Povestiri de cuplu
Cea mai recentă premieră a Naționalului Craiovean este spectacolul ”Monstrul nisipurilor” după un text scris de Székely Csaba, în regia Irinei Crăița Mândră. Proiectul care a dus la montarea spectacolului a câștigat Concursul pentru Tineri Regizori și Scenografi Români, ediția a VII-a, 2016, al TNC.
La început, piesa pare o colecție de momente comic-absurde din cupluri disfuncționale, ceva între Eurgen Ionescu din ”Englezește fără profesor” și Simona Tache (& Mihai Radu) din ”Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut”. Încet-încet, lucrurile se leagă altfel și înțelegi că toate aceste momente au legătură între ele, ca într-un puzzle pe care spectatorul este invitat să îl rezolve cu fiecare moment al spectacolului. Este cam același mecanism pe care Cristian Mungiu îl aplicase în scenariul filmului ”Occident” și care funcționează atunci când înțelegi că fiecare moment este mai mult de atât și face parte dintr-un ansamblu pe care tu, spectator, trebuie să îl recompui repoziționându-l în ordinea temporală firească. Sunt opt personaje care se (re)combină în triunghiuri sau alte figuri geometrice amoroase, toate având ca principal motor imposibilitatea comunicării pe toate planurile – de la comunicarea verbală, până la cea sexuală sau emoțională. Principala calitate a textului lui Székely Csaba este credibilitatea.
Situațiile și replicile sunt credibile și țin spectatorul conectat la ceea ce se întâmplă pe scenă, chiar atunci când piesa a părăsit tărâmul banalului conjugal și ajunge în zona macabrului sau a povestirilor orientale. Regia semnată de Irina Crăița-Mândră nu adaugă prea multă plusvaloare spectacolului, dar, pe de altă parte, nici nu obturează prea mult textul. Spațiul teatral este decupat, grație scenografiei minimale, dar sugestive, realizateă de Cezarina Iulia Popescu, astfel încât secvențele să se deruleze în ritm alert. Acesta este, de altfel, principalul atu al regiei Irinei Crăița Mândră – ritmul care ține spectatorul în priză, oferindu-i totuși posibilitatea să construiască în minte arhitectura temporală corectă a întâmplărilor.
În plus, regizoarea se bazează mult pe actori. Spectacolul este genul de montare în care performanța actorilor subordonează actul regizoral și nu invers (cum este, de multe ori, cazul lui Silviu Purcărete). Iar din trupa tinerilor actori craioveni se distanțează, fără îndoială, Iulia Colan. Ea schimbă cu lejeritate registrele total opuse pe care le presupune personajul. De la o repetitivitatea mecanică a replicilor, care ne duce cu gândul la scene din ”Cântăreața cheală”, până la pasiunea intensă, sau la căutarea obsesivă a fidelității, personajul Iuliei Colan reușește să facă să graviteze în jurul lui toate celelalte personaje.
Personajul masculin care ar trebui să ai aibă aceeași greutate în economia piesei este cel al lui Claudiu Mihail – bărbatul care are o serie de aventuri și pare incapabil de empatie cu femeile, vom descoperi apoi ca urmare a unei relații defectuoase cu propria mamă. O mamă (Raluca Păun) care poate fi și o judecătoare dură, care își pune propriile frustrări în deciziile din sala de judecată, dar care poate juca și rolul de narator al unei povești ce pare o reinterpetare a lui Borges din ”1001 de nopți”. De asemenea Ioana Florentina Manciu, Romaniţa Ionescu, Alina Mangra , Cătălin Vieru , Ştefan Cepoi și Marian Politic construiesc personaje/cupluri disfuncționale care aduc diverse variante ale imposibilității de a comunica. De altfel, tema generală a spectacolui este lipsa de empatie a personajelor care se ceartă, ce împacă, fac sex, dar sunt incapabile de emoție profundă și apropiere de celălalt.
Un spectacol bun, pe o temă de actualitate – eșecul în cuplu – ale cărui reușite sunt mai curând textul și interpretarea actorilor, decât viziunea regizorală.
Cristi Nedelcu
0 comentarii