Spectacole semnate de Andrei Șerban, Radu Afrim și Alexandru Dabija la Festivalul de la Pitești
De peste două decenii, Piteștiul găzduiește un festival rezervat teatrului de studio. Este genul care se pretează cel mai bine teatrului experimental, pentru că este flexibil atât ca spațiu, cât și ca distribuție. De-a lungul istoriei teatrale, mari spectacole s-au născut în creuzetul unor astfel de experimente de studio.
De câțiva ani, Festivalul de la Pitești a căpătat o anvergură pe care nu o avuse până atunci. Nu doar pentru că a devenit internațional, ci și pentru că aduce în fața spectatorilor cele mai importante spectacole de studio și experimentale din România.
Ediția de anul acesta, care va debuta la 1 noiembrie se înscrie în aceeași notă și propune montări semnate de mari nume ale teatrului românesc.
Astfel, spectatorii de la Pitești vor putea urmări ”Pescărușul”, montat de Andrei Șerban la Unteatru, un spectacol minimalist, în care decorurile lipsesc cu desăvârșire, totul fiind concentrat pe interpretarea actorilor.
Alexandru Dabija propune o savuroasă reinterpretare a piesei în trei acte de Vasile Alecsandri. „Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i Salba Dracului”, în spectacolul ”Salba dracului” pus în scenă de trupa de la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi.
Radu Afrim, unul dintre cei mai provocatori regizori ai momentului vine la Pitești cu un spectacol căruia îi semnează scenariul și regia ”Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu tine”, montat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.
Sunt doar câteva dintre spectacolele unui festival care se anunță unul de excepție. Iată și programul întregului festival.
Cristi Nedelcu
TEATRUL ”ALEXANDRU DAVILA” PITEȘTI
FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL TEATRULUI DE STUDIO ȘI DE FORME NOI
Ediția A XXIII-a, Pitești
PROGRAM
VINERI, 01 NOIEMBRIE
ORA 17.30, Sala Studio ”Liviu Ciulei”
”AI MEI ERAU SUPER”, regia Cristian Ban – Teatrul ”Ioan Slavici” Arad
ORA 19.00, Sala Mare
”FAMILIA ADDAMS”, regia Răzvan Mazilu – Teatrul pentru copii și adolescenți ”Excelsior” București
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE
ORA 19.00, Sala Mare
”LEGĂTURI PRIMEJDIOASE”, regia Cristi Juncu – Teatrul Mic București
DUMINICĂ, 03 NOIEMBRIE
ORA 17.30, Sala Studio ”Liviu Ciulei”
”BEFORE BREAKFAST”, regia Andreea și Andrei Grosu – Teatrul ”Maria Filotti”, Brăila
ORA 19.00, Sala Mare
”O LECȚIE DE BUNE MANIERE”, regia Alexandru Berceanu – Teatrul Evreiesc de Stat București
LUNI, 04 NOIEMBRIE
ORA 17.30, Sala Studio ”Liviu Ciulei”
”HUNT FOR STALIN”, regia Hakob Kazanchyan Erevan / Republica Armenia
ORA 19.00, Sala Mare
”GRANIȚA”, regia Radu Ghilaș – Teatrul ”Mikola Kulish” Herson / Ucraina
MARȚI, 05 NOIEMBRIE
ORA 17.30, Sala Studio ”Liviu Ciulei”
”PESCĂRUȘUL”, regia Andrei Șerban – Teatrul ”Unteatru” București
ORA 19.00, Sala Mare
”LASĂ-MĂ SĂ INTRU!”, regia Vlad Cristache – Teatrul de Stat Constanța
MIERCURI, 06 NOIEMBRIE
ORA 17.30, Sala Studio ”Liviu Ciulei”
”EINE KLEINE NACHTMUSIK”, regia Gigi Căciuleanu – Teatrul ”Unteatru” București
ORA 19.00, Sala Mare
”SALBA DRACULUI”, regia Alexandru Dabija – Teatrul ”Fani Tardini” Galați
ORA 18.00, Curtea de Argeș
”100 DE MINUTE DE LIBERTATE”, regia Bogdan Sărăten – Teatrul Național Satiricus ”Ion Luca Caragiale” Chișinău / Republica Moldova
JOI, 07 NOIEMBRIE
ORA 17.30, Sala Studio ”Liviu Ciulei”
”POVESTEA PĂSĂRII FĂRĂ CUIB ”, regia Iris Spiridon – Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” Iași
ORA 19.00, Sala Mare
”SUB FIECARE PAS E O MINĂ NEEXPLODATĂ DINTR-UN RĂZBOI NETERMINAT CU TINE”, regia Radu Afrim – Teatrul Tineretului Piatra Neamț
VINERI, 08 NOIEMBRIE
ORA 17.30, Sala Studio ”Liviu Ciulei”
”A HOME FOR SHEEP AND DREAMS” – Teatrul ”Maxim Gorki” / Studio Я Berlin, Teatrul ”Neumarkt” Zurich în parteneriat cu Organizația culturală de artă contemporană alternativă ”36 Monkeys” Sofia / Bulgaria
ORA 19.00, Sala Mare
”FANIA FENELON”, regia Alexander Hausvater – Teatrul ”Alexandru Davila” Pitești
SÂMBĂTĂ, 09 NOIEMBRIE
ORA 17.30, Sala Studio ”Liviu Ciulei”
”LIMITE”, regia Radu Apostol – Centrul educațional de teatru ”Replika” București
ORA 19.00, Sala Mare
”SAM SAU INTRODUCERE ÎN VIAȚA DE FAMILIE”, regia Laszlo Bocsardi – Teatrul ”Tamasi Aron” Sf. Gheorghe
DUMINICĂ, 10 NOIEMBRIE
ORA 19.00 , Sala Mare
”RECONSTITUIREA UNEI VIEȚI. MIHĂIȚĂ” – ONE-MAN SHOW GEORGE MIHĂIȚA – Teatrul de Comedie BucureștI
Selecționer LUDMILA PATLANJOGLU
0 comentarii