din punctul ăsta de vedere. Dar, cred că trebuie studiată în întregime, nu doar partea istorică. În felul acesta, se va putea discuta și despre Eminescu gazetarul, sau pamfletarul. Prea puțin se vorbește despre asta în școală, și e păcat.

• Tudor Arghezi – ”Duhovnicească”

Evident că Tudor Arghezi nu are cum să lipsească din această listă. El este cel marchează al doilea punct de inflexiune al poeziei românești după Eminescu. Dar aș înlocui ”Testament” sau ”Flori de mucigai” cu ”Duhovnicească”. Mi se pare mai profundă, și care ridică întrebări mai fertile decât cele două amintite.

Iar la clasă, atunci când este studiată, aș lega-o neapărat de poezia Ilenei Mălăncioiu ”Aș fi putut”

• Nichita Stănescu – ”Necuvintele” sau ”Frunză verde de albastru”

Nichita Stănescu face parte dintre scriitorii care au redefinit limbajul poetic de la noi, și lipsa lui din programa de bacalaureat este scandaloasă.

Poezia lui Nichita Stănescu a fost surprinzător de sincronă cu ceea ce se scria atunci în toată lumea, în condițiile în care venea dintr-o perioadă în care literatura de la noi fusese subjugată de ideologia comunistă.

Nu mă pot decide pe care dintre cele două aș alege-o. Cred că înclin spre a doua, pentru că este mai ofertantă în ceea ce privește simbolistica și spiritul ludic, atât de prezente la Nichita Stănescu.

• Marin Sorescu – orice poezie din ”La Lilieci”

Poezia lui Marin Sorescu este esențială pentru literatura românească de după Al Doilea Război Mondial. De la gagul metafizic, până la ironia suavă, Marin Sorescu trece prin toate registrele și o face cu naturalețe și talent.

În plus, poezia lui Marin Sorescu mai are o calitate importantă – fără a fi facilă, este genul de poezie care prinde la public.

”La lilieci” a reprezentat un punct important în evoluția poeziei românești și nu poate lipsi dintr-o bibliografie minimală a literaturii noastre.

• Ana Blandiana – ”Arhitectură-n mișcare”

Ana Blandiana este cea mai importantă voce poetică feminină de după Război. Sincer să fiu, am ezitat o clipă înainte de a o trece pe listă, pentru că primul impuls a fost ca în locul ei să fie Magda Isanos. Sunt convins că, dacă Magda Isanos nu ar fi avut un sfârșit prematur, ar fi avut un loc esențial în literatura română. La fel cum s-ar fi întâmplat și cu Nicolae Labiș.

Dar, literatura nu este niciodată contrafactuală așa că judecăm cu datele le pe care le avem. Iar aceste date ne indică faptul că poezia Anei Blandiana este un reper de neocolit din poezia românească.

Proză

• Panait Istrati – ”Chira Chiralina”

Panait Istrati este primul scriitor de anvergură europeană pe care l-a dat literatura română. Romanele sale au avut un puternic impact în epocă și au impus teritoriul românesc de la Dunăre (Brăila) ca un spațiu literar european. Atât destinul cât și opera lui sunt exemplare pentru intelectualitatea de stânga din perioada interbelică. De aceea, nu ar trebui să lipsească din programa de bacalaureat.

• Mihail Sebastian – ”De două mii de ani. Cum am devenit huligan”

Este cartea care rezumă cel mai bine tumultoșii ani 30, cu toate conflictele idologice și literare pe care le-a conținut. În plus, povestea prefeței antisemite pe care Nae Ionescu a scris-o și Mihail Sebastian a ales să o publice este un punct ideal de pornire în a discuta cu tinerii despre ce înseamnă relația dintre profesor și elev. În plus, Mihail Sebastian a fost descoperit de Nae Ionescu pe vremea când acesta era președintele comisiei de bacalaureat, iar Iosif Hechter (numele real al lui Mihail Sebastian) susținea examenul. Impresionat de lucrarea tânărului, Nae Ionescu îi propune să devină colaborator la ”Cuvântul”. Cum să lipsească o astfel de poveste, unică în literatura română, din programa de bacalaureat?

