Premiera care a deschis noua stagiune a Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova l-a adus pentru prima data la Craiova pe Eugen Jebeleanu, unul dintre cei mai bine cotați regizori în momentul de față în România.

Textul pentru care Eugen Jebeleanu a optat nu este printre cele mai cunoscute ale lui Cehov. ”Ivanov” este o piesă de început, care anunță temele reluate apoi în ”Pescărușul”, ”Trei Surori” sau ”Livada cu Vișini” – mediul provincial sufocant, plin de bârfe și meschinărie, rutina care duce la ratarea vieții și criza existențială pe care personajul principal o traversează.

De altfel, regizorul mai introduce în spectacol și alte personaje din universul cehovian și chiar un mic monolog din ”Trei surori” ceea ce subliniază ideea că ”Ivanov” este un laborator al temelor pe care care dramaturgul rus le va dezvolta apoi.

Ivanov este un spectacol poliedric. Și, când folosesc acest cuvânt o fac în sensul lui propriu. Eugen Jebeleanu decupează spațiul spectacolului în două mari secțiuni – una scenică și alta video Prima este, la rândul ei, fragmentată în șase zone separate, iar cea de-a doua constă într-un ecran gigantic pe care sunt proiectate, în timp real, imagini din cele șase zone.   Rezultatul este un spectacol al cărui dinamism rezultă (și) din schimbarea foarte rapidă a spațiilor/ zonelor de joc, precum și din combinația simultană de real și virtual atât de cunoscută nouă din viața de zi cu zi.

Mai mult, Eugen Jebeleanu rupe de mai multe ori convenția spectacolului. Actorii se adresează uneori unii altora pe numele real, sau fac referiri la spectacole anterioare în care au jucat, sufleorul „dă textul” la vedere, Vlad Udrescu își iese din personaj și interacționează direct cu publicul, etc.

Este  o tehnică numită „breaking the 4th wall” care presupune spargerea peretelui imaginar ce separă universul convenției teatrale de cel real al spectatorilor, și care contribuie la o estetică meta-teatrală și auto-referențială.

De asemenea, există câteva momente muzicale ( în franceză în mare parte, dar și în germană sau italiană) care susțin și completează acțiunea de pe scenă.

Rezultatul este un spectacol complex, cu ruperi de ritm și fațete multiple, care provoacă în fiecare minut spectatorul.

De altfel, chiar regizorul mărturisea

„În continuitatea căutărilor mele formale actuale, la intersecția dintre teatru și film, și în ambiguitatea expunerii realității între adevăr și ficțiune, am explorat, împreună cu echipa mea de creație și cu actorii și actrițele trupei naționalului craiovean, un concept al deconstrucției dramatice, care să zdruncine mecanismele atât actoricești, cât și tehnice ale unei teatralități clasice”.

Textul lui Cehov este o dramă psihologică cu accente de umor amar și elemente absurde. Spectacolul lui Jebeleanu contrabalansează cu momente de comic burlesc, uneori grotesc și scene de nuditate care reprezintă un contrapunct la episoadele dramatice într-un râsu’-plânsu’ care poartă spectatorul într-un adevărat roller coaster emoțional.

Vlad Udrescu face un rol excepțional. În interpretarea lui, Nikolai Ivanov este un rebel fără cauză. Pendulând între deziluzie, confuzie și vinovăție, nobilul rus își vede viața irosită și este incapabil să iasă din capcana în care nu știm (și nici el nu știe) cum a ajuns. Vlad Udrescu adaugă o furie melancolică acestui cocktail ceea ce dă o profunzime abisală personajului. Multe dintre gesturile și expresiile lui trimit la un alt suflet damnat, Hamlet. De altfel, desele referiri făcute la eroul shakespearian sunt explicite și asumate într-o trimitere meta-teatrală la rolul pe care Vlad Udrescu îl interpretează în spectacolul lui Declan Donnelan.

Costinela Ungureanu o întruchipează pe Sașa, tănăra fiica a lui Lebedev, care crede că și-a găsit menirea în încercarea de salvare a lui Ivanov. În fapt, este modul ei de a încerca să scape din mediul care o sufocă și care îi pregătește și ei o viață la fel de ratată ca a celor din jur. Costinela Ungureanu oscilează între încăpățânare și furie construind un personaj puternic și fragil în același timp.

Pentru rolul Anna, soția lui Ivanov, regizorul a ales o dublă distribuție, Romanița Ionescu și Ramona Drăgulescu. Eu am văzut spectacolul cu Romanița Ionescu, în interpretarea căreia, Anna este o ființă aflată la capătul puterii, pe care a epuizat-o viața alături de soțul e,i pentru care a renunțat la familie și religie. Cu toate astea, ea păstrează încă amintirea momentelor fericite trăite alături de Nikolai și crede până la final în iluzia unei posibile reîntoarceri ale acelor momente.

Cătălin-Mihai Miculeasa este doctorul care se crede personajul pozitiv, repetând într-una că el este ”un om onest”, dar care contribuie la atmosfera sufocantă în care personajele se complac. Insistența lui moralizatoare nu face decât să sublinieze lipsa de orizont a tuturor.

Raluca Păun face un rol savuros întruchipând-o pe Babakina, o văduvă bogată aflată într-o permanentă căutare a unui soț, căutare care capătă uneori accente burlești, tranformându-se într-un adevărat talent-show.

Marian Politic îl interpretează pe Lebedev, confidentul lui Ivanov și tatăl Sașei, un om onest, dar mărginit, care încearcă să repare ceva ce nu poate fi reparat.

Toată această lume nevrotică al cărui mediu este unul sufocant și lipsit de orizont este completată de personajele interpretate de Iulia Colan – o femeie care tânjește să evadeze dintr-un spațiu tot mai apăsător (monologul din ”Trei surori” introdus subliniază acest lucru), victimă și ea a iluziei că Ivanov poate fi soluția, Cătălin Vieru – eternul burlac în căutarea unei partide și care vrea să găsească în văduva interpretată de Geni Maxim soluția salvatoare, Claudiu Mihail  – un conte scăpătat, mizantrop și ridicol, care trăiește  în casa lui Ivnov și Alex Calangiu –Borkin – arendașul moșiei lui Ivanov, un fel de Dinu Păturică asupra căruia planează suspiciunea că este la originea falimentului lui Nikolai.

Momentele muzicale care susțin acțiunea spectacolului sunt interpretate live de Monica Ardeleanu a cărei voce vibrantă adaugă o tușă puternică spectacolului.

Spectacolul este unul extrem de complex și care merită să fie văzut de mai multe ori, pentru că  sunt nuanțe pe care le poți recepta doar la o a doua vizionare. Fără îndoială ”Ivanov” în regia lui Eugen Jebeleanu este un spectacol eveniment și are toate premisele să devină una dintre producțiile care merită să fie luate în calcul la viitoarele premii UNITER.

Cristi Nedelcu