Nopți cu umbre și lumini

Spectacolul pe care Teatrul Național din Craiova l-a prezentat în festival a fost o adevărată provocare. Intitulat ”Nopți ateniene” spectacolul este compus din cele două piese ale lui Shakespeare care se petrec în Atena Antică – “Timon din Atena” și “Visul unei nopți de vară”. Pe parcursul a trei ore și jumătate, spectatorii au putut pătrunde într-un spațiu magic, într-o lume a viselor în care coșmarul și feeria se succed trecând spectatorul prin stări contradictorii, chiar opuse.

Pariul pe care regizorul spectacolului îl propune este unul destul de riscant, chiar dacă își trage seva dintr-o străveche formulă din Grecia Antică, în care reprezentanțiile erau grupate trei tragedii și o comedie. Spiritul uman se pare că are nevoie de o astfel de trecere de la tragic la comic. De altfel provocarea pare să fie cuvântul de ordine pentru regizorul Charles Chemin. El a cunoscut trupa craioveană în timpul montării spectacolului cu ”Rinocerii”, fiind parte din echipa lui Robert Wilson. Chemin are o colaborare mai veche cu Wilson, dar a dezvoltat și proiecte mai puțin obișnuite, cum ar fi piesa 20 silences, bazată pe cercetările sale de la NASA, care au avut ca temă visele astronauților. Așadar, visul este pentru regizor o constantă a căutărilor sale teatrale și acest lucru își pune amprenta pe spectacolul de la Craiova.

Spectacolul începe cu partea întunecată – Timon din Atena. Povestea unui om care cunoaște mărirea și decăderea, care trăiește extremele unei vieți și, în fiecare se aruncă la fel –  cu voluptate și trăind sentimentele până la capăt.

Nopți ateniene – Timon. Foto – Florin Chirea

Cea de-a doua parte este una a exuberabței, dar o exuberanță care se desfășoară sub pecetea nopții, a umbrelor și a magiei. Dacă Timon, este un spectacol mai curând static, Visul este unul dinamic. În primul rând spațiul este practic dinamitat. Se joacă pe scenă, în foaier, chiar într-un spațiul exterior teatrului, în sală, din nou pe scenă. Pe scenă, decorul rămâne în mare parte același de la finalul lui Timon. O lună imensă care pornește din primul pătrar și ajunge la final, lună plină, domină toată atmosfera. Pământul în care Timon a fost îngropat a rămas, dar s-a transformat în poiana în care oameni, zâne și spiriduși își influențează unul altuia destinul într-o adevărată sarabandă a iubirii și magiei. Pe ruinele lumii bolnave de ură s-a clădit o alta, a feeriei.

Nopți ateniene. Visul unei nopți de vară. Foto – Florin Chirea

Energia și bucuria cu care se termină Visul unei nopți de vară, estompează emoțiile pe care le transmite prima parte. De fapt acest lucru este unul asumat de regizor în momentul în care alătură cele două spectacole.

Scenografia joacă un rol cheie în ambele părți ale spectacolului. În prima parte, Adrian Damian, gândește un spațiu care începe prin a fi luminos și larg și sfârșește prin a fi întunecos și apăsător. Un spațiu care se contractă la propriu și care îl îngroapă pe erou. Întunericul cu care se termină prima parte se va metamorfoza în noaptea miracolelor din a doua parte, în care nu spațiul este cel care se modifică, ci lumina. Luna imensă care crește pe tot parcursul spectacolului și care pare a fi principalul motor al nebuniei de pe scenă.

Din punct de vedere actoricesc, spectacolul este, de asemenea, dezechilibrat. Prima parte este susținută de prestația lui Cladiu Bleonț, care gestionează cu finețe trecerea personajului său de la o extremă la alta. De altfel, din întreg spectacolul Timon, rămâne întrebarea – cum poate un om să fie atât de bun și generos, pentru ca apoi să devină atât de mizantrop. Iar Bleonț reușește să facă această dilemă să persiste în memoria spectatorului. Cea de-a doua parte este mult mai echilibrată, în special pentru că aici accentul cade pe actori. Este pe de o parte cvartetul Iulia Colan (Hermia)/ Cătălin Miculeasa (Demetrius)/ Costinela Ungureanu (Hélène)/ Cătălin Vieru (Lysandre) ale căror suferințe din dragoste oscilează între sublim și ridicol, și stârnesc fie râsete, fie compasiune. Apoi este echipa de meșteșugari care se încăpățânează să fie și actori, din care se desprinde Raluca Păun, cu un umor extrem de tușat, aproape de grotesc, pe care de altfel îl și atinge, în momentul în care personajul este transformat în măgar. În fine sunt cuplurile Sorin Leoveanu (Oberon) – Iulia Lazăr (Titania) și Adrian Andone (Thésee)/ Monica Ardeleanu (Hippolyte) primul oferind stropul de magie, iar al doilea de echilibru. Tot acest amestec este bine dozat, într-un ritm de energie care crește progresiv, până la finalul care este unul aproape de show, în care publicul (de altfel implicat de câteva ori pe parcursul spectacolului, fie direct, fie în mod fals) devine punctul central.

Nopți ateniene. Visul unei nopți de vară. Foto – Florin Chirea

Un spectacol fabulos, plin de energie, ușor inegal, care face ca partea a doua mai dinamică și mai efervescentă să pună în umbră prima parte. Dar așa sunt nopțile, cu umbre și lumini.

Cristi Nedelcu