• Petru Dumitriu – ”Cronică de Familie”

Petru Dumitriu este, poate, scriitorul român cu cea mai nedreaptă posteritate. Din tânărul care debutează la 21 de ani în ovațiile unor Tudor Vianu, Victor Eftimiu sau Pompiliu Constantinescu, el devine apoi scriitorul vedetă al regimului comunsit, și apoi fugarul care nu își găsește locul în Occident și a cărui cetățenie Franța o refuză de câteva ori.

Și, în tot acest periplu, continuă să scrie literatură de foarte bună calitate. Pentru că, indiferent de tribulațiile lui ideologice, Petru Dumitriu a rămas un mare scriitor.

”Cronică de familie” este un roman fără precedent în literatura română. Cartea urmărește povestea unei familiii din înalta societate românească pe parcursul a peste un secol. Un roman fluviu, cu mai mult de 200 de personaje cu o acțiune extrem de bogată, o frescă a înaltei societăți așa cum nimeni nu avea să mai scrie în literatura română. O capodoperă pe nedrept lăsată în umbră.

• Marin Preda – ”Delirul”

”Moromeții” este, într-adevăr, o carte cult, mai ales după ecranizarea lui Stere Gulea și rolul magistral făcut de Victor Rebengiuc. Dar problematica pe care o ridică, cea țărănească, este mult prea des prezentă în literatura română. Cumva se crează impresia că, la noi, marile opere sunt legate doar de sat. Am ales ”Delirul” pentru că, tematic, prezintă o perioadă extrem de interesantă a istoriei noastre – rebeliunea legionară și Al Doilea Război Mondial în perioda în care eram aliații germanilor.

În plus, cartea are un capitol extrem de contestat, cel în care Marin Preda a ales să îl portretize pe Ceaușescu sub chipul tânărului ilegalist Ionică. Capitolul a și fost scos în unele ediții de după Revoluție, ceea ce arată că reflexul cenzurii nu dispare așa ușor, și suntem gata oricând să înlocuim ”cenzura rea” cu ”cenzura bună”.

Acest capitol poate fi un foarte bun prilej pentru ca elevii să fie introduși în ceea ce însemna relația dintre scriitori și putere în vremea comunismului și pentru o discuție despre cenzură, compromis și valoare literară.

• Herta Muller – ”Ținuturi joase” sau ”Încă de pe atunci Vulpe era vânătorul”

Herta Muller ar trebui studiată în liceu nu doar pentru că este singura (până acum) scriitoare care provine din spațiul românesc laureată a premiului Nobel, ci și pentru că literatura scrisă în limba minorităților naționale este ignorată cu desăvârșire. Și ea face parte din literatura română, chiar dacă unii nu socot așa.

Nu m-am hotărât între cele două cărți – prima reprezintă debutul editorial al scriitoarei și cartea care i-a și adus primele probleme cu autoritățile, iar a doua o privire lucidă asupra fenomenului Revoluției.

• Gabriela Adameșteanu – ”Dimineața Pierdută”

Este cartea scrisă în anii 80 care rezistă cel mai bine testului timpului. Povestea unei familii înstărite și a modului cum trece prin traumele istoriei (războaie mondiale, instaurarea comunismului, etc) spusă de două voci narative opuse, reprezintă o opera care le va oferi elevilor o perpectivă inedită asupra literaturii și relației dintre ea și istorie.

• Dan Lungu -”Sunt o babă comunistă”

Dincolo de succesul indiscutabil (numeroase ediții, o ecranizare semnată de Stere Gulea, traduceri în zeci de limbi, piese de teatru montate după ea), cartea este o radiografie extrem de relevantă a perioadei de după Revoluție. O carte emblematică pentru literatura românească de după 1990.

