TOC TOC… Cine e?

Cea mai recentă premieră a Naționalului Craiovean a adus în fața publicului comedia TOC TOC.  Alegerea este una inspirată, pentru că, după o lungă întrerupere a întâlnirii dintre actori și public, o comedie era chiar necesară. Textul este scris de dramaturgul și actorul francez Laurent Baffie și a avut premiera în 2005. De atunci piesa a fost jucată în toată lumea și de fiecare dată a avut succes, iar în 2017 a fost ecranizată în Spania (filmul se găsește pe Netflix).

Umorul pe care se bazează piesa este total incorect din punct de vedere politic. Mai mulți pacienți, fiecare suferind de propria tulburare compulsivă, sunt nevoiți să îl aștepte pe un doctor psihiatru care întârzie la programare. Aceasta este premisa, iar efectele sunt date de inteacțiunea dintre personaje. De regulă umorul operează cu stereotipuri, iar cele ale personajelor nevrotice sunt printre cele mai ofertante.

Regizorul Alexandru Boureanu pornește de la această idee, și construiește spectacolul  astfel încât umorul să nu depășească granița de la care ar transforma gluma în sarcasm la adresa unor oameni care, de altfel, nu au nicio vină că au aceste probleme.

Spectacolul are un clou, care mie cel puțin mi s-a părut evident undeva pe la jumătate (nu pot să spun mai multe, pentru că aș da spoilere). Dar, chiar și așa situațiile își păstrează savoarea.

Distribuția contribuie din plin la reușita reprezentației.

Marian Politic face un rol remarcabil. Un personaj care suferă de sindromul Tourette, pe care încearcă să îl controleze și, în același timp, vrea să păstreze unitatea grupului (pentru că, da, toți pacienții vor forma un grup care va evolua într-un mod interesant). Tourette este o afecțiune neurologică a cărei manifestare constă în ticuri ticuri vocale și musculare, inclusiv repetarea neașteptată a unor mișcări sau sunete. Mai mult, personajul respectiv, are o formă particulară a bolii (coprolalia), care îl face să pronunțe, în mod involuntar, obscenități. De aici se nasc o serie întreagă de situații comice, pe care Marian Politic le gestionează foarte bine, deoarece umorul în care se folosesc cuvinte vulgare este destul de greu de controlat pentru a cădea în obscen.

Costinela Ungureanu este, într-un fel, la polul opus. Personajul ei are un TOC aparent puțin ofertant – repetă de două ori orice cuvânt, sau replică. Cu toate astea, Costinela reușește, folosind mijloace minime, să obțină efecte comice puternice.

Raluca Păun este într-un emploi perfect, și conduce personajul cu dibăcie printre dorința de a scăpa de povara obsesiei de a verifica mereu câte ceva, și frica de a își recunoaște problema.

Romanița Ionescu este personajul pe care, aproape fiecare dintre noi l-a întâlnit în viața lui. Obsedată de curățenie, Blanche își transformă singură viața într-un calvar și blochează orice posibilă interacțiune cu cei din jur. Desigur, după experiența pandemiei, parcă gesturile lui Blanche nu mai sunt atât de deplasate cum le-a gândit autorul piesei.

Claudiu Mihai este un tânăr IT-sit obsedat de simetrie (cine a văzut serialul Monk, știe la ce mă refer) și aduce o anume ordine în interiorul grupului, pe care reușește să îl structureze și să îl facă să acționeze coerent.

Personajul lui Alex Calangiu este un melanj între Taxi Driver și Rain Man, cabotin, cu tendințe autoritare și genial când vine vorba despre calcule matematice.

În fine, Ramona Drăgulescu este asistenta doctorului, a cărei apariție periodică schimbă dinamica grupului de fiecare dată și le amintește pacienților că nu au libertatea de a face ce vor.

Toate aceste personaje interacționează de fiecare dată altfel, iar umorul de limbaj și de situație crează momente la care nu poți rămâne indiferent.

Prin urmare, mergeți la piesa TOC TOC. Merită să vă relaxați și cred că va fi unul dintre spectacolele cele mai apreciate ale acestei stagiuni.

Cristi Nedelcu