Caricatura de salon…. rezon!
Cu ceva întârziere am văzut de-a VIII-a ediţie a Salonului Internațional de Caricatură „Nicolae Petrescu-Găină” eveniment care păstrează Bănia în prim planul caricaturii din România şi asta graţie craioveanului Gabriel Bratu, unul dintre decanii de vârstă ai caricaturii din România, a cărui încăpăţânare a făcut posibil salonul. Găzduit de Muzeul Olteniei evenimentul s-a bucurat de o participare extrem de numeroasă, juriul selecţionând 130 de lucrări realizate de artiști din 15 țări din Europa, America și Asia din cele peste 230 trimise. Au fost acordate şapte premii, dar nu mă voi referi la ele, pentru că eu consider că valoarea salonului este dată nu de premii ci de privirea de ansamblu asupra caricaturii mondiale pe care o oferă.
Lucrările pot fi clasificate în trei mari categorii – caricaturi, portrete şi grafică. Caricaturile cele mai numeroase sunt politice, pentru că viaţa publică oferă cele mai multe subiecte de satiră şi conţine cele mai multe stereotipuri ce generează umor. Fie că vorbim despre relaţia dintre putere şi cetăţean (relaţie în care intră şi a patra putere) aşa cum este în cazul desenelor lui Aurelian Iulius Şuţă,
sau despre devoalarea adevărului din spatele unor scene ce zilnic ne sunt livrate sub o altă formă, aşa cum face Duartte (Brazilia)
desenele din această categorie mizează pe relaţia dintre aparenţă şi esenţă, pe care o exploatează la maxim.
Dacă este să facem un inventar, cel mai satirizat defect uman este ipocrizia, poate şi pentru că tema măştii este una dintre cele mai prolifice pentru caricatură. Prin urmare, nu este de mirare că şi în acest salon vom regăsi mai multe lucrări care fructifică acest motiv. Este cazul desenelor lui Toso Borikovici, sau Mihai Ignat, ca să amintim doar doi dintre ei.
Tot despre diferenţa aparenţă/realiate vorbesc şi australianul Louis Pol sau Heibat Ahmadi din Kahastan.
După cum era de aşteptat, cazul Charlie Hebdo nu putea lipsi pentru că tragedia de la începutul anului a redesenat modul în care caricatura se raportează la lume. Dincolo de celebra copertă „Tout este pardonne” de după atentate, sunt expuse mai multe serii de benzi desenate din celebra revistă.
Personal am fost impresionat de autoironia neagră a Catherinei Meurisse care sună ca un avertisment sumbru.
În aceeaşi serie a umorului ce exploatează stereotipurile legate de islam se situează şi desenul lui Marian Lupu care introduce şi o notă autohtonă.
Portretele reprezintă un segment important şi, dintre toate, eu le-am ales pe cele semnate de Marian Avramescu (deşi exagerările unor trăsături fac uneori modelele mai greu de recunoscut)
şi pe cele ale lui Valentin Chibrit cu un desen care duce spre şcoala lui Popas.
Şi pentru că vorbim despre maestrul portretului caricatură, Ştefan Popa Popas, să remarcăm faptul că este prezent în salon nu cu lucrările cu care ne-a obişnuit, ci cu mai multe colaje din genul pamfletului politic.
Tot în zona umorului politic ce exploatează nu moravurile individuale ci ceea ce am putea numi contextul general (un tip de caricatură politică ale cărei tradiţii vin de la începuturile acestui gen) se înscriu desenele unui Nicolae Ioniţă sau Yassel Bory Arcia (Cuba).
Grafica este şi ea bine reprezentată şi cu toate că se află la marginea genului, propune viziuni extrem de interesante, cum sunt lucrările lui Sergiu Grapă care îmbină suprarealismul lui Dali cu expresionismul lui Munch.
Salonul este unul bogat nu doar prin numărul mare de lucrări, ci şi prin genurile pe care le propune (ce acoperă întreg spectrul umorului pe care caricatura îl presupune) sau prin tehnicile şi stilurile abordate .
Eclectic, pestriţ, îmbinând umorul cu sarcasmul şi ironia Salonul Internațional de Caricatură „Nicolae Petrescu-Găină” oferă o panoramă a râsu-plânsului în lumea contemporană.
0 comentarii