Întorși din vacanța petrecută anul acesta în Albania (și, în trecere, prin Macedonia de Nord) am profitat de o invitație și am petrecut un weekend la Moneasa. Nu fusesem niciodată în zonă, și cum suntem mereu în căutare de lucruri noi, era păcat să ratăm ocazia.

Așadar, în cele ce urmează vă povestesc cum a decurs un weekend la Moneasa. Dar mai întâi să facem un scurt…

Istoric

Istoria stațiunii Moneasa este direct legată de resursele ei naturale – minereurile de fier și izvoarele mezotermale. Prima atestare documentară a localității datează din 24 aprilie 1597, când principele Transilvaniei, Sigismund Báthory, îi donează nobilului Kornis Gáspár un întreg domeniu care cuprindea Cetatea Dezna și localitățile arondate, inclusiv izvoarele termale și minele de fier de la Moneasa.

De altfel, otomanii care au stăpânit zona timp de aproape 60 de ani, foloseau izvoarele termale pentru relaxare și tratarea rănilor după bătălii. ”Băile” din acea vreme nu erau altceva decât niște bazine simple, săpate direct în pământ sau împrejmuite rudimentar cu bârne din lemn, pentru a capta apa caldă ce izvora la temperatura constantă de aproximativ 24-26°C.

Primele încercări timide de amenajare au apărut abia în prima jumătate a secolului al XIX-lea, sub impulsul unor nobili locali precum membrii familiei Nevery sau contele Cristian Waldstein. În acea epocă, accesul era anevoios, drumul de la Sebiș se străbătea greu cu căruța prin noroaie, iar „băile” funcționau în cabine rudimentare de lemn.

Adevărata naștere a stațiunii moderne este marcată însă de anul 1886, când Ministerul de Interne de la Budapesta îi conferă oficial titlul de „stațiune balneară”. Câțiva ani mai târziu, domeniul intră în proprietatea contelui Frigyes Wenckheim, moment care declanșează o veritabilă epocă de aur. Acesta, construiește calea ferată cu ecartament îngust Sebiș-Moneasa, facilitând afluxul rapid al turiștilor, înlocuiește vechile barăci cu edificii fastuoase, printre care un pavilion central de 80 de metri lungime, dotat cu bazine placate cu celebra marmură roșie extrasă local, saloane și cazinouri.

În aceeași perioada, Czárán Gyula trasează primele alei ale parcului și poteci turistice prin pădurile din jur, punând bazele drumețiilor organizate. Moneasa devine rapid o destinație de lux preferată de înalta societate din Imperiu și din Arad, recunoscută în întreaga Europă pentru proprietățile apelor sale și aerul puternic ionizat.

După Marea Unire, domeniul din Moneasa, care aparținuse familiei contelui Wenckheim, a fost preluat de statul român. Pădurile și terenurile agricole au fost parțial redistribuite comunităților locale sau au trecut în administrarea Regiei Autonome a Pădurilor Statului. Instalațiile balneare, vilele, hotelurile și izvoarele au rămas în proprietatea statului, însă administrarea lor efectivă a fost concesionată. Stațiunea își capătă acum renumele ce ”Perla Apusenilor” și protipendata Ardealului (și nu numai) vine regulat aici.

În timpul comunismului, Moneasa a trecut prin cea mai radicală transformare din istoria sa, schimbându-și complet identitatea: devine un centru balnear de masă important, destinat în special persoanelor care făceau cure de tratament. Accesul se făcea aproape exclusiv prin bilete de tratament subvenționate, distribuite prin intermediul sindicatelor. Se construiesc hoteluri mari, cu baze de tratament integrate.

După Revoluție, urmează anii dificili ai tranziției. O parte din fostele clădiri ale stațiunii nu reușesc să treacă peste acest episod și devin ruine. Este cazul Salonului de Cură Gyogyterem, adevărata inimă istorică și piesa centrală în jurul căreia Moneasa s-a transformat dintr-un simplu cătun cu ape calde într-o stațiune de rang european. Construit în perioada 1891–1896, salonul era o clădire monumentala de 80 de metri lungime, concepută să rivalizeze cu marile sanatorii de hidroterapie din Budapesta sau Viena. În timpul comunismului, construcția este denumită ”Vila Nufărul” după lacul din apropiere unde în 1971 doi localnici au adus primii nuferi termali de la Băile 1 Mai (Oradea). În anii 90 clădirea se degradează și azi se mai păstrează doar frontonul care amintește de gloria de odinioară.

Îm schimb, alte construcții au mai mult noroc. Ele sunt privatizate și capătă o nouă viață. Este cazul celor două construcții aflate una lângă alta, respectiv

Hotelul Parc Moneasa și Vila Cerbul Albastru

Hotelul Parc, cel care ne-a fost gazdă, a fost privatizat și, în anii 2000, complexul a fost supus unor lucrări de amploare de consolidare și modernizare.

A fost readus la standarde moderne de cazare, păstrându-și baza de tratament cu apă termală, dar adăugând facilități moderne de SPA (saune, jacuzzi, piscină acoperită, sală de gimnastică).

Mangerul complexului ne-a mărturisit că a decis să nu se mai bazeze exclusiv pe turismul balnear, pentru că este convins că zona are mult mai mult de oferit. De aceea, a renunțat la contractul cu Casa de Pensii și a introdus complexul în circuitul turistic al agențiilor.

Alături de acest hotel se află Vila Cerbul Albastru, cunoscută în trecut sub numele de Vila Magnolia, Reabilitată complet vila, care i-a aparținut odinioară contelui Frigyes Wenckheim, a fost readusă la viață ca un spațiu de cazare de tip boutique, ce îmbină cu rafinament nostalgia stilului austriac și interbelic cu confortul modern.

Dar ceea ce face ca un week end la Moneasa să fie special este faptul că aici te poți bucura de…

O altfel de experiență culinară

Tipul de turism bazat pe all-inclusiv pare deja depășit. Au apus anii în care românii făceau din bufetul suedez principalul reper al unei vacanțe reușite. Totuși, a lăsa în urmă excesul nu înseamnă să uităm de gust: gastronomia rămâne, în definitiv, una dintre cele mai frumoase forme de a descoperi un loc. De aceea, la Hotel Parc Moneasa a fost introdus un concept pe care bucătăria occidentală l-a preluat din bucătăria asiatică – live cookingul.

Managerul resortului spunea că și-a dorit să ofere clienților acest gen de experiență culinară în primul rând pentru a le oferi clienților posibilitatea de a vedea cum se prepară bucatele. Spectacolul gătitului sub ochii tăi sporește responsabilizarea echipei din bucătărie și transformă fiecare masă într-o experiență interactivă. Însă la Hotel Parc Moneasa, pachetul de tip all-inclusive nu se oprește la simplul spectacol culinar, ci propune o adevărată călătorie senzorială. Astfel, fiecare zi din weekend aduce un registru gastronomic complet diferit.

Se începe cu preparate tradiționale – mămăliguță caldă, unt, smântână proaspătă și brânză sărată, alături de pomana porcului și slănină. Asta ca aperitiv.

Ca fel principal am avut de ales între copănele rumenite la jar, felii de friptură de porc și mici. La final, pour la bonne bouche, s-a servit rață la smoker.

Pentru a diversifica oferta, zilele următoare am putut servi un meniu construit în cea mai mare parte în stil mediteranean – scoici și creveți gătiți în felurite moduri, paste delicioase, măsline pane crocante, pizza coaptă pe vatră, dar și burgeri gourmet.

Pentru o notă fresh, sunt oferite combinații răcoritoare de brânzeturi fine cu pepene roșu și portocale.

Punctul culminant al acestei experiențe îl reprezintă fripturile pregătite la temperatură scăzută (slow cooking) — rasolul fraged de vită și piciorul de berbecuț.

Într-un cuvânt, un adevărat festin. De remarcat faptul că pachetul de week end care cuprinde tot ce v-am spus până acum (de fapt, chiar mai mult, pentru că mâncarea este mult mai variată) costă 850 de lei de persoană.

Dar, experiența de la Moneasa nu se reduce doar la gastronomie și la piscină. Zona oferă prilejuri de petrecere a timpului liber, așa că am profitat pentru a face câteva…

Excursii și plimbări prin apropiere

Stațiunea Moneasa se află într-un cadru natural aparte. Este situată într-o depresiune munților Codru-Moma (subdiviziune a Apusenilor), find străbătută de râul Moneasa și străjuită de culmi împădurite care o protejează de vânturile puternice și de fluctuațiile extreme de temperatură. De aceea, am făcut o drumeție spre

Acestea sunt doar o parte dintre atracțiile zonei. Ne-au mai rămas de vizitat, Cetatea Dezna (atestată documentar în anul 1318 și pare a sistemului defensiv al Transilvaniei din secolele XVI-XVII), ruinele cuptorului de topit fier construit în jurul anilor 1860, când Moneasa este un important centru metalurgic sau cariera de marmură.

Este un semn că trebuie să revenim în zonă, unde mai sunt multe lucruri de vizitat și experiențe de trăit.

#prinARAD2026 este un eveniment organizat de Daniel Scridon și Călin Bobora susținut de Hotel Parc Moneasa

Cristi Nedelcu