• Mircea Cărtărescu – Travesti

Mircea Cărtărescu este singurul scriitor român contemporan al cărui nume a ieșit din sfera strict literară și care este prezent în spațiul public. Acesta este un argument care poate părea frivol, dar nu este, pentru că se leagă de ceea ce spuneam mai devreme – importanța de a îi convinge pe elevi că literatura este vie și are legătură cu ceea ce întâlnesc ei zi de zi. Este cel mai tradus scriitor român și este intrat în circuitul marilor scriitori contemporani. În plus, studierea operei lui poate aduce în discuție generația 80 și rolul pe care ea l-a jucat în istoria literaturii române.

• Caragiale – ”O scrisoare pierdută”

Aici nu sunt multe de spus. Este singurul punct unde mă întâlnesc cu autorii listei de ”canonici”. Piesa lui Caragiale este monumental de actuală.

• Eugen Ionescu – ”Englezește fără profesor”

În general, se consideră că dramaturgia lui Eugen Ionescu aparține literaturii franceze. De altfel mulți îi scriu numele Eugène Ionesco pentru a sublinia acest lucru. ”Englezește fără profesor” a fost. însă, scrisă în limba română și a servit ca materie primă pentru ”Cântăreața cheală”, care avea să devină piesa manifest a teatrului absurdului. Prin urmare, putem să spunem, fără să exagerăm prea mult, că ”Englezește fără profesor” este textul scris în limba română care a influențat cel mai mult literatura universală. Măcar atât și este suficient pentru a figura în programa de bacalaureat.

• Jeni Acterian – ”Jurnalul unei fete greu de mulțumit”

Un destin nedrept, o inteligență ascuțită dublată de o luciditate dusă la extrem, la care se adaugă o sensibilitate exacerbată. Toate acestea nu au cum să nu rezoneze cu adolescenții din ziua de azi. Iar Jurnalul este un document ideal pentru a înțelege generația 30, cea mai bogată din literatura română.

• Nicolae Steinhardt – ”Jurnalul fericirii”

Este, în același timp, volum de memorialistică, dar și literatură concentraționară. Povestea lui Steinhardt care alege să facă închisoare refuzând să fie denunțător într-un dosar este o dovadă că literatura se conjugă foarte bine cu caracterul. Iar pentru tinerii care au nevoie de modele, o astfel de carte este mai mult decât necesară.

Listă suplimentară

• Alexandru Vakulovski – Pizdeț
• Ioana Bradea – Băgău
• Adrian Șchiop – Soldații. Poveste de Ferentari

Sunt scriitori extrem de provocatori, care vin din generația 2.000. Textele lor sunt directe, explicite, și, fără îndoială, ar provoca furia părinților dacă și-ar vedea copiii învățând așa ceva pentru Bacalaureat. Dar, cred că dincolo de pudibonderie, romanele scrise de aceștia trebuie aduse în fața tinerilor, pentru că fac parte din literatura română contemporană. În plus ele vorbesc despre lumea de azi – cea a corporațiilor, sau a zonelor marginale, ridică probleme actuale – homosexualitatea, sau imposibilitatea adaptării la o societate tot mai mercantilă, iar tinerii vor simți că literatura poate fi și despre viața de azi.

Știu că lista pe care o propun poate fi amendată, dar sunt sigur că ar avea ca efect atragerea tinerilor către literatură, ceea ce acum nu se mai întâmplă.

În același timp, este evident că ar trebui redefinite și cerințele referitoare la aceste opere. În formula actuală, de multe ori au loc neînțelegeri care dau naștere la situații hilare.

În 2016 s-a iscat un adevărat scandal pentru că cerința se referea la ”un roman interbelic”. Unii elevi a considerat că ”Moromeții” (publicat în 57) poate fi considerat roman interbelic, pentru că acțiunea lui se petrece în această perioadă. S-a făcut chiar o petiție online care a adunat vreo 5.000 de semnături.

Dar, acesta este un subiect separat pe care, poate, îl voi trata în alt articol. Până atunci, vă lansez o provocare.

Cum ar arăta lista voastră?

Și voi vă mai amintiți ce subiect ați avut la Bac la română?

Cristi Nedelcu