Jurnal de minivacanță (4)
Bratislava
După Viena și Budapesta, Bratislava pare un oraș de provincie. Este și greu să fie altfel, din moment ce se află la doar 60 de kilometri de Viena. Cele două orașe sunt deținătoarele unui record mondial fiind cele mai apropiate capitale de state.
De-a lungul istoriei sale Bratislava s-a dezvoltat în umbra capitalei imperiale și, dacă nu ar fi fost capriciile istoriei care să le plaseze nu doar în țări diferite, ci în lumi diferite de o parte și alta a Cortinei de Fier, poate s-ar fi contopit într-o singură aglomerare urbană.
Orașul are alura și aerul orașelor transilvănene și este un fel de combinație între Sibiu și Sighișoara – clădiri frumoase, străzi înguste, pietruite, care urcă șerpuind și peste care casele se unesc în arcade.
Două sunt obiectivele turistice importante – Catedrala Incoronarii și sediul veci al Primăriei.Catedrala a fost ridicată în jurul anului 1000 de regele maghiar Ștefan I și ar fi rămas una dintre multele lăcașuri de acest fel din Regatul Ungar, dacă la 1526, turcii nu ar fi ocupat mare parte din Ungaria.Bratislava a rămas cel mai important oraș din zona neocupată, iar ceremoniile de încoronare a regilor s-au mutat aici. Și după ce austriecii i-au izgonit pe turci, catedrala din Bratislava a rămas locul de încoronare al suveranilor Imperiului Habsburgic. Chiar și Maria Tereza a primit aici coroana imperială.
Abia la mijlocul secolului XIX locul ceremoniei a fost mutat din nou în Ungaria. Catedrala a rămas însă să fie numită a Incoronării iar în prezent, în fiecare an, aici are loc o reconstituire a uneia dintre încoronările imperiale.Vechea clădire a Primăriei datează din secolul XII și de-a lungul timpului au fost făcute mai multe lucrări de extindere în diferite stiluri – gotic, romanic sau renascentist.
Acum clădirea adăpostește un muzeu, iar curtea interioară găzduiește frecvent târguri și expoziții.Evident că acum se desfășura un Târg de Crăciun care cuprindea și o expoziție de brazi împodobiți.
Și pentru că vorbim despre Târgul de Crăciun, cel din Bratislava diferă în mod fundamental de cele din Austria prin faptul că 80% din tonete sunt cu mâncare și bautură. Slovacii par, din acest punct de vedere, mai apropiați de români decât de austrieci sau unguri.
De altfel orașul este plin de cafenele, restaurante sau mici localuri de unde poți și sa îți cumperi suveniruri (la fel de scumpe ca în Viena) sau poți să bei un ceai sau o ciocolată caldă.
Seara, străzile orașului sunt pline, iar atmosfera este boemă și plăcută.
Iar la Turnul lui Mihail, pe unde se face întrarea în centrul vechi răsunau colinde
Cristi Nedelcu