Interviu cu Mihai Măniuțiu, regizorul spectacolului ”Aias. Eseu despre demență”

Stagiunea Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova s-a deschis cu premiera ”Aias. Eseu despre demență”. Un spectacol realizat de Mihai Măniuțiu, pornind de la textul lui Sofocle, pe care Anca Mănuțiu l-a modificat substanțial. Un spectacol de o factură aparte, în care textul este redus la minim, iar ideile teatrale (multe și, uneori, prolixe) sunt exprimate, în cea mai mare parte, prin mișcare. Teatrul coregrafic este mai puțin întâlnit la noi și, de aceea, spectacolul lui Măniuțiu supune actorii unui efort considerabil nu doar fizic, ci și de coordonare, iar spectatorii unui efort de descifrare și interpretare al mesajelor. Interviul următor a fost realizat ”la cald” la doar câteva minute după ce aplauzele se stinseseră.

Domnule Mănuțiu, de ce ați optat pentru formula acesta de teatru dans?

De fiecare dată când montez un spectacol caut să fac ceva nou. În fiecare loc unde mă duc vreau să fac lucrurile altfel decât până atunci. Nu îmi place să mă repet în formulele pe care le folosesc și, așa cum spuneam mai demult, îmi place să debutez de fiecare dată. La Craiova, de exemplu, revin după 20 de ani. Prin urmare vreau să debutez din nou aici și am încercat să aduc o formulă nouă, care să îi provoace pe actori și să îi scoată din zona de confort.

scenă din ”Aias. Eseu despre demență” – foto Florin Chirea

Ultima dată ați pus în scenă Craiova ”Timon din Atena”, spectacol cu impact la vremea aceea. Cum ați găsit trupa actuală a teatrului craiovean față de cea de acum două decenii?

Am regăsit o parte dintre vechii actori dar și unii noi. O trupă în formă cu care am putut lucra foarte intens. Este o echipă foarte unită și a tras foarte tare, mai ales că i-am adus într-o formulă dificilă, aceea a teatrului coregrafic, a teatrului dans.

Cum ați ales textul? Este un proiect mai vechi al dumeavoastră, sau ceva la care v-ați gândit acum pentru colaborarea cu teatrul craiovean?

E un proiect vechi, la care mă gândesc de mult dar am așteptat să știu că este locul potrivit. Și, când am făcut audițiile, am spus că aici este locul nimerit să fac ”Aias. Eseu despre demență”, textul la care mă gândeam împreună cu soția mea de ceva timp. Ca urmare am ales Craiova pentru acest spectacol. Cu atât mai mult cu cât aici aveam și mijloacele și forța să pot susține un asemenea scenariu.

scenă din ”Aias. Eseu despre demență”. Foto – Albert Dobrin

După cum spunea soția dumneavostră la conferința de presă, ați lucrat mult pe textul lui Sofocle din care ați eliminat orice referire la zei.

 Da, am scos referirile la o mitologie la care publicul nu mai are acces. Am eliminat, cum ar veni, toate acele texte care au nevoie de note de subsol. Acestea sunt pentru lectură. Poți înțelege textele respective, doar dacă te duci și citești explicațiile. Așa că am eliminat notele de subsol. În felul acesta a rămas doar ceea ce e general valabil pentru firea umană.

Dar, făcând acest lucru, ați modificat mare parte din sensul textului. La antici unul dintre elementele principale era predestinarea, reprezentată chiar de zei. Oamenii erau doar jucării în mâinile lor. Aici era o mare sursă de tragism – lipsa posibilității oamenilor de a scăpa de propriul destin, de ceea ce decideau zeii.

Evident. Tocmai de acea l-am și intitulat ”Aias. Eseu despre demență”. Este un eseu în care am încercat să surprind ce este general valabil în natura umană, și a rămas neschimbat de mii de ani. Iar răul, înclinarea noastră spre război, spre distrugere face parte din noi, oricât am dori să negăm asta. Și nu se va sfârși niciodată. Vor fi perioade mai bune, perioade mai echilibrate, dar răul se poate întâmpla mereu. Asta am vrut să subliniez. Așa cum spune și textul ”Așteaptă-te oricând la orice”.

Spectacolul are multe imagini puternice și multe metafore teatrale. Vă așteptați ca publicul să le recepteze pe toate și mai ales să le descifreze în cheia în care le-ați gândit dumneavostră?

Mă aștept în primul rând să fie atras de ele. În momentul în care un spectacol întră în memoria unui spectator, descifrarea nu trebuie să fie instantanee. Dacă spectacolul farmecă și atrage este suficient ca fiecare să distileze și să își ia din el lucrurile de care are nevoie. Iar asta, evident, cere timp.

scenă din ”Aias. Eseu despre demență”. Foto – Albert Dobrin

Și va înțelege, poate, lucrurile diferit decât le-ați spus dvs.

Sigur că da. Fiecare spectator are filtrul lui, evident, și prin acest flitru va trece tot ceea ce reține din spectacol. În felul acesta el va descifra poate diferit față de intenția mea. Dar, pentru a se ajunge la această etapă, el trebuie să rețină spectacolul, să fie atras de el.

După premieră i-ați spus unuia dintre actori citându-l pe Alecsandri ”V-am dat un teatru, păstrați-l”. Sunteți genul de regizor, care după premieră nu mai intervine pe spectacol?

 Spectacolul așa rămâne cum este acum. Nu mai adaug nimic, nu mai scot nimic, nu mai schimb nimic. Odată cu premiera, pentru mine munca la un spectacol s-a încheiat.

Vă gândiți la un nou proiect, sau vă luați un răgaz să sedimentați emoțiile de la acesta?

 Nu, deja am în cap mai multe planuri. Am un proiect care va începe în ianuarie în Statele Unite. După aceea, voi continua la Nottara, la Teatrul din Galați și așa mai departe. Proiecte sunt multe, dar fiecare are momentul lui când va fi pus în practică.

Cristi Nedelcu