Dintre toate piesele lui Moliere, ”Avarul” a fost cel mai des montată pe scena craioveană. Cel puțin așa am aflat din expoziția găzduită de foaierul Teatrului Național dedicată împlinirii a 400 de ani de la nașterea marelui dramaturg francez.

Prima reprezentație a avut loc în 1852, adică la doi ani de la înființarea teatrului craiovean, iar cea mai recentă fusese în 2004, în montarea lui László Bocsárdi cu Ilie Gheorghe în rol principal. De altfel, Ilie Gheorghe a primit atunci și Premiul UNITER pentru cel mai bun rol principal.

Spectacolul de acum este montat de Felix Alexa care a conceput un spectacol sobru, fără brizbizuri inutile.

Regizorul nu apelează la trucuri care să aducă spectacolul aproape de zilele noastre. În afara costumelor și a ”schimbului valutar” prin care a transformat cele 30.000 de livre din textul original în 500.000 de euro, în rest nimic nu trage în mod artificial piesa spre contemporaneitate. Nici nu este nevoie, pentru că textul rămâne actual și acum la mai bine de 350 de ani de la scriere. De altfel, povestea este chiar mai veche, pentru că Moliere nu a făcut altceva decât să reinterpreteze o temă veche pe care a preluat-o din piesa lui Plaut Aulularia (Ulcica). Dragostea patologică pentru bani este aceeași din antichitate și până acum.

Harpagonul lui Claudiu Bleonț este un personaj nu atât burlesc, cât grotesc.

Comicul pe care el se bazează în construcția personajului pendulează între Aristotel (”râdem de oamenii pe care îi considerăm inferiori nouă” ) și Bergson (”du mécanique plaqué sur du vivant”). Avariția îl duce în zona patologică iar, în final, îl rupe definitiv de realitate, purtându-l într-o lume complet imaginară.

În schimb, celelalte personaje se păstrează în zona comicului de caracter și de situație.

Cerasela Iosifescu (pețitoarea Frosine) este o apariție flamboaiantă care dinamizează spațiul de joc și electrizează celelalte personaje. Arsenalul de lingușeli și intrigi este etalat cu o naturalețe și vivacitate care atrag imediat simpatia publicului.

Costinela Ungureanu este o Elise mai curând hotărâtă decât supusă. Din acest punct de vedere personajul este adus aproape de sensibilitatea zilelor noastre, în care sunt la modă femeile voluntare.

Iulia Colan (Marianne) este opusul Elisei – un personaj care nu cutează să își susțină propriile păreri și care este mai curând o reflexie a acțiunilor celorlalți.

Alex Calangiu și Cătălin-Mihai Miculeasa sunt fiul (Cleante), respectiv intendentul (Valere) lui Harpagon. Fiecare alege alt mod de a face față tiraniei lui Harpagon – Cleante prin opoziție directă, Valere prin lingușire excesivă.

Cel mai suculent personaj secundar masculin este al lui Nicu Poghirc (Jaques) care trece cu aplomb de la un rol la altul, fie că este vorba despre bucătar, vizitiu sau turnător din răzbunare.

Angel Rababoc oferă relief unui personaj (Anselme) care în text este destul de anost și al cărui rost era de a potrivi toate piesele de puzzle. Rababoc reușește să îl pună în valoare, să capteze atenția publicului și să smulgă apaluze la scenă deschisă.

Unul dintre clișeele comentatorilor de fotbal este cel cu spectatorii care reprezintă ”cel de-al 12-lea jucător”. Chiar dacă risc să cad în același păcat, voi spune că scenografia a fost unul dintre actorii importanți ai spectacolului.

Andrada Chiriac taie spațiul de joc cu ajutorul unor ziduri/uși culisante, care obligă personajele la un adevărat slalom printre…. (și aici fiecare spectator poate adăuga ce crede el)

Din tavan coboară oglinzi care transformă spațiul de joc într-un labirint fără ieșire. Harpagon strigă în culmea furiei căutând hoțul, iar oglinzile îi răspund multiplicându-i chipul. Dar în oglindă nu se vede doar Harpagon. Undeva în spate se întezăresc și spectatorii.

Harpagon c’est nous!

La final, Harpagon rămâne singur în scaunul său. O lumină albastră îl învăluie, în timp ce el, în transă, aruncă în aer banii pe care nu îi are și pe care îi vede doar el.

Dacă până atunci se vorbise de euro, acum gândul îți fuge la cripto.

Peste imaginea lui Harpagon- Bleonț jucându-se cu averea lui imaginară, în mintea mea se suprapune cea a lui Harpagon-Ilie Gheorghe care se strecoară sub pâmânt cu banii lângă el. Două ipostaze ale aceleași boli eterne a omenirii.

Pentru că fie florini, fie galbeni, fie euro, fie cripto, banii trezesc de mii de ani aceleași obsesii.

Cristi Nedelcu