Jurnal de minivacanță (1)
Budapesta
Am mai fost în Budapesta, dar orașul merită vizitat ori de câte ori ai posibilitatea, pentru că are multe de oferit.Prin urmare popasul de o zi în drumul spre Viena a fost prilejul de a îmi respecta promisiunea făcută când plecam data trecută de aici – de a reveni. Acum am vizitat partea de oraș construită cu prilejul aniversării unui mileniu de când maghiarii s-au așezat în Câmpia Panoniei (896).Anul 1896 a fost, așadar, pentru maghiari un prilej de a arăta că știu să își celebreze istoria. Cam cum a fost la noi centenarul Marii Uniri. Numai că, în loc să facă parade militare și petreceri cu mici și bere, ei s-au apucat de construit.A fost aleasă o zonă mlăștinoasă a Budapestei și acolo au ridicat statui, clădiri, muzee, complexe muzeale.
Piața Eroilor este dominată de Monumentul Mileniului, un ansamblu statuar care îi înfățișează pe cei mai importanți regi maghiari din istorie, în frunte cu Arpad, cel de al cărui nume este legată creștinarea ungurilor și așezarea lor în Panonia.
Statuile sunt impunătoare și, deși mie mi se pare că seamănă mai curând cu Nazgûlii din Stăpânul Inelelor, ele impresionează privitorul și transmit ceva din măreția pe care ungurii și-o revendică atunci când vorbesc despre istoria lor.Printre acești regi pe care ei îi consideră ai lor se numără și Iancu de Hunedoara și Matei Corvin pe care noi îi consideram a fi ai noștri.Că așa este istoria pe aici – amestecată.
Din fosta mlaștină o parte a fost transformată în lac de agrement. Iarna este înghețat artificial și transformat într-un patinoar.
Părăsind Piața Eroilor se merge pe un pod către unul dintre cele mai frumoase ansambluri arhitectonice, în fapt o replică a Castelului Huniazilor.
Clădirea adăpostește acum Muzeul Agriculturii.
Nu departe a fost ridicat un complex balnear. De altfel, Budapesta stă pe un adevărat izvor de ape termale, încât în fiecare cartier sunt astfel de ansambluri.
Acesta este spectaculos prin detaliile arhitecturale, prin ancadramentele bogate și, mai ales, prin mozaicurile din interior.
Complexul balnear este modernizat fără ca acest lucru să afecteze câtuși de puțin valoarea sa istorică și arhitecturală.
Fără să vrei faci comparație cu ce se întâmplă cu Băile Herculane.
Plimbarea de seară în această parte a Budapestei s-a încheiat în această notă.
Mâine urmează ținta principală a călătoriei – Viena.
Cristi Nedelcu