Listening to jazz now, I’m happy

Publicat de CristiNedelcu pe

Listening to jazz now, I’m happy

sun shining outside like it was my lifetime achievement award.

Așa începe un poem al scriitorului chicano-american Jimmy Santiago Baca. Într-adevăr, jazzul aduce bucurie și transmite un puternic sentiment de libertate. Poate părea paradoxal, având în vedere că originea lui este în muzica foștilor sclavi. Sau poate tocmai de aceea.

Cea de-a treia ediție a Craiova Jazz Festival a oferit publicului craiovean ocazia de a se întâlni cu această muzică și cu energia pe care o atrage.

Din cele patru concerte, eu am reușit să ajung la două, dar a fost suficient încât să îmi doresc să nu ratez ediția viitoare. De data aceasta concertele s-au desfășurat în Sala Filarmonicii, deși poate nu ar fi fost lipsit de interes ca în program să fi fost cuprinse și câteva recitaluri în cluburi, pentru că jazzul nu poate fi rupt de club.

Primul concert la care am fost a adus pe scenă bandul Ayra Jazz. Concertul a început într-o notă mai reținută, atât din partea publicului, cât și a formației. Poate și faptul că se desfășura pe scena unei filarmonici a fost de natură să inhibe publicul. Apoi, lucrurile au început să se dezmorțească, în special ca urmare a prestației solistului de la saxofon și a celui de la tobe. De altfel, ”dialogul” dintre pian și tobe a fost unul dintre momentele de mare impact.


ayra1.jpg

Ayra Jazz Band. Foto – Adrian Sora

Și varianta jazz a melodiei ”Mociriță cu trifoi” a fost gustată de public, semn că jazzul poate găsi resurse nebănuite, inclusiv în zona de folclor. (Apropo, am căutat ce înseamnă cuvântul ”mociriță” și am găsit cu greu doar explicația pentru ” mocíră” – Loc mlăștinos, noroios; mocirlă – din maghiarul ”mocsár”).

Concertul s-a încheiat în aplauzele publicului, care și-ar fi dorit ca seara să continue.

A doua seară, la concertul susținut de Ana Mardare, Nidia Moculescu și Tudy Zaharescu Jazz & Soul Project, lucrurile au stat cu totul diferit. Grație aplombului solistei Ana Mardare, publicul a fost antrenat prin primele clipe, astfel încât pe parcursul întregii seri lumea a cântat, a dansat, a aplaudat și s-a simțit așa cum trebuie să te simți la un concert de jazz, unde cuvântul de ordine este libertatea și buna dispoziție.

tudy

IAna Mardare, Nidia Moculescu și Tudy Zaharescu Jazz & Soul Project. Foto – Adrian Sora

Cântecele alese au fost dintre cele mai diverse – de la compoziții proprii ale lui Tudy Zaharescu, până la piese din repertoriul lui James Brown sau Whitney Houston.

După cum am spus, am văzut doar două dintre cele patru concerte ale Festivalului de acest. Am lipsit de la deschidere și de la închidere, și regret acest lucru, pentru că sunt convins că și acestea s-au ridicat la nivelul celorlalte.

La fel de convins sunt de faptul că Festivalul de Jazz este un câștig pentru peisajul cultural al Craiovei și că merită să veniți să vedeți edițiile viitoare.

Cristi Nedelcu


0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *