Is this the real life? Is this just fantasy?

Sunt versurile cu care începe unul dintre cele mai controversate cântece din toate timpurile – Bhoemian Rhapsody – care a spart multe dintre barierele muzicale de până atunci. Nu este de mirare că producătorii au ales acest titlu pentru filmul care să îi celebreze pe Freddie Mercury și trupa Queen.

Bhoemian Rhapsody este un film care are capacitatea să te ducă într-un adevărat carusel emoțional și să te facă să simți cu adevărat ce a însemnat muzica celor de la Queen. Am văzut filmul după ce strânsesem câteva impresii și toate convergeau în jurul ideii că filmul este excepțional ca regie și grație interpretării excepționale a lui Rami Malek, dar care șchioapătă serios la capitolul regie. După ce l-am văzut, am înclinat să dau dreptate celor care au spus asta, sau măcar să recunosc că scenariul nu se ridică la nivelul regiei sau al prestației lui Rami Malek. Acesta ne face să înțelegem mult din ceea ce a însemnat Freddie Mercury prin gesturi sau priviri. Nu întotdeauna replicile îl ajută.

Spectatorul iese din sală bulversat în special grație muzicii, iar scena de final te face să simți aproape pe stadion, printre spectatorii care au avut șansa acelui concert unic.

Bhoemian Rapsody  m-a dus cu gândul la un alt film despre o legendă rock – The Doors al lui Oliver Stone cu Val Kilmer în rolul lui Jim Morrison. În ambele filme protagoniștii, Val Kilmer, respectiv Rami Malek fac roluri memorabile. Și, de asemenea, scenariștii ambelor filme și-au luat o serie de libertăți față de realitate pentru a sublinia ceea ce ei credeau că merită subliniat din caracterul personajului. Iar pentru unii scenariști/regizori filmul biografic nu trebuie neapărat să respecte cu strictețe acuratețea istorică a evenimentelor. Dacă în cazul filmului lui Oliver Stone aceste deviații de la adevărul istoric au provocat protestele celorlați membri ai trupei The Doors, în cazul filmului Bhoemian Rapsody , inventarea episodului în care Freddie Mercury părăsește trupa nu a avut urmări. Diferența esențială dintre cele două filme este că Oliver Stone s-a concentrat pe artistul Jim Morrison și pe traumele lui care l-au urmărit întreaga viață și care i-au fost și sursă de inspirație și izvor al autodistrugerii, Dexter Fletcher și Bryan Singer par a se concentra mai mult pe muzica celor de la Queen.

Aici este și unul dintre punctele slabe ale filmului Bhoemian Rhapsody. Fanii trupei așteptau un film despre Freddie Mercury și au primit un film despre muzica lui și a celor de la Queen. Fapt anunțat, de altfel, din titlu. Fragmentele cele mai reușite din întregul film sunt două – cel care redă procesul de creație al piesei în jurul căreia s-a construit albumul A Night at the Opera și reconstruirea legendarului concert Live Ad care i-a prilejuit lui Fredy Mercury ceea ce toți criticii sunt unanimi în a aprecia ca fiind una dintre cele mai bune prestații live din toate timpurile ale unui solist. Ideea producătorilor de a încheia filmul cu acest concert lasă spectatorul să iasă de la film cu o impresie foarte puternică, dar îl văduvește de povestea piesei The Show Must Go On care și ea a contribuit la legenda Freddie Mercury.

Una peste alta, Bhoemian Rhapsody este un film de la care ieși puternic impresionat, dar care, după ce te mai gândești la el te face să îți pui câteva întrebări legate de cum ar fi putut să fie mai bun decât a fost.

Cristi  Nedelcu