Julius Caesar, spectacol al Teatrului Naţional Craiova

regia Peter Schneider

Traducerea: Lucia Verona și Horia Gîrbea, Decor: Adrian Damian, Costume: Cristina Milea

Coregrafie: Simona Deaconescu

Distribuţia

Adrian Andone (Iulius Caesar), Vlad Udrescu (Mark Antony), Claudiu Bleonţ (Brutus), Cătălin Vieru (Cassius), George Albert Costea (Casca), Gina Călinoiu (Portia), Gabriela Baciu (Calpurnia), Angel Rababoc (Messala), Claudiu Mihail (Titinius), Alex Calangiu (Pindarus/Lepidus), Tamara Popescu (Soothsayer), Eugen Titu (Artemidorus), Romaniţa Ionescu (Tv Anchor), Ştefan Cepoi (Octavius Caesar/Marullus), Nicolae Vicol (Flavius), David Didu (Lucius), Alexandru Dragomir (Lucius), Corina Druc (Cetățean), Andrei Nedelea (Cetățean), Luca Moșoiu (Cetățean)

“Noi făceam istorie, voi faceţi politică” spune unul dintre personajele din romanul “Întuneric la amiază” a lui Arthur Koestler, în ancheta din cursul unuia dintre procesele staliniste.  Jocul dintre istorie şi politică este, întordeauna, unul sângeros. Pornind de la această idee, Peter Schneider îşi aşteaptă spectatorii care vor vedea “Julius Caesar” cu proiecţia unei imense table de şah, cu două pătrate însângerate. Jocul se anunţă unul însângerat. Apoi, în scena de deschidere, Lucius, copilul din casa lui Brutus, se joacă cu o armă în timp ce pe ecranul din spate o armă de counter strike îi urmăreşte mişcările. Din nou joc, din nou moarte. Între aceste coordonate se va desfăşura întregul spectacol. O montare extrem de dinamică, în care multimedia este mai mult decât o susţinere, devine un personaj care joacă rolul corului, comentând şi întregind acţiunea. Triumful lui Caesar este tratat în stil de televiziune de ştiri cu breaking news-uri, care se vor repeta la fiecare schimbare de situaţie politică – destrămarea triumviratului, războiul civil, etc.  Este o ilustrare cât se poate de elocventă a teoriei lui Jan Kott – Shakespeare contemporanul nostru.  Julius Caesar este oricare dictator, de acum sau de oricând, iar drama romană cu trădări, jocuri de culise și personaje care își ascund faptele sub masca unor vorbe pompoase se regăsește în fiecare epocă.

Julius Caesar (Adrian Andone) după triumf

foto – Florin Chirea

Dincolo de elementele de multimedia care aduc piesa în contemporaneitate, montarea lui Peter Schneider este una dinamică și ceea ce privește spațiul de joc, a cărui structură se schimbă rapid grație unor elemente verticale mobile ce decupează scena în funcție de necesitățile dramaturgice. Decorul realizat de Adrian Damian și costumele ce poartă semnătura Cristinei Milea vin să întregească această imagine de societate militarizată lipsită de culoare și de nădejde. Totul are ritm – scena, muzica, fundalul, astfel încât avem senzația că timpul nu mai are răbdare cu eroii, și galopează spre un final tragic.

Piesa se intitulează Julius Caesar, dar, în realitate, personajul principal este Brutus. Caesar moare în prima scenă a actului III, iar piesa are V acte, deci peste jumătate din ea se desfăşoară după moartea lui Caesar. În plus, moartea lui Brutus este cea care pune capăt piesei, cu elogiile pe care i le aduc Marc Antoniu şi Octavian. Din întreaga drama romană (care va continua, de altfel, cu războiul dintre Marc Antoniu şi Octavian, până la moartea primului şi instaurarea imperiului), Shakespeare decupează doar fragmentul în care eroul principal este Brutus, cel care se alătură complotului din convingeri și nu din interes. Piesa devine astfel și o drama de idei în genul lui ”Danton” a lui Camil Petrescu.

Brutus este un om moral. O moralitate a la Robespierre, care îl duce la crimă. O spune chiar el la un moment dat, după ce vorbele sădite de Cassius în sufletul lui au dat roade. “Din parte-mi/ Temei n-am să-l dobor; mă-ndeamnă numai /Obştescul bine” (trad. Tudor Vianu,  II,1). Toate acestea ar fi presupus un interpret de forţă, care să facă spectatorul să simtă cum poate o virtute dusă la extrem se transformă în opusul ei. Din păcate Claudiu Bleonț nu reușește acest lucru, iar personajul său este mai curând tras după acțiunea piesei, decât să fie cel care o generează.

Brutus (Claudiu Bleonţ), după uciderea lui Caesar

foto – Florin Chirea

Adrian Andone realizează un Caesar marțial, sedus deja de puterea lui, pe care o iubește din ce în ce mai mult, dar care, în același timp, este slab și nestatornic. Acțiunile lui Caesar sunt cumva opusul sfaturilor pe care Sun Tzu le dădea războinicilor, care ar fi trebuit să se arate slabi când sunt puternici și puternici când sunt slabi.

Calpurnia(Gabriela Baciu) şi Caesar (Adrian Andone)

foto – Florin Chirea

În interpretarea lui Vlad Udrescu, Marc Antoniu este cel mai puternic personaj de pe scenă. Abil, oportunist, ştie să îi facă pe conjuraţi să creadă că nu au a se teme de el, pentru ca apoi, într-un magistral discurs public, să îi demaşte şi să întoarcă opinia publică împotriva lor. Vlad Udrescu ilustrează foarte bine toate aceste stări ale personajului, iar discursul pe care îl rosteşte după moartea lui Caesar în care repetă “dar Brutus este un om onorabil” de fiecare data când vrea să sublinieze crima lui Brutus, este unul dintre momentele de forţă ale spectacolului.

Marc Antoniu (Vlad Udrescu)

foto – Florin Chirea

Dintre rolurile secundare se cuvine a fi remarcată evoluția Ginei Călinoiu, Portia, soția lui Brutus, un amestec de fragilitate și putere ce fac din personaj unul remarcabil.

Spectacolul Julius Caesar este, în primul rând, un spectacol de regizor, care reușește să îmbine într-un ansamblu dinamic și coerent o poveste în care politica, trădarea și minciuna se îmbină într-un joc mortal ce, din păcate, nu pare a se sfârși niciodată.