Paso Doble Povestea unui spectacol

Publicat de CristiNedelcu pe

Cum a început

Acum, că emoțiile premierei s-au mai risipit, pot să scriu mai pe larg despre acest spectacol care, la începutul verii, a avut prima întâlnire cu publicul.

          Textul piesei Paso Doble l-am scris acum mai bine de doi ani. La vremea aceea, în spațiul public era o întreagă dezbatere (care ar trebui să existe încă) în legătură cu hărțuirea pe internet. Au fost prezentate mai multe cazuri în care au fost distruse vieți din ceea ce unii consideră a fi o joacă. Dezbaterile au dus și la elaborarea unui proiect de lege care a vizat modificarea Codului Penal în sensul incriminării distribuirii unor astfel de fotografii.

          Tache Florescu, regizorul, a fost extrem de încântat când a primit textul și a spus că poate ieși un spectacol cu impact. A venit, însă pandemia, și lucrurile s-au oprit. În schimb, în tot acest timp, Tache s-a gândit la spectacol. Am discutat, am rescris scene, am tăiat scene, am adăugat scene.

          Când lucrurile au început să intre pe făgașul normal, Tache a găsit deschidere la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea. Conducerea teatrului a fost extrem de interesată de proiect și lucrurile au început să intre în linie dreaptă.

          Ca urmare, chiar înainte de a începe vacanța, spectacolul Paso Doble a văzut luminile rampei.

Seara premierei a demonstrat că Tache și conducerea teatrului au avut dreptate.

Spectacolul a fost unul de impact, iar oamenii au ieșit de acolo emoționați, așa cum de puține ori am văzut.

Echipa, după spectacol.

Subiectul piesei

Spectacolul este povestea întâlnirii dintre Amalia – o studentă la psihologie – și Lucia – o tânără internată într-un sanatoriu psihiatric. Amalia realizează un studiu despre persoanele cu tendințe suicidare. Astfel, ea se întâlnește cu Lucia care avusese o tentativă de sinucidere cauzată de faptul că fusese victima unei campanii de bullying.

Întâlnirea dintre cele două este un prilej ca fiecare să își pună întrebări despre propria viață, despre relațiile cu părinții, despre societate și despre sensul existenței.

          Este un spectacol despre alegerile pe care le facem și despre presiunea unei societăți tot mai alienate.

Distribuția

Echipa care a lucrat la acest proiect este următoarea:

  • Text: Cristi Nedelcu
  • Regie: Constatin Florescu
  • Distribuție: Oana Marcu, Teodora Colț, Magda Catone/Gabriela Porumbacu, Ștefan Craiu.
  • Coregrafie : Andreea Duță
  • Scenografie: Doru Zanfir
  • Muzică: Mihai Balabaș și Marina Pingulescu
  • Imagine: Eduard Predescu

Constantin Florescu – regizor

Născut în 1962. A absolvit Academia de Teatru și Film din Bucuresti, secția actorie, clasa profesorilor Olga Tudorache și Adrian Pintea. Numeroase roluri pe scenă și în filme.  A jucat în lung metraje românesti și straine: ,,Undeva în est’’, ,,Le derniere plan’’, ,,Prin cenușa imperiului’’, ,,Modigliani’’, ,, One Point O’’, ,,Calatoria lui Gruber’’, ,, The Wind in the Willows’’, ,,The Armistice’’, ,,Space race’’, ,,Amelia’’ etc., în seriale de televiziune: ,,La urgență’’, ,,Burlacii’’, ”Mangalița”. Predă actoria la Universitatea Hyperion.

Spectacolul pe care l-am regizat transmite mesaje umane. De aceea am cautat o abordare onestă, emoțională, simplă nonconformistă. Așa am condus repetițiile și am trăit alături de actori momente de revelație. Textul are un mare potențial dramatic dar în egală măsură educă și eliberează conștiințe.

Tache Florescu, despre spectacolul ”Paso Doble”

Magda Catone – actriță  ( mama Amaliei)

A absolvit Academia de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anul 1982, la clasa profesorilor Amza Pellea și Ion Cojar. A debutat în film în anul 1981, când încă era în facultate, cu pelicula lui Lucian Pintilie, „De ce trag clopotele Mitică?”. Zeci de roluri în teatru și film. Printre premiile câștigate se numără Premiul de interpretare la Festivalul de teatru de la Brașov din 1983 și Premiul special al juriului la Festivalul de Teatru de la Costinești din 1984.

Oana Marcu – actriță  ( Lucia)

A absolvit cursurile Facultatea de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, iar masterul l-a urmat la Universitatea din București. A interpretat numeroase roluri pe scenă în spectacole ca ”Richard al III-lea”, ”O noapte furtunoasă”, ”Antigona”. A jucat în filmul ”The Wanderers – Vânătorul de spirite” alături de Armand Assante. Filmul a câştigat trofeul pentru Best Horror Feature GSFF.

Lucia este un personaj cu care orice actor ar dori să se întâlnească. Partitura scrisă îți oferă libertatea cu care poți jongla într-o paleta variată de stări și emoții. Este un text cu o vibrație foarte puternică în zilele noastre, iar lucrul la acest proiect a fost intens, cu plăcere și cu elan din partea tuturor din echipa. Toată lumea ‘s-a aruncat’ cu încredere și curaj în ceva ce avea să se nască. A fost minunat! Cu Tache Florescu am lucrat în multe proiecte, dar asta este prima oară când lucrez în regia lui, și sper să se mai întâmple de acum încolo iar cu colegă și prietenă Teodora Colț a fost superb. Avem chimie, conexiune și lucrăm minunat împreună. Vreau să le mulțumesc colegilor care au pornit cu noi în această aventură: Magda Catone, Gabriela Porumbacu, Ștefan Craiu. Va îmbrățișez! Mulțumim Tavi Costin pentru că ai spus DA acestui proiect! Mulțumim Cristi Nedelcu pentru această partitura!

Oana Marcu despre personajul Lucia

Teodora Colț – actriță   ( Amalia) A absolvit facultatea în 2018 la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”Ion Luca Caragiale” București, an în care a și debutat în spectacolul ”Livada cu vișini” de Cehov, pus în scenă de regizorul Jeungwoo Son (Coreea de Sud) la Teatrul ”Tony Bulandra” Târgoviște, urmând multe alte roluri în teatru. A debutat în filmul  “Izbăvirea” în regia lui Ion Ionescu, film ce va avea premiera anul acesta.

Amalia, studentă la psihologie, aparent un copil model, cu un viitor strălucit în față, asigurat, trasat. La prima întâlnire, pare tot ce eu nu pot fi…și cu toate astea, ne întâlnim…acolo unde doare. Unde ne doare pe amândouă. Și anume, o relație defectuoasă cu familia. O relație pe care, din fericire, am reușit amândouă sa o reparam și sa ne vindecam. Să lucrez la acest rol, a însemnat sa reușesc sa regăsesc în mine acele trăiri provocate de zidul pe care încercam sa îl mut în relația cu unul dintre părinți. Restul…e imaginație. Și o mie de întrebări pe care mi le puneam repetiție de repetiție pentru a reuși sa ma apropii cât mai mult de ceea ce cred eu ca este Amalia. Și anume, o tânără extraordinar de puternică, luminoasă, cu o energie unică si curată, pe care va invit sa o descoperiți la următoarele spectacole ? s-ar putea sa va îndrăgostiți.

Teodora Colț, despre personajul Amalia

Gabriela Porumbacu – actriță (dublură mama Amaliei)

Absolventă a Universității Hyperion București, a jucat pe scena Teatrului Bulandra în spectacolul ”Coriolanus”, regia Alexandru Darie , precum și pe scena independentă bucureșteană în spectacolul ”Niște fete” , regia Liliana Pană, la Artist Cafe.

Ștefan Craiu – actor (Vlogger-ul)

A absolvit U.N.A.T.C. I.L. Caragiale București, Facultatea de Teatru, promoția 2016. A jucat în spectacole pe scenele Teatrului Bulandra, Teatrul de Artă București, Teatrul George Ciprian Buzău. Este angajat al Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea.

Reacții din presă

Spectacolul a fost prezentat de majoritatea presei din Oltenia. Mai jos sunt linkurile care demonstează acest lucru.

Ce va urma?

După vacanță, ne dorim ca spectacolul să circule în țară cât mai mult. Asta înseamnă turnee, festivaluri, etc.

Este un spectacol care se adresează tinerilor, dar nu numai lor și, de accea, ne dorim să fie văzut de un public cât mai numeros.

Toate informațiile despre spectacol sunt pe pagina de facebook Paso Doble.

Cristi Nedelcu


0 comentarii

